Menu

LIGYA DIACONESCU / POETA CERULUI ROMÂNESC – Gheorghe Novac

POETA CERULUI ROMÂNESC

Doamna Ligya Diaconescu, remarcabilă animatoare literară în România și Canada, coordonatoare a revistei româno-canado-americane „Starpress”, a publicat recent volumul de versuri „Nostalgii”, precedat de altul, „Trăiri”, în 2015. Le-am citit cu mare atenție și încântare și pot să spun că acestea, ca și întreaga sa activitate de jurnalist, poet, scriitor, economist și pictor amator, cunoscută de altfel în țară și în Occident, sunt un temei puternic și multilateral pentru a fi considerată Poeta cerului românesc.

Această definire pleacă de la spusa apostolului Pavel conform căreia „cetatea noastră este în ceruri” (Filipeni, 3, 20), amintită și de Étienne Gilson: Conversatio (politeuma) autem nostra est in coelis. (Dar cetățenia noastră este în ceruri, Filosofia în Evul Mediu, Humanitas, 1995, p. 152). Cerul este asociat prin tradiție cu lucrurile cele mai elevate, mai încărcate de valoare pentru sufletul și spiritul omenesc. Astfel de lucruri sunt, pentru doamna Ligya Diaconescu, ca și pentru toți cei care o admiră și o prețuiesc: limba română, locurile și peisajele României, istoria patriei noastre, marile ei personalități (domnitori, scriitori, filosofi, oameni de știință, artiști etc.), oamenii cei mai apropiați (părinți, rude, prieteni etc.). Acestea alcătuiesc minunata cetate de suflet a ei, și deopotrivă a noastră, a românilor, pe care ea caută neobosit să o dezvolte și să o pună în valoare. Activitatea în acest larg orizont formează, la modul concret, practic, cetățenia pe care înțelege să o desfășoare atât în fapte, cât și în cuvinte.

Pentru aceasta stau mărturie fulgurantă volumele de poezie amintite. Astfel, prima poezie din volumul „Trăiri”, Limba noastră cea română mi se pare un adevărat imn închinat acestei mărețe capodopere a poporului român. Căci spune poeta: Limba noastră cea română/ Crescând lin, prin suferință/ Ne-a adus în vatra țării/ S-o serbăm cu biruință.// Scriitori din toată lumea/ Reuniți într-o ființă/ Cântă azi limba română/ Cu dragoste și credință.”

Ultimul cuvând este într-adevăr esențial pentru sufletul și spiritualitatea Ligyei Diaconescu. Îmi amintesc, în acest sens, una din serile petrecute la Izvorul părintelui Arsenie Boca. Ea a mobilizat atunci o serie de scriitori pentru a omagia activitatea acestuia, fiecare aducând un omagiu în versuri sau proză sfântului părinte. Îi aud și acum glasul, în negura străluminată de lumânările aprinse în cinstea sărbătoritului, vibrând cu mare emoție în cuvintele sale, ca o unduioasă bătaie de aripă a sufletului prea plin întru credință. În poezia „Legea lor” condamnă pofta de putere care uită de mulțimea în suferință: „Când Universu-i plânge pe cei mulți/ Ce nu mai știu de lege, daor măriri,/ Nemaitrăind Credința-n străluciri/ O, Doamne, cheamă-i, strigă-i, dă-le minți.”

Cuvintele sunt adevărați îngeri pentru doamna Diaconescu. Ele călăuzesc sufletul și inspiră creațiile spiritului. „Cuvântul m-a vrăjit,/ M-a legănat în cânt/ Îl țes tot mereu/ Din sufletul meu// Din taină și gând/ răsare cuvânt/ Trăiește prin noi, Zâmbitor printre ploi.” (Cuvânt românesc).

Atentă la realitățile României de astăzi, poeta le transfigurează pe cele mai dureroase în versuri de alinare și încurajare. Așa se întâmplă în poemele „Ne pleacă copiii” și „Înstrăinat”. În ultima scrie: „Am trecut încet Carpații/ Și Dunărea călătoare/ Lăsând casa și copiii/ Și-o soție iubitoare.” Această dulce amintire îl însoțește pretutindeni pe cel plecat în Occident. Ceea ce îl face să spună: „Sunt străin, mi-e dor de casă/ Și de codru și de pâine/ Pâinea noastră românească/ Să nu fiu hionar în lume.” Apare astfel o subtilă asociere de idei și versuri: „limba noastră cea română” și „pâinea noastră românească” spun ambele același lucru, dar cu sensuri diferite. Limba ocrotește sufletul și înalță spiritul, tot așa cum pâinea reînoiește și întărește trupul românului.

Organizarea volumului pe cinci cicluri dă continuitate și substanță demersului poetic. În secțiunea IUBIND e cântată în principal dragostea față de soțul Traian, plecat dintre noi prea devreme, cu care a împărtășit buni ani de fericire, ca și iubirea acestuia pentru soție (în poezia Adolescentină). Remarcabile sunt delicatele sentimente din Poem repetat: „Dragostea ta/ E plină durere/ Mă cheamă, Mă alungă/ Și te cere// Zâmbetul tău/ Ca o floare de crin/ Se cerne/ În adâncul scuturatul suspin// Privirea ta/ Mă pătrunde/ Ca-n vis/ Prin gând/ Pustiit/ În abis.”

În ciclul Călătorind prin suflet e desfășurată calea de dragoste față de tată, bunicile Mărioara și Silvia, fiica Andrada. Sunt de o neuitată adâncime evocările din „Calea…vieții”: „Pe podul timpului cărunt/ Trecem ades, de-atâtea ori/ Urcând, visând și coborând/ Prin fericiri și disperări.” Întreaga strofă e o sinteză de viață, iar primul vers e o metaforă cu adevărat genială.

Ciclul Feeria anotimpurilor exaltă sentimentele generate de frumusețile sezoanelor climatice din România, atât de diverse și miraculoase.

Ultimul ciclu A plâns în mine Dumezeu exprimă perfect adagiul poetului latin Ovidiu, finis coronat opus. Titlul acestui segment al volumului e dat de primul vers din prima poezie din această secțiune. „A plâns în mine Dumnezeu/ Nu lepădam păcate grele/ Prin jertfa sa m-am ridicat/ Dorind să fug din cele rele.” Ideea în sine e atât de cutezătoare încât îți cutremură ființa și, în același timp, atât de adâncă în puterile izbăvitoare ale credinței încât atinge absolutul.

Cel mai recent volum de poezii, Nostalgii, începe și el cu un poem „Limba noastră cea română”, cu câteva strofe mai lung decât cel din volumul anterior. Dacă în primul dragostea de limba noastră era o adâncă trăire, acum poeta ne sugerează că e un mare alean, un dor fără sfârșit, precum Coloana lui Brâncuși. Nostalgie doar a ei? Nu ! ne șoptește doamna Ligya, a tuturor românilor. Dar de ce să-mi fie dor de limba pe care o vorbesc zilnic? Poate din cauză că eu și tu și oricare alt român simte, ca poet, că nu a ajuns încă la acel meșteșug al folosirii cuvintelor care să-i îngăduie să exprime pe deplin dragostea de limba română, de lucrurile românești și de România. Aleanul este deci unul al neîmplinirii mele ca poet. Fiindcă vreau să fiu și mai bun decât până acum. Să creez opere și mai desăvârșite decât cele pe care le-am creat.

Cam în acest fel trebuie înțelese și celelalte poeme din acest volum. Adică și celelalte lucruri care plutesc pe aripile dorurilor noaste, ale românilor.  Iar acestea sunt în primul rând, cum e și firesc, oamenii din jurul nostru, cei pe care i-am iubit și ne-au iubit, mai ales dacă au plecat pe alte tărâmuri. Pentru doamna Diaconescu e vorba de soțul Traian, mama Eleonora, tatăl, bunicile Mărioara și Silvia, nepotul Ștefăniță, prietenii Mariana și Ovidiu Popa, părintele Paul Octavian Stănciulescu, dar și, în chip deloc surprinzător, tinerii care au murit la Colectiv (Îngeri cu aripi arse), precum și iubitele lucruri românești: grădinile cu pomi în floare, marea albastră, munții, mai ales Făgărașii, Columna Traiana (Columan românismului), străbunii, Bălcescu, Decebal, Ștefan, Mihai Viteazul, mânăstirea de la Meteora, în câmpia Thessaliei, mânăstirea de la Sâmbăta de Sus, ce amintește de marele domnitor Constantin Brâncoveanu etc.

Pe la toate acestea s-a perindat aleanul poetei aidoma unei „domnițe gingașe, nevârstice și frumoase”, după o vorbă a lui Miguel de Cervantes (Don Quijote, Minerva, 1987, vol. III, p. 153). Și, sub îndrumarea atentă și drăgăstoasă a unui asemenea însoțitor ideal, toate au dobândit nimbul frumuseții și grației. Astfel, în poezia Străbunii „Un glas tăcut, în noapte mă-nfioară/ Pământul țării îmi vorbește lin/ Pe umeri de șoapte,/ Din trup de istorii/ Purtându-mă/ Cu pași de baladă/ Spre somnul adânc al străbunilor.” Poeta se adresează iernii ca unei prietene: „Albă Domniță ți-ai prins viscolu-n păr/ Și ochii tăi adânci cern din priviri/ Fulgi albi de nea ce jucăuși aprind/ Lumini care se pierd în străluciri.” (Iarna).

Dorul de soțul plecat în lumea celor veșnice se ivește pe când „Băteam în pragul casei cu drumuri prăfuite/ Și hainele din mine păreau mai cenușii/ Și mă-ntrebam de oare-mi vei recunoaște gândul/ Când sufletele noastre sunt oarbe și târzii.” (Nostalgie). Și, aceluiași, în alt loc: „În murmur de izvoare suspinânde/ Prin taina toamnei plină de belșug/ M-ai regăsit și-n vorbele cărunte/ M-ai sărutat pe suflet, în amurg.” (Iubindu-ne). Tot așa cum altă dată îi spune „Și-am să te iau pe tine din tine/ Și căutându-te, te voi găsi în mine!” (Vis).

Altă dată poeta își cântă dorul de marea noastră: „O, mare albastră, învolburată/ An de-an mă chemi să vin la tine/ Te port în gândurile mele/ În viața mea, ești o minune// Dai sănătate, bucurie/ Și liniște celor mâhniți/ Și-aduni în taina nemuririi/ Mii cânturi de îndrăgostiți.” (O, mare albastră). Livezile în floare sunt un alt obiect de nostalgie. Căci spune doamna Ligya: „Covor de petale/ De cireși în floare/ Miros îmbătător/ Mă-nvăluie-n dor // De-aduceri aminte/ Din viață viața fierbinte/ De îmbrățișări/ Și de sărutări.” (În nașteri de cireși).

Dragostea, marea temă a poetei, ca, de altfel, a tuturor poeților, își face simțită prezența în multe versuri. Dar mai ales în acestea: „Undeva în suflet, dragostea se naște/ Pescărușul cerne fluturi dintre astre // Undeva se coace dragostea divină/ În zorii iubirii tu n-ai nici o vină.” (Undeva). Expresia „undeva în suflet” sugerează că această parte inalienabilă a ființei omenești este un spațiu în care locuiesc diverse lucruri, unele iubite, altele disprețuite. Dar toate aparținând unei ființe la care sentimentul învăluie, cu o aură albă sau neagră, orice există pe lume. Ultimele cuvinte citate sugerează însă că insul nu e vinovat de iubirile și urile sale, ele vin de undeva, din adâncurile istoriei unei ființe care s-a construit de-a lungul a mii sau milioane de ani. El nu se poate sustrage acestei constituții și, prin urmare, nu-l putem blama pentru sentimentele sale. Îi putem reproșa doar alegerea obiectelor acestor sentimente. Fiindcă e limpede: e o gravă eroare să iubești lururile rele prin natura lor, și să le urăști pe cele bune prin firea lor.

 

Gheorghe Novac, Brașov, 31 octombrie 2017

 

 

 

 

 

No comments

Lasă un răspuns

Ce parere aveti de noul website valcea-turism.ro?

View Results

Loading ... Loading ...