Menu

NICOLAE BĂLCESCU ȘI TRICOLORUL LA PALERMO

Imagini pentru NICOLAE BĂLCESCU, statuie cu tricolorul, la palermo

         NICOLAE  BĂLCESCU  ȘI  TRICOLORUL

                                        LA  PALERMO

de MARIANA POPA 

Am pășit pe pământul Siciliei, cea mai mare insulă din Marea Mediterană. Dorința mea arzătoare era să ajung la Palermo, capitala  insulei. De ce? Mă chema istoria noastră. Acolo avem umbra unui mare patriot, fruntaș al revoluției române de la 1848, Nicolae Bălcescu (1819-1852). Avem acolo, e o exprimare uzuală. De fapt, istoricul, omul de cultură, pașoptistul român Nicolae Bălcescu se afla acolo între anii ( 1850-1852)

A trăit un nemeritat exil. A făcut parte din „generația unirii”. Cu povara poveștii lui triste am dorit „ să-l vizitez” în Catacombele Capucinilor” la subsolul mănăstirii. Cu greu mi-am învins sentimentul de respingere a imaginii celor peste 8000 de corpuri mumificate atârnate pe pereți, în bună parte. În subsolul în care am intrat se aflau alei cu mumiile unor oameni din Palermo, care au aparținut unor clase sociale, bogați sau săraci. Așa zisa „ activitate” în subsolul capucinilor a început în anul 1621. Dar, ca să aduc viață în relatarea mea, trebuie să menționez că, la această mănăstire funcționează un Colegiu internațional pentru misiuni religioase în străinătate.. Deasemenea există o mare bibliotecă cu o vastă colecție de cărți rare și valoroase ale scriitorilor greci și latini.

De fapt, noi am făcut o vizită într-o altă lume, care a aparținut secolelor 17-20. Ne aflam într-un cimitir atipic. Aleile erau separate pe clase sociale pentru bărbați, femei și copii sau preoți. De ce am intrat în această vizită în altă lume? Mă chinuia o dorință veche. Să aflu locul de veci al lui Nicolae Bălcescu, eroul cu o soartă dramatică, nemeritată. „Spectacolul” era macabru. Dar o rază de lumină mi-a ieșit în cale când am văzut pe peretele din stânga intrării în catacombe, o placă de marmoră albă pe care era scris numele revoluționarului roman, Nicolae Bălcescu, om de cultură, istoric român. Aveam în minte frumosul chip  al lui Bălcescu din tabloul pictat de Gh. Tătărescu în 1851 la Paris, care cred că a apărut în toate manualele  școlare. Îmi era un chip familiar cu toată figura lui cristică exprimând tristețe. În local unde mă aflam era semiîntuneric, dar și dacă ar fi fost lumină puternică, nu aș fi putut să-l identific. Nu existau fotografii și nici inscripții cu numele lângă mumiile de sute de ani. Un argument că Nicolae Bălcescu este acolo în cimitirul capucinilor, constă în faptul că există dovezi ale respectului oficialităților din Palermo pentru românul exilat. Tocmai acest respect a făcut ca trupul lui să fie selectat pentru a fi mumificat conform unei tehnici specifice locului în care a trăit bolnav, Nicolae Bălcescu. O faptă reală petrecută acolo și cu urmări lămuritoare

se referă la certificatul de deces  al eroului nostru cu soartă tragică.  Mă aflam în catacombe, exact în locația unde s-a descoperit acest act important.  Înscrisul arată că în anul 1974 un ofițer de marină român a  găsit acest certificat  și autorizația de înmormântare eliberată de oficialitățile orașului Palermo.  Se spune că ofițerul a coborât în catacombe și a ajuns într-un loc unde se aflau câteva mumii, din perioada noiembrie 1852 și ianuarie 1853. I s-a indicat că mumia din mijloc ar putea fi al lui Bălcescu, chipul fiind asemănător cu cel din statuia istoricului noastru din Parcul Garibaldi. Cu toate aceste realități,  încă plutește îndoiala asupra locului de veci al revoluționarului de la 1848, prieten de idealuri și cu  eroul revoluționar din Ardeal,  Avram Iancu.

Când am părăsit cimitirul  capucinilor am trăit senzația că acolo se află nu numai trupul mumuficat al poșoptistului român cu destin tragic, ci și spiritual acelui elan revoluționar de la 1848.

Rămân cu un regret pentru nereușta strădaniei sale de a-i uni, la Paris, pe revoluționarii români, care erau dezbinați și în afara țării. Rămân cu o strângere dureroasă de inimă pentru refuzul autorităților de

a-i permite să revină în țară din exil. Aura lui din fotograii este încărcată de decepția refuzului de a reveni acasă. A murit bolnav de plămâni la Palermo în anul 1852 cu o mare pedeapsă a exilului, cum n-a mai avut alt personaj istoric.

Încărcată cu energii nedorite  lângă cele 8ooo de mumii, am căutat lumina vindecătoare a întunericului. Am găsit-o la Statuia lui Nicolae Bălcescu, aflată în imediata apropiere a lui Garibaldi, eroul unificator al Italiei. Apare astfel, încă un gest de respect deosebit față de istoricul român.

Soarele era darnic spre apus cu chipul lui Bălcescu. Îl scălda în lumina lui aurie. Emoția mea creștea pe măsură ce mă apropiam de monument. Priveam cu ochii umezi tricolorul nostru prins la gâtul celui ce și-a iubit mult patria. Nu știu cine a făcut acest gest minunat față de un erou, dar și față de mândrul nostru tricolor.

Inima  mi-a zvâcnit puternic la atingerea statuii și a tricolorului nostru în momentul când am făcut fotografii pentru neuitarea momentului patriotic la depărtare de țară.

Nu exgerez. Când ești departe de țara ta, orice gest sau obiect  care îți aduce aminte de plaiul natal, te emoționează în mod sincer.

Inscripția de pe statuie ne-a mângâiat duios sufletul sensibil: „ Grande istorico e patriota rumeno”. Aflam, că textul a fost scris la comanda Academiei Republicii Populare Române” în anul 1961.

Cineva din grupul de excursioniști șoptea versurile lui Marin Sorescu „Cântec pentru tricolor”.

În grup se aflau câteva profesoare de limba română. Îmi face plăcere să scriu un fragment din această poezie:                   „Drapel, eveniment sonor

Și respirația mea vie,

Răsare din cuvântul dor

A ta iubire de moșie

Biruitor, în vitejie

Și pavăză a tuturor

Drapelul, cânt de ciocârlie

Și falduri ce nu știu de nor.”

Dar, a venit momentul să ne reamintim de lucrarea lui Nicolae Bălcescu intitulată: „Românii supt Mihai Voievod Viteazul”, publicată postum între anii 1861- 1863 în „Revista română” condusă de Alexandru Odobescu.

Să nu uităm meritul deosebit în elaborarea „Proclamației de la Islaz”- 1848 a lui N. Bălcescu, în special la punctul 13, care prevedea împropietărirea țăranilor.

Menționăm și alte opera scrise: „Puterea armată și arta militară de la întemeiertea Principatului Valahiei până acum” ( 1844);

„Puterea armată în Moldova;  Despre starea socială a muncitorilor plugari ( 1846); Mersul revoluției în istoria românilor ( 1850)”.

Nicolae Bălcescu și-a pus viața în slujba idealurilor naționale ca unul dintre marii revoluționari de la 1848, evenimentul istoric al anului 1848 fiind  precursor al Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918.

Închei citându-l pe George Călinescu: „ Cuvântul de ordine al lui Bălcescu și al pașoptiștilor este luminarea mulțimii.”

Viața lui Nicolae Bălcescu, personalitate marcantă a poporului nostru, reprezintă un model de dăruire și slujire a poprului roman căruia îi aparținea.

Mariana Popa / Brașov

 

 

 

 

 

 

No comments

Lasă un răspuns

Ce parere aveti de noul website valcea-turism.ro?

View Results

Loading ... Loading ...