Menu

ANINOASA – MUSCEL, LOC UNDE BOIERII GOLEŞTI AU AVUT MOŞII

Manastirea ANINOASA-foto-parhiaargesului.ro

ANINOASA – MUSCEL, LOC UNDE BOIERII          

             GOLEŞTI AU AVUT MOŞII

ANINOASA, comună rurală, este situată la Sud-Vest de Câmpulung, la o distanţă de aproximativ 12 km. Se află pe ambele maluri ale râului Bratia şi râului Slănic. Comuna se compune din 4 sate: Aninoasa, Broşteni, Slănic şi Valea-Siliştii, cu reşedinţa în comuna Aninoasa. Satul Aninoasa este atentat în documentul emis în 13 august 1437[1][6945] la Târgovişte de către domnitorul Vlad Dracul. Prin acest hrisov domnitorul întărea boierilor săi: Voinea, Radu, Dragomir, Vâlcsan , Albul şi Vlaicul  mai multe sate printre care şi Aninoasa.

Un alt document în care  este menţionat satul datează de la 14 decembrie 1570. În această perioadă voievodul Alexandru al II-lea dă „Radul cu fraţii lui, Dragomir şi Albul şi Nan şi cu fiii lor, câţi le va lăsa Dumnezeu, ca să le fie ocină în Aninoasa, din plasa lui Badea, partea lui Oancea, din toată, jumătate, din vecini şi din mori şi din dârstă şi <din> câmp şi din munte şi din pădure şi de peste toată ocina”.[2]

La data de 19 aprilie 1577 voievodul Alexandru al II-lea dă „poruncă a domniei mele lui Mogoş şi lui Manea şi lui Mihăilă şi lui Stepan şi cu fiii, câţi Dumnezeu le va da, ca să le fie ocina Aninoasa şi Răugeni, cu toată partea lui Pătru şi a lui Tudoran şi a lui Dobre, oricât se va alege din hotar în hotar, din apă şi din câmp şi din pădure şi din munte şi din sus şi din jos şi de pretutindeni pentru că au cumpărat pentru 2700 aspri gata.[3]Numele  de Aninoasa  vine de la pădurile de anini ce a existat aici în timpurile vechi, din care se mai găseşte şi astăzi în bună parte. Comuna se întinde pe o suprafaţă de 1455 hectare. Prin comună trece şoseaua care o uneşte cu Vlădeşti la sud şi Berevoieşti-Ungureni la nord. Este străbătută de la Nord spre Sud de râul Bratia. În râul Bratia se varsă Valea-Rugencei, Valea-Ciurarului, Valea-Ţigăniei şi Slănicul.

Unul din proprietarii satului Aninoasa a fost Oancea, care a vândut jumătate de moşie,  împreună cu rumânii care locuiau în acea parte a satului. Locul pe care l-a vândut se compunea din „câmp şi  din munte şi din pădure şi de peste toată ocina, din jos şi din sus”, având o suprafaşă de şase delniţe.  Denumirea de Aninoasa „de Sus”, rezultă că numai o parte a satului a fost dată celor 6 boieri. Din informaţii rezultă că Aninoasa avea în anul 1570 avea un număr de  12 familii toate fiind de rumâni, dar nu se cunoştea numărul sufletelor.

În satul Aninoasa existau pe Bratia  „mori” şi „dârst㔺i pe care le-a vândut Oancea şi pe care a încasat o sumă de 8000 aspri.[4]

Satul Răugeni este menţionat în documentul din 22 ianuarie 1572, acest document fiind emis de către cancelaria voievodului Alexandru al II-lea. Denumirea localităţii este specificat şi sub forma Răugul, Răogeni, Rugeni şi Răugeni. Documentul din 1572 aduce la cunoştinţă faptul că în „capul Erjii” se afla „siliştea Măceşanilor şi Boziianilor”, care făceau parte din satul Năpârteni, vecin cu Răugeni.

La data de 19 aprilie 1577, voievodul Alexandru al II-lea dă „poruncă a domniei mele lui Mogoş şi lui Manea şi lui Mihăilă şi lui Stepan şi cu fiii, câţi Dumnezeu le va da, ca să le fie ocina Aninoasa şi Răugeni, cu toată partea lui Tudoran şi a lui Dobre, oricât se va alege din hotar în hotar, din apă şi din câmp şi din pădure şi din munte şi din sus şi din jos şi de pretutindeni pentru că au cumpărat pentru 2700 aspri gata”[5]. Atât cei ce au vândut cât şi cei ce au cumpărat erau din satele Aninoasa şi Răugeni.

În documentul din perioada 12 (iulie-august) 1578 se află numele unui locuitor din Aninoasa, care, a fost alături de alţii la întocmirea unei tranzacţii,”şi din Aninoasa, Stanciul banul”[6]. De sesizat este faptul că „popa Bertea  din Aninoasa” a fost martor la întocmirea unui document la data de 21 aprilie 1599”, în vremea lui Mihai Viteazul.[7] De precizat este faptul că în data de 25 iunie 1609, au fost martori „din Aninoasa Ţogan şi Zaharia”[8], la data de 6 iulie 1626 „popa Savu ot Aninoasa”[9], la data de 9 iunie 1630 „din Aninoasa, Mogoş” iar la data de 20 august 1631 „Neagoe ot Răogeni”[10]. De consemnat este faptul că sfârşitul secolului al XVI-lea şi începutul secolului al XVII-lea îi menţionează ca proprietari de ocine în aceste sate : Tudoran pitarul din Vlădeşti, fiii acestuia Pârvu spătar, căsătorit cu Anca, Badea mare dregător, căsătorit cu Neacşa şi Iane paharnic, căsătorit cu Chera şi Tudoran clucer care era căsătorit cu Alexandra. Fraţii Badea, Pârvul şi Iane sânt menţionaţi ca fiind din Vlădeşti dar şi din Aninoasa. Tudaran clucer se stabileşte în Aninoasa, aici având pe lângă casa şi o biserică mică.

Din cercetările efectuate rezultă că biserica nu era departe de actuala mănăstire Aninoasa, zidirea acesteia fiind făcută în anul 1677 unde s-a călugărit numele lui fiind Teodosie. Averea pe care o avea a lăsat-o mănăstirii Aninoasa, precum şi a treia parte din moşia Aninoasa şi  două roate de moară pe apa Bratia, câteva delniţe în Răugeni cu trei locuri şi două livezi şi două părţi din Slănicul de Jos.[11] De menţionat este faptul că în secolul al XVII-lea are loc cumpărarea şi vinderea ocinelor de la un proprietar la altul. În data de 2 martie 1627, Dima din Berevoieşti îi vinde lui Ene (Iane) paharnic o delniţă şi două locuri în Rugeni ca în documentul:

„Eu jupânul Dima ot Berevoieşti scris-am al meu zapis săfie de credinţă la mâ<na> lu Ene păharnic cu<m> e-mu vândut o delniţă ce am avut depreună cu dumnelui de în sat de în Rugeni, anume a Câddăului, dereptu aspri 700, parte Câddăului, şe de în sat şe de în câmpu. Şi er e-mu vândut 2 locuri de în sus de sat, de<re>ptu 300 de bani; aceste se trag de delniţa boerească. Şi am vândut de bunăvoe  a me.”[12]

Pe data de 20 august 1631, Ilinca fiica Stanei, vinde lui Tudoran sluger din Vlădeşti moşie şi rumâni în satul Aninoasa conform documentului:

„Eu, jupâneasa Ilinca, fata jupânesei Stanei, nepoata logofătului Pârvului Dolofan, scris-am acesta al mieu zapis să fie de credinţă la mâna jupânului Tudoran sulger ot Vlădeşti, cum amu avut o parte de moşie în satu Aninoasa dată zestre de părinţi. Deci, eu nu o-mu putut ţinea, ce eu de bunăvoia mea şi cu ştirea tuturor omeniilor miei m-amu tocmit cu dumnealui […..] jupânul Tudoran sulger, de me-mu vândut toată parte ca au avut părinţii mei în satu Aninoasa şi cu rumânii, câţi să vor găsi, ce m-eu fostu dat părinţii mii zestre, o-mu vândut, deript ughi 50”. De aici rezultă că în document vânzarea s-a făcut cu ştirea „tuturor omenilor mii şi a megiiaşilor de sus şi de jos.”[13]

În data de 26 ianuarie 1641, Matei Basarab voievod îi întăreşte lui Pârvu spătar, fiul lui Tudoran sulgerul din Aninoasa şi soţiei sale Anca, fiica lui Ivan şufarul, dreptul asupra unei ţigănci.[14]

La data de 29 aprilie 1641, Chera(soţia lui Iane paharnicul din Aninoasa) şi fiul lui Tudoran au cumpărat de la Neagoe din Răugeni o „livade pe valea Peperig, cu pădure, cu 800 aspri bani gata, cu ştirea feciorilor şi sătenilor.[15]

Satul Slănicul de Jos(Valea Siliştii) sunt sate mult mai vechi decât data la care sunt menţionate în documente. Satul Slănic este menţionat la data de 24 iulie 1525 într-un document emis de cancelaria voievodului Radu de la Afumaţi.  Aceasta corespunde cu un secol mai târziu decât satele Aninoasa şi Rugeni. În Slănic din documente rezultă ca proprietar pe Baldovin pârcălabul , unul dintre înaintaşii boierilor de la Goleştii Muscelului.

De menţionat este faptul că după moartea pârcălabului, voievodul întăreşte jupaniţei (soţiei) acestuia, Maria şi fiului ei Ivaşco, mai multe sate. De specificat este faptul că jupaniţa Maria când şi-a împărţit averea urmaşilor a dat nepoatei sale Maria, fiica lui Stan, „zestre la Slănic partea lui Lalu şi partea lui Drăghici”nemaifiind menţionat Doiciu.[16]  Jupâniţa Maria s-a călugărit, având numele de Magdalina iar în  data de 29 august 1526  a lăsat averea (ocinele şi ţiganii) fiului său Ivaşco cât şi nepoatelor sale Maria,Calea şi Velica. Cu această ocazie „Aicea să se ştie zestrea Calii, însă Slănicul cu tot hotarul pe unde iaste”.[17]

Documentul din data de 22 ianuarie 1527 este emis de cancelaria voievodului Alexandru al II-lea, este primul care precizează Slănicul de Jos şi prin acesta se stabileşte hotarele satului Năpârteni (înglobat astăzi în satul Berevoieşti-Ungureni).[18]

La data de 14 mai 1573 referitor la Slănicul de Jos este acela prin care voievodul îi întăreşte postelnicului Caplea (tot din familia boierului Golescu) „părţi în Goleşti, Slănic, Mărăcineni, Viţicheşti cu rumâni,vii şi mori”. Tot în document se consemnează faptul că după moartea Caplei aceste propietăţi să rămână „feciorului ei jupan Albul vel clucer feciorului lui, Radului, pentru că au plătit jupan Albul vel clucer pe muma lui, jupâneasa Caplea, de datorie cu 12000 aspri”.[19]

Prin documentul din data de 24 iulie 1525, jupaniţa Maria, văduva pârcălabului Baldovin, a dat nepoatei sale Maria „zestre la Slănic partea lui Lalu şi partea lui Drăghici”, care erau moştenite atât văduva cât şi Ivaşco de la pârcălab. În data de 30 ianuarie 1577, voievodul Alexandru al II-lea îi întăreşte lui Ivaşco proprietăţi în Slănicul de aceste propietăţi poseda prin moştenire, cumpărătură şi zestre de la soţie. În perioada 1525 – 1577 mulţi locuitori din Slănicul de Jos s-au vândut boierilor Golescu.

În data de 21 aprilie 1599 Slănicul de Sus este indicat într-un document în care Mihai Viteazul îi întăreşte lui Tudoran pitarul din Vlădeşti o moară de ţigani în sat. Martori sunt: „oameni buni […] şi Ştirbin  şi Stoian  din Slănicul de Sus şi popa Bertea din Aninoasa.” Aşadar erau două sate vecine: Slănicul de Jos şi Slănicul de Sus. Locuitorii din Slănicul de Jos au fost,două părţi, au fost subjugaţi familiei boierilor Golescu, devenind apoi boierului Tudoran clucer din Aninoasa şi în final mănăstirii Aninoasa. De specificat este faptul că o parte din ei până să devină subjugaţi mănăstirii Aninoasa, s-au răscumpărat din rumânie de la boierii Golescu, după care au intrat în stăpânirea boierului Tudoran sluger din Vlădeşti, după care din care au devenit din nou subjugaţi boierilor Golescu, iar în final ajung cu toţii rumânii ai mănăstirii Aninoasa.

De constatat este faptul că urmaşii vornicului Ivaşco, spătarul Gorgan, soţia Stana şi fiica Vişa, nu locuiau la moşia din Goleşti, aceştia locuind în Bucureşti: „Iar după aceia, la vremea culesului dă vii, venit-au spătaru Gorgan şi jupăniţa Stana  şi fii-sa jupăniţa Vişa de ne-a chemat la Goleşti la vii”.

Prin faptul că nu locuiau la Goleşti şi la o distanţă de peste 70 km dintre Slănicul de Jos s-ar putea ca boierii să-i pună în vânzare pe rumâni, s-au poate nevoia de bani i-a determinat să facă acest lucru.

De menţionat este faptul că în documentul din 24 septembrie 1626, spătarul Gorgan ştia faptul că rumânii împrumutase bani de la Tudoran sluger, de aceea le-a mărit preţul răscumpărării de la 260 ughi la 300ugi, ca în citatul: „Iar după aceia, la vreme culesului dă vii, venit-au spătaru Gorgan şi jupăneasa Stana şi fii-sa jupăneasa Vişa de ne-a chemat la Goleşti la vii şi ne-a zis:dă vreme ce-m băgat pre Tudoran sulger în sat, noi să avem a u<m>plere ughi 300 că aşa i-au dat alţi boiari”.

Rumânii din Slănicul de Jos au aparţinut lui Tudoran sulgerul între anii 1626 şi 1635 iar după aceea au revenit în stăpânirea  urmaşilor vornicului Ivaşco Golescu.

În secolele XVI şi XVII documentele precizează faptul că boierii Goleşti au stăpânit două părţi din Slănicul de Jos locuitorii fiind rumâni. În zapisul lui Matei spătar, care a fost dat lui Tudoran vel agă, în data de 9 februarie 1670, precizează faptul că bunică-sa Stana şi măicuţa Vişa, au stăpânit doar două părţi din Slănicul de Jos, iar cealaltă parte a moşiei aparţinea oamenilor liberi.

Despre starea în care se aflau locuitorii satelor din Ţara Românească, la începutul secolului al XIX-lea, ne informează boierul Dinicu Golescu Constantin Radovici) din Goleştii Muscelului. În perioada 1824-1826, face o călătorie în Transilvania, Ungaria, Austria şi Italia, iar impresiile sunt consemnate în cartea intitulată „Însemnarea călătoriei mele”, care a fost tipărită la Buda în anul 1827.

 Întocmit:

Prof. Ionel Marius Popescu

 

[1] D.R.H., B.Ţara Românească, Vol.I, Doc. 86.

[2] D.R.H. , B.Ţara Românească, Vol. VI.,  Doc. 254.

[3] D.R.H., B.Ţara Românească,  Vol. VIII, Doc. 61.

[4]  D.R. H., B. Ţara Românească, Vol. VI. Doc.254.

[5]  D.R.H., B. Ţtra Românească,  Vol. VIII, Doc.61.

[6]  D.R.H., B. Ţara Românească, Doc. 141.

[7]  D.R.H. B. Ţara Românească, Vol., XI, Doc. 328.

[8]  D. I. R.  Veacul XVII (1601-1610), Doc. 351.

[9]  D.R.H. B., Ţara Românească, Vol. XXI, Doc. 104 şi 192.

[10]  D.R.H. B., Ţara Românească, Vol. XXIII, Doc. 114.

[11]  Ioan Răuţescu, op. cit., p.17

[12]  D.R.H. , B. Ţara Românească, Vol. XXI, Doc. 192.

[13] D.R.H. ,B. Ţara Românească, Vol. XXIII, Doc. 268.

[14] Catalogul documentelor Ţării Româneşti din Arhivele Statului, Doc. 294.

[15] Catalogul documentelor Ţării Româneşti din Arhivele Statului, Doc.365.

[16] D.R.H. ,B.Ţara Românească, Vol.II, Doc. 240.

[17] D.R.H., B. Ţara Românească, Vol. III, Doc. 32.

[18] D.R. H., B. Ţara Românească, Vol.VII, Doc. 87.

[19] D.R.H., B. Ţara Românească, Vol. VII, Doc. 136.

No comments

Lasă un răspuns

Ce parere aveti de noul website valcea-turism.ro?

View Results

Loading ... Loading ...