Menu

APEL PENTRU SUSȚINEREA EDUCAȚIEI ÎN LIMBA ROMÂNĂ ÎN UCRAINA-Excelenței Sale Dlui Președinte al Ucrainei, PETRO OLEKSIYOVYCH POROSHENKO…

APEL PENTRU SUSȚINEREA EDUCAȚIEI ÎN LIMBA ROMÂNĂ

ÎN UCRAINA

Excelenței Sale

Dlui Președinte al Ucrainei,

PETRO OLEKSIYOVYCH POROSHENKO,

 

Excelenței Sale, Președintelui României

KLAUS WERNER IOHANNIS,

 

Excelențele Voastre Doamnelor și Domnilor Membri

ai Curții Constituționale din Ucraina și ai Comisiilor Uniunii Europene

 

Noi, participanții la Congresul XXI al Spiritualității Românești, veniți din peste 30 de țări și zone de românitate din întreaga lume, ne exprimăm îngrijorarea în legătură cu adoptarea de către Rada Supremă de la Kiev, în data de 5 septembrie a.c., a Legii Educației și cu implementarea ei după promulgarea de către Președintele Poroșenko.

Congresul Spiritualității Românești, care și-a ținut lucrările între 28 noiembrie și 1 decembrie 2017 la Alba Iulia și Zlatna, protestează vehement contra implementării acestei legi, ce urmărește dispariția unei minorități naționale care locuiește pe vatra milenară a moșilor și strămoșilor săi și îndeamnă autoritățile din Ucraina la rațiune.

În opinia  noastră scopul real al acestei legi nu este reforma sistemului de învățământ în Ucraina, ci lichidarea învățământului în limbile minorităților naționale – română, maghiară, polonă, rusă ș.a.

Un asemenea scop conduce la  o situație fără precedent în secolul XXI, când o țară din Centrul Europei, care se proclamă democratică și civilizată, aspirantă la integrarea în Uniunea Europeană, recurge la desființarea sistemului de educație în limba maternă a minorităților naționale. Situația este cu atât mai gravă cu cât românii constituie o minoritate autohtonă, ei trăind de secole în Bucovina, Ținutul Herței, Hotin, Transnistria, Transcarpatia, Maramureștul Istoric sau Sudul Basarabiei sau zona Odesa, constituind, până la colonizarea acestor ținuturi după ocupație, o etnie majoritară.  De-a lungul timpului, timp de peste 300 de ani, sub diverse regimuri străine – austriac, rusesc, sovietic –,  școala românească s-a păstrat și dezvoltat în toate zonele cu populație românească, fără să fi fost supusă unei asemnea presiuni de deznaționalizare și asimilare.

Articolul 7 al Legii Educației încalcă drepturile minorităților naționale din Ucraina, acordate prin articolele 10, 20, 22 și 53 ale Constituției Ucrainei, precum și articolul 26 al Legii Minorităților Naționale din Ucraina, prin care statul ucrainean „garantează tuturor minorităților naționale dreptul la autonomie național -culturală: folosirea și educația în limba maternă”.

Limba este coloana verticală a unui popor. Poporul e limba, iar limba este poporul. Prevederile Legii sunt profund antidemocratice și antieuropene, mențiunile privind permisiunea studierii în limbile materne doar parțial și numai în învățământul primar – deci fără perspectivă pentru elevi, care urmează cursurile gimnaziale și liceale numai în limba ucraineană, ceea ce îi determină pe părinți să renunțe la acest „drept” pentru a le asigura copiilor lor  șansa la desăvârșirea studiilor–, fiind menite să mascheze adevăratele intenții de deznaționalizare și asimilare a minorităților.

Prin noua Lege a Educației se încalcă de asemeni și prevederile Articolului 13 al Tratatului cu privire la relațiile de bună vecinătate și cooperare între România și Ucraina, din 1997.

Vă rugăm, domnilor președinți, să găsiți soluțiile pentru ca noua Lege adoptată  de Rada Supremă a Ucrainei să respecte Constituția acestei țări, ținând cont de faptul că statul român sprijină demersul european al Ucrainei.

În cazul în care nu se va reveni asupra acestor măsuri care practic desființează învățământul în limba maternă, solicităm statului român să anuleze Tratatul de Bază  dintre România și Ucraina și să retragă susținrea pentru Ucraina, în vederea aderării sale le UE.

Solicităm concursul Comisiilor Uniunii Europene și al Curții Constituționale din Ucraina acțiuni concrete și coerente pentru anularea acestei legi care încalcă flagrant drepturile universale ale omului.

Adoptată în unanimitate, în Plenul Congresului Spiritualității Românești, Alba Iulia – Zlatna, 30 noiembrie 2017

 

 

No comments

Lasă un răspuns

Ce parere aveti de noul website valcea-turism.ro?

View Results

Loading ... Loading ...