Menu

CAPPADOCIA ̶ LOCUL LABIRINTURILOR SUBTERANE ȘI AL VĂILOR UNICE

Cappadocia

CAPPADOCIA  ̶   LOCUL LABIRINTURILOR SUBTERANE  ȘI AL VĂILOR UNICE

MARIANA POPA

Cale pe  pământul Cappadociei. Simt un sentiment straniu, mă tulbură. Privesc un peisaj format din roci vulcanice. Seamaănă cu valuri de mare încremenire. Se împletesc prin alternanță cu văi adânci în care s-au “încumetat” să crească niște măslini. Admir coloanele de roci colorate și cred că văd un film. De ce? În aceste roci se află scobite adevărate uși și ferestre, fără cadru din alt material de construcție. Alături descifrez vestigiile unor construcții seculare săpate de primii creștini din regiunea Goreme. Este foarte incitant să intri în aceste “încăperi” din stânci. Am intrat împreună cu un grup mic de turiști, conduși de ghidul turc. Văd cu mirare bolți și coloane și chiar altare împodobite cu picturi murale. Ni se spune că aparțin secolului V, dar observăm și fresce ilustrând secțiuni din Noul Testament, așa cum ne explică ghidul. Acestea din urmă datează din secolele X-XI.

Mă aflam  în locul construit de natură sub semnul frumuseții, misterului și al vestigiilor istorice. Toată Valea Goreme este împânzită cu biserici datând din secolele I și II e.n., dar orașul este cunoscut demult cu multe civilizații înainte de Isus Cristos. E important să precizăm că, actul de naștere al peisajului stâncos din Cappadocia din Podișul Nevșehir al Antaliei, a fost semnat de vânturile și ploile, care au erodat în sute de ani, rocile stâncilor din calcar roșu și tuf vulcanic.

Aflăm că în jurul așezării Goreme plină de adevărate monumente rupestre a trait Sfântul Vasile cel Mare, ajuns episcop al Cezareei în secolul IV, fiind vorba de o așezare monahală pe vremea Bizanțului. Cu timpul meșterii, locuitori ai acestor locuri au dat nume bisericilor în funcție de elementele naturii cu care le asemănau. Astfel, am întâlnit Biserica Măr,  Biserica Șarpelui în care se află fresce cu Sfântul Gheorghe luptându-se cu balaurul, Biserica Sandalei datorită urmelor de pași imprimate în stâncă câte două chiar de la intrare. Picturile rezistente pe stâncile bisericilor au încă culori vii din cauză că acolo domnește întunericul. Bizarul peisaj stâncos din Cappadocia are pereții foarte abrupți și chiar piramide din tuf vulcanic. Fac parte din UNESCO atât monumentele naturale cât și bisericile rupestre în număr de 3000. De menționat că după creștinarea Anatoliei de către apostolul Pavel,  primele comunități creștine s-au retras din Goreme, unde au construit locuințe rupestre și biserici sau mănăstiri în stânci. Este un adevărat spectacol al naturii. Turiștii privesc cu ochi mari și admirativi hornurile create de vânt, precum și bisericile rupestre săpate în roci vulcanice.

Acest peiasj nepământean a fost ales ca loc de filmare pentru câteva secvențe din “Războiul stelelor”. Tot ce vedeam, toate sculpturile în tuf vulcanic sau roci dure ca: turnuri, piloni, obeliscuri și coloane cu înălțimea de 40 metri  având un aspect neobișnuit, reprezintă o mare atracție pentru fotografi de profesie sau ocazionali. Dar o imagine care domină cu înălțimea de 1325 metri este cea a vârfului Akdag. M-a impresionat foarte mult. Am admirat răsăritul de soare la ridicarea baloanelor cu aer cald chiar printre aceste formațiuni ca din povești.Vântul cu forța lui unită cu cea a apei sub dominația schimbărilor de temperatură au erodat stâncile transformându-le în forme triunghiulare sau coloane rotunjite de diferite înălțimi, care privesc galeș spre canioanele adânci din jur. Când lumina se trezea, eram împreună cu un grup mic de turiști între aceste forme ciudate ale stâncilor erodate. Mi se părea că mă aflu în văi dintr-o poveste nemaiauzită.

Orașele subterane reprezintă altă atracție majoră pentru turiști. Cu emoție și nerăbdare așteptam să cobor în orașul subteran Kaymaki, o așezare din cele mai mari din Cappadocia.

Se cunoaște faptul că orașul din piatră are 8-9 nivele sub pământ, fără a putea fi toate vizitate. A fost construit de primii creștini care fugeau de persecuția romanilor și bizantinilor. M-am bucurat că nu sunt claustrofobă și că am putut intra și coborî sub pământ în acest oraș-muzeu. Am examinat totul cu interes: încăperi de zi pentru oameni, staule pentru animale, cămări pentru alimente, morminte ș.a. Toate aceste încăperi erau impropriu numite așa pentru că nu existau pereți între ele. Funcționau pe nivele diferite. Desigur, coborârea turiștilor era permisă doar la nivelul 1 și 2. Ușile spre exterior sunt și acum din pietre masive rotunjite și cu deschidere numai din interior pentru protecția creștinilor prigoniți. Această așezare avea și tuneluri destul de abrupte. Am vizitat doar câteva “alei” din cele două nivele experimentate de noi. Am privit vizitarea orașului subteran în care se ascundeau creștinii prigoniți, ca un dar de soartă. Îmi doream mult acest lucru.

În Cappadocia se află 36 de orașe subterane, unele fiind chiar locuite, desigur în condițiile îmbunătățirii actuale. Majoritatea acestora au fost părăsite din motive de siguranță. În apropiere se află peste 1000 de biserici săpate în stâncă.

O altă ofertă foarte atrăgătoare în această zonă este zborul cu balonul de aer cald. Ghidul ne spune că Cappadocia este locul cel mai bun pentru zborul cu balonul printre stâncile înalte și cu forme de poveste născute din eroziune eoliană. Am vizitat dimineața la ora 5:0 locul de ridicare al baloanelor. Am admirat peisajul încântător al zborului baloanelor multicolore.

Vă imaginați ce înseamnă răsăritul de soare difuzându-și culorile deasupra baloanelor multicolore (pline de turiști) concurând cu vântul jucăuș? E un tablou feeric. Mi se părea că asist la filmarea unui scenariu artistic. Pe cei care n-au urcat în baloane îi așteptau gipurile pregătite să înfrunte marile denivelări al drumului printre stânci.

Excursia noastră nu se termină cu această aventură a baloanelor. O altă experiență inedită a fost intrarea și parcurgerea Canionului Ihlara, lung de 16 km. Am străbătut timp de 2 ore și jumătate Valea Ihlara parțial, cu piciorul, distanța parcursă fiind de 5 km. Peisajul era atât de frumos și cuceritor încât ne ținea pe loc, mereu. Am admirat biserici rupestre, cursul unui râu de munte, o vegetație minunată. Menționez că adâncimea canionului este de 100 metri. A fost o adevărată aventură să cobor în canion. Dar am avut surprize foarte plăcute. Am întâlnit până la 100 metri adâncime, multe multe trepte. Erau 350 și le-am coborât pe toate cu ușurință într-un peisaj mirific. Din loc în loc, pe marginea râului erau bănci frumos vopsite, ne îndemnau la odihnă la fel ca și cabanele amenajate pentru turiști. Totul era pregătit pentru a șterge diferența dintre vârste.

Se spune că odinioară,  Valea Ihlara era locuită de 80 de mii de oameni. Erau acolo și biserici în stânci decorate cu fresce. În Canion locuiau greci și cappadocieni în locuințe subterane, Dar, după cum ne spune ghidul nostru, care avea un nume memaiuzit de mine – Dincer  ̶  , acești oameni au fost obligați să se mute în altă țară și anume Grecia. Ni se explică faptul că s-a făcut un schimb de populație în anul 1923 între Turcia și Grecia.

Acum în Canion se pot relaxa și odihni pe bănci, turiști din toată lumea ascultând acolo din vânt și din stele povești fascinante despre oameni care au locuit în găuri săpate în stânci. Poveștile sunt incitante. foto:blog.dertour

Mariana Popa, Brașov

No comments

Lasă un răspuns

Ce parere aveti de noul website valcea-turism.ro?

View Results

Loading ... Loading ...