Menu

CHEMAREA FASCINANTĂ A DEPĂRTĂRILOR – MYANMAR

CHEMAREA  FASCINANTĂ  A  DEPĂRTĂRILOR

  MYANMAR

Călători împătimiți, căutători de „ubi bene”, am aterizat în țara celor 12.000 de pagode, Myanmar, fosta Birmania. Țară solară ne-a scăldat într-un infinit strălucitor cu pagode aurite, zeci și sute, mii și mii. Ne-am bucurat călătorind cu mijloace de transport moderne sau tradiționale printre văile care defilau sub ochii noștri, printre câmpurile de orez situate într-o geometrie originală. Râuri și fluvii pline de legende ne purtau pe valuri printre nuferi înfloriți, ferme plutitoare și flori de lotus. Munții priveau suveran lacurile, apele curgătoare oglindindu-se în ele. Stăpâni ai înălțimilor, semeți ne invitau, ne protejau pe cărările lor pe noi, turiștii cutezători înaintând spre vărful lor.

Uimitoarea și seducătoarea călătorie pe Irrawaddy, cel mai lung fluviu din Myanmar

ne-a oferit plăcerea de-a vedea comorile țării, așezări umane tradiționale și orașe minunate  „împodobite” cu pagode renumite. O umbră îmi întunecă privirea, Myanmar este una  din țările  cele mai puțin dezvoltate din Asia. Este mai puțin cunoscută ca destinație turistică. Acest lucru ne-a înflăcărat imaginația și am dorit să o vizităm.

Aflasem că pe teritoriul acestei țări viețuiesc 135 de etnii cu tradiții și obiceiuri diferite. Țara a devenit independentă în anul 1948 după stăpânirea Marii Britanii. E cunoscută pentru conflictele militare și pentru sărăcie. Papa Francisc a ajuns în Myanmar la sfârșitul lunii noiembrie 2017 pentru o călătorie apostolică de trei zile. Am văzut la Yangon,fosta capitală a Birmaniei până în 2005, panouri care anunțau această înaltă vizită. Ne-am bucurat știind că Papa face vizite în țările sărace  pentru a întreține speranța de mai bine. Deși în această țară, majoritatea populației este budhistă (88%), speranțele tuturor sunt legate de vizita sfântului părinte vizând respectarea minorităților din țară. Creștinii reprezintă doar 6,2% din populație. Se știe că oamenii trăiesc aici sub pragul de sărăcie în proporție de un sfert din total.. Se spune că Papa este privit ca un mesager al păcii și reconcilierii.

Dacă ar fi să ne întoarcem spre tradițiile birmaneze, aș vrea să spun că am  trăit momente de emoție amestecată cu compasiune pentru un trib din granița dintre Thailanda și Myanmar.  Un vechi obicei al triburilor aborigene Akha păstrează și cultivă folosirea inelelor speciale pentru a lungi gâtul femeilor și în unele sate din Myanmar. Am scris cuvântul compasiune pentru că simțirea mea s-a suprapus peste semnificația acestuia. De ce? Mi-am pus și eu o jumătate din numărul inelelor care se pun la gâtul femeii Kayan, cum se mai numesc. Vai! De abia îmi țineam gâtul drept. A trebuit să mă așez pe banca din cortul vizitat de noi. Am suportat, cred că aproape cinci kilograme pe umeri, nu pe gât. Nu puteau fi fixate la locul obișnuit, pe gât, unul câte unul în câțiva ani. Am avut această experiență într-o liniște deplină, în susurul unui pârâiaș care curgea în apropiere. Vedeți? Obiceiuri vechi străbat secole, ne emoționează și ne îndeamnă să le acceptăm transformându-ne pe noi, călătorii moderni, în povestitori mai mult sau mai puțini iscusiți, ai istoriei locurilor vizitate.

Prin purtarea inelelor, preț de câteva minute, am trăit o stranie metamorfoză. Am coborât în secole, mental aflându-mă sub altă înfățișare. Norocul a fost că în câteva minute s-a dus imaginea și imaginația. Sunt o fire empatică, intru ușor în imagini vechi, cred în memoria stocată în obiecte, pe care uneori o „cercetez”. Mi-am pus pe cap podoaba lor ancestrală. M-am simțit altfel ca de obicei. Femeile cu inele pe gât ne primesc cu zâmbetul pe buze, cu gâtul fix îngreunat de podoabele tradiționale. Impresiile sunt de neuitat. Femeile „girafă”, cum li se mai spune, stau în spatele meselor cu produse expuse la vânzare, făcute de ele. Amuzamentul turiștilor la privirea sau încercarea inelelor este puțin egoist negândindu-se la efectele asupra vertebrelor și claviculei. Localnicele simt acest inelat „supliciu” ca un atribut al frumuseții și feminității. Femeile girafă de toate vârstele din grupul din Myanmar poartă inelele cu mândria și puterea susținerii greutății „podoabelor” de 10 kilograme.

Primul inel se pune la vârsta de cinci ani, restul fiind adăugate pe parcursul vieții până la numărul de 26 inele, confecționate fiind în interiorul comunității lor.

Desigur, există și legende legate de acest obicei.  Una din legende se referă la apărarea  împotriva atacurilor tigrilor. Alete se referă la purtatea inelelor pentru ca femeile să semene cu dragonii. Cert este că respectă o tradiție îndepărtată. Unele surse spun că, purtătoarelor de inele pe gât, mâini sau genunchi li se plătește suma de 38 dolari pe lună de către o comunitate interesată în atragerea turiștilor și vânzarea de suveniruri de tip hand-made.

O altă experiență unică pentru mine a fost drumul spre Stânca de Aur, desigur în altă zi.

Aceasta ne primea cu luciri necunoscute. Răspândea lumini de ordinul fanteziei fiind unul dintre cele mai sacre locuri de pelerinaj din Myanmar Ne aștepta pentru a ne împărtăși legenda ei și modul cum sfida chiar gravitația. Totul, în legendă, i se datora marelui Buddha, care cu un fir de păr ținea stânca în echilibru deasupra prăpastiei. E vorba de o tabără montană  numită Kinpunsakan de unde cu ajutorul camioanelor se ajunge la pagoda  Kyaikhtiyo și la templul sanctuar Kyaikhtiyo. Acesta se află pe stânca aurită la altitudinea de 1100 m deasupra nivelului mării.

Urcușul pe jos este greu și aventuros, nu oricine îl poate aborda. Eu am cedat în fața acestui obiectiv turistic, în schimb, soțul meu  s-a alăturat turiștilor mai tineri și au admirat de aproape Sânca de Aur. Fotografiile făcute de Ovidiu, soțul meu, atestă curajul familiei de a se cățăra în locuri dificile, dar victoria a fost foarte dulce.

S-a întors cu fotografii minunate. Altă zi, altă aventură.

Ne aflam în orașul Bagan, în zona de unde făceam deplasările la obiectivele turistice importante. Cea mai importantă aventură a vieții mele a avut loc în acest oraș, mai bine zis deasupra localității, în balonul cu aer cald. Da, am zburat cu balonul peste Bagan, orașul care se mândrește cu cele 12.ooo de pagode și temple budiste.

Era greu să-mi imaginez că zbor ca o pasăre. Nu-mi puteam imagina acest lucru înainte de zborul cu balonul. Ne ridicam  încet de la sol  în armonie cu tot ce lăsam în urmă. Acest zbor nu seamănă cu nimic încercat până acum. Eram în contemplație. Nu auzeam nimic înafara zgomotului focului care încălzea balonul în ridicare. Privind în jos mi se părea că văd un balaur aruncând flăcări pe nări. Curios! Simțeam o pace albă. Mă înconjura. Vibram. Vedeam răsăritul soarelui. Magnific. Vântul era foarte calm. Ne mângâia obrajii și ne încuraja: „mai sus, mai sus”. Eram uluită de frumusețea miilor de pagode aurite. Mi se plimbau sub tălpi. Îmi fixasem în minte, sfatul pilotului:„ Mereu în stânga, trebuie să mă vedeți”. Desigur, ni s-a făcut un instructaj înainte de-a ne urca în nacelă. Sub noi se derulau  frumuseți răpitoare. Alături se aflau 20 de baloane  colorate. Mi se părea nefiresc de real să plutim la unison, posibil, expuși la toanele vântului. Dar frumusețea zborului era răpitoare. Ni se perindau imagini uluitoare, terenuri cu orez într-o geometrie aparte, văi, clădiri, animale și oameni. Dar cel mai fantastic lucru mi s-a părut plutirea pe deasupra pagodelor numeroase. Sclipirea lor în razele multicolore ale răsăritului de soare ofereau imagini de nedescris. Credeam că sunt o floare pe un fulg de păpădie care îmi spunea povești nevisate. Mă simțeam ca o regină , care poate stăpâni văzduhul. Am încercat senzații unice pe care nu le cunoscusem până atunci. Vedeam de sus o țară a minunilor aurii. Parcă eram Alice în țara minunilor. Vedeam țara aurită, pagodele zeci și sute, mii sclipeau în razelesoarelui, care atunci trezea pământul. Era lumina răsăritului, aducea cu ea vibrația universului. Trăiam o libertate absolută.  Nu mi-am dat seama când a trecut ora de plimbare. M-am trezit brusc din visare. Jos ne-a întâmpinat pilotul, coborât imediat  pentru a ne oferi șampanie franțuzească pentru curaj și …câte un Certificat de zbor, care atestă că am  urcat spre cer cu balonul cu aer cald în data de … 13.11.17.                                                                    N-a fost o zi cu ghinion. Dimpotrivă, ne-a făcut un fel de „eroi”.

Mariana Popa, Brașov

 

 

 

 

No comments

Lasă un răspuns

Ce parere aveti de noul website valcea-turism.ro?

View Results

Loading ... Loading ...