Menu

CONSTANTIN MIRONESCU / Bucuresti , Romania / POEZII / POETRY 


CREAȚIE
 
În genunile nopții, luminile sufletului nasc poeme
în zbor de fluturi peste câmpul cu maci roșii,
ninsoare de flori de tei căzând cu generozitate
peste minți rătăcite în noianul de gânduri asupritor,
figuri de stil mai puțin folosite sau deloc
manifestând pentru dreptul la muncă.
 
Poemele își așteaptă însă, răbdătoare, Poetul
care să le îmbrace în cuvinte.
 
Între somn și trezie,
Poetul cercetează grajdurile cerului să-și afle,
acolo ascuns, Pegasul
și pornește la vânătoarea de cuvinte păscând,
în herghelii, pe pajiști cu iarba mănoasă și flori de câmp
(mulțumite cu acest stil de viață),
ori de cuvinte singuratice în chip de
sălcii plângătoare pe maluri de râu...
Și caută, caută Poetul și cuvintele ascunse în stele,
în roua dimineților și în polenul florilor
sau în stropii de ploaie ori în fulgii de nea...
Le așterne pe hârtie, fericit,
după o noapte de agonie şi extaz,
și își savurează Poemul la cafeaua de dimineață
în sunetele divine ale
Concertului pentru vioară de BRAHMS.
 
În genunile nopții, luminile sufletului nasc poeme.
 
 
CREATION
 
In the depths of the night, the lights of the soul bring poems to life
in flight of butterflies over fields of poppies,
linden flowers falling like snow in abundance
over minds lost in the deluge of oppressive thoughts,
figures of speech less used or not at all
manifesting their right to work.
 
The poems await though, patiently, their Poet
who will dress them with words.
 
Between sleep and wakefulness
The Poet searches the stables of heaven to find,
hidden there, his Pegasus
and begins his hunt for pasturing words,
in studs, and on meadows with rich grass and wild flowers
(content with their lifestyle),
or for lonely words taking the form of 
weeping willows on the banks of a river…
And he searches, searches, the Poet, for the words hidden in the stars,
and in the morning dew and the pollen of flowers
or in the drops of rain or in the flakes of snow…
He lays them on paper, glad,
after a night of agony and ecstasy,
and savours his Poem with the morning coffee
with the divine sounds of
The BRAHMS Violin Concerto.
 
In the depths of the night, the lights of the soul bring poems to life.
 
UITATĂ E EPAVA
 
O, ce furtună, Doamne, lăsat-ai fiarbă marea,
corabia, în hulă o biată jucărie,
zdrobitu-s-a de stânci...
 
Cum pasărea furtunii ţipa-nfricoşător,
sfâşietor ecoul îi răspundea dinspre
stâncoasele înalte şi-abrupte-a’ mării maluri
când norul crud şi lacom linţoliu se-aşternuse
peste de stânci zdrobita corabie-ndrăzneaţă...
apoi trasă-n adâncuri
de hidrele scăpate din chingi la carul său
de neînduplecatul al mării zeu Neptun.
 
Pe fundul mării-albastre
epava-şi roade dinţii,
rugina hămesită
rupând hălci mari din trupu-i
de aşteptări în van – atâtea – obosit,
de ani niciun scafandru înţepenita uşă
din lemn de tec de la
cabina de comandă brutal nedeschizând.
 
Uitată e epava?...
de ce n-ar fi uitată
de nici fantome-aici
nu-şi mai găsesc sălaşul?!...
iar marea-i liniştită:
nici valuri, nici sirene
pe marinari ’n-adâncuri să îi ademenească.
 
 
Din când în când poetul,
în stări de reverie la malul mării-albastre,
își mai aduce aminte
şi scrie un poem
despre corabia care
ajuns-a o epavă,
pe marea în furtună destinul înfruntând.
 
FORGOTTEN IS THE WRECK
 
O, what a storm, Lord, you left the sea to seethe, 
the ship, poor plaything in the tempest,
has smashed against the rocks…
 
As the bird of the storm shrieked frightfully
heart-rendingly the echo answered from
the high and craggy cliffs of the sea shore 
when the cruel cloud and greedy pall had settled
over the rock-crushed, daring ship …
then pulled towards the depths
by hydras released from the straps of his chariot
by merciless Neptune, god of seas.
 
At the bottom of the blue sea
the shipwreck grinds its teeth
the hungry rust
biting off chunks from its body
of hopeless expectations - so many - tired,
for years no deep-sea diver has tried the door
of teak wood from
the control cabin brutally to open.
 
Forgotten is the wreck? …
why not forgotten
if even ghosts here
cannot find their shelter?!…
and the sea’s calm:
no waves, no sirens
the sailors to the depths to tempt.
 
From time to time the poet,
daydreaming on the shores of the blue sea,
remembers
and writes a poem
about the ship that
turned to wreck,
on the tempestuous sea its destiny confronting.
 
SE AUZEA O HARFĂ DE DEPARTE
 
Se auzea o harfă de departe
inducând o tristețe duioasă,
ciudat de armonioasă, în sufletele noastre
mângâiate de un vânt binevoitor de toamnă…
 
părea o scurgere de doruri din
curcubeie zdrențuite în
văluriri de tristeți anonime peste
livezi de meri înfloriți
pe dealuri, spre munte.
 
Sunetele întristătoare de harfă
dar atât de tandre
îmi ating fruntea fermecându-mă,
mă sărută pe obraji
și îmi acoperă cuvintele cu
o aură de gingășie, pe care
o credeam de mult pierdută…
 
starea de melancolie
pune stăpânire peste întreaga fire
și devin nostalgic,
cerând amintirilor celor mai frumoase
să mă viziteze, din nou,
pentru mai multă vreme.
 
 
 
A HARP WAS HEARD FROM AFAR
 
A harp was heard from afar
inducing a gentle sadness,
strangely harmonious, in our souls
caressed by a benevolent autumn breeze…
 
it seemed a stream of longings flowing from
ragged rainbows in
waves of nameless sorrows over
orchards of apple trees in bloom
on the hills, towards the mountain.
 
The sounds of the harp, wistful
and yet so tender,
touch my temples mesmerising me,
they kiss my cheeks
and cover my words with
a halo of gentleness I
thought lost long ago…
 
the state of melancholy
is taking over my whole being
and I become nostalgic,
asking the most beautiful memories
to visit me, again,
for a while longer.
 
           
NOPȚILE ALBASTRE
 
Nopțile albastre
lăcrimează boabe de mărgăritar
peste sufletul ornat cu melancolie,
tiranizat de gândurile bastarde
ale timpului pierdut...
le strâng cu pioșenie
și le depun
în sanctuarul elanurilor înnoitoare
și al ideilor înălțătoare,
doritoare să-și împlinească menirea
chiar marginalizate fiind
într-o lume nepăsătoare și ostilă,
dar tocmai de aceea...
 
Ah, nopțile albastre
lăcrimând boabe de mărgăritar,
tămăduitoare ale sufletelor prinse
în plasa de păianjen a
melancoliei...
 
 
THE BLUE NIGHTS
 
The blue nights
weep strings of pearls
over the soul adorned with melancholy,
oppressed by bastard thoughts
of the lost time …
I gather them religiously
and place them
in the sanctuary of renewing passions
and uplifting ideas,
eager to fulfil their fate
although marginalised
in a hostile and careless world,
because of it…
 
Ah, the blue nights
weeping strings of pearls,
healers of the souls trapped
in the spiderweb of
melancholy…
 
 


 
 
 

One comment

  1. Dumitru Murariu spune:

    Un act cultural de excepție – atât din partea tinerei Eliza Mitrofan, cât și a cotidianului Vâlcea pentru traducerea în engleză și informarea noastră despre ce fac bun creatorii romani, eu apreciind în mod deosebit poeziile bunului prieten Constantin Marinescu. FELICITARI pentru largă cunoaștere în lume prin fidelitatea traducerii creațiilor originale!

Lasă un răspuns

Ce parere aveti de noul website valcea-turism.ro?

View Results

Loading ... Loading ...

Date de contact