Menu

DUPĂ 50 DE ANI – ÎNSEMNĂRILE UNUI LOCUITOR DIN IERUSALIM

Lucian-Zeev HERŞCOVICI

DUPĂ 50 DE ANI – ÎNSEMNĂRILE UNUI LOCUITOR DIN IERUSALIM

Lucian-Zeev HERŞCOVICI - DUPĂ 50 DE ANI ��' ÎNSEMNĂRILE UNUI LOCUITOR DIN IERUSALIM

Anul acesta se împlinesc 50 de ani de la reunificarea oraşului Ierusalim. Capitala Israelului. Oraşul celor trei religii avraamice, capitala monoteismului. Centru cultural al întregii lumi. Întâmplător, de asemenea oraşul meu. Oraşul fusese împărţit în anul 1948, partea sa răsăriteană, incluzând şi oraşul vechi, fiind ocupată de armata iordaniană. Reunificarea a avut loc în urma Războiului de Şase Zile, din luna iunie 1967, când armata iordaniană a atacat Israelul, regele Hussein voind să participe la împărţirea prăzii alături de Egipt şi Siria. Perioada împărţirii oraşului a fost o decădere, de provincializare şi de ruinare a lui. Cartierul evreiesc din oraşul vechi a fost distrus. În partea israeliană, oraşul era izolat, cartierul elegant Mamila devenit sărac, ruinat, linie de frontieră supravegheată de Organizaţia Naţiunilor Unite. Accesul dintr-o parte a oraşului în alta era interzis. Clădirea „Notre Dame” era împărţită în două. Absurdul era împărţirea oraşului pe cartiere pe baze etnico-religioase şi pe baza liniei frontului la încetarea focului în 1948. Tragedia era creşterea urii între oameni pe o asemenea „bază”.
Ce a însemnat reunificarea Ierusalimului? Răspunsul este: readucerea oraşului la poziţia lui normală. Renaşterea lui ca oraş istoric şi cultural, ca Oraş Sfânt pentru trei religii, în limba ebraică Yir HaQodeş, în limba greacă Hierosolima, în limba arabă Al-Quds (denumire folosită şi în prezent ca toponim), în limba engleză Jerusalem, în limba română Ierusalim. Începutul refacerii echilibrului său demografic. O reunire între diferitele aspecte ale istoriei lui, de la începuturi ca „Ursalim” şi apoi ca oraş-capitală a regelui israelit David, până la capitala Israelului contemporan, Yerushalayim. Un oraş care reuneşte vechiul cu noul, în care locuiesc evrei, creştini şi musulmani laolaltă.
Evrei din toate grupurile iudaice, creştini de toate religiile creştine, musulmani din ambele religii musulmane. Din nenorocire, relaţiile dintre ei nu au fost totdeauna bune şi apropiate, din cauza fanatismelor şi a intereselor politice. Mă gândesc la faptul că, dacă relaţiile dintre oameni s-ar îmbunătăţi, ar fi un oraş ideal. Este adevărat, fiecare va trăi conform tradiţiei lui, a spiritului lui, dar cu toţii vor fi o unitate: Ierusalimul. Îmi amintesc de piesa de teatru „Take, Ianke şi Cadâr”, de Victor Ion Popa. La sfârşitul ei apărea întrebarea cum vor putea cei trei negustoraşi de la marginea Bârladului – un român creştin ortodox, un evreu şi un turc musulman, care oricum erau prieteni şi nu se concurau între ei, dar se temeau de fanatici care i-ar fi boicotat – să-şi deschidă un magazin comun. Mai ales după ce fiul lui Take a decis să se căsătorească cu fiica lui Ianke. Şi cum s-ar numi acest magazin? Ideea este a fiicei lui Ianke: ”Ierusalim”, fiindcă la Ierusalim locuiesc laolaltă credincioşii tuturor celor trei religii, oamenii de toate neamurile. Un mesaj umanist cu adevărat, care poate fi adoptat de toţi oamenii. Şi, mai ales, de toţi ierusalmitenii.
Recent, organizaţia UNESCO a votat o hotărâre pe care nimeni nu o poate lua în serios. Nici măcar votanţii ei. Cum că, adicătelea, evreii n-ar avea nicio legătură istorică cu Ierusalimul. Cu alte cuvinte, nici textele literare, nici rezultatele săpăturilor arheologice n-ar avea nicio importanţă, n-ar fi credibile. Politică şi istorie, mai ales politică, politizarea atât a Bibliei Ebraice şi a Noului Testament, cât şi a unor cercetări istorice şi arheologice din ultimele două sute de ani. Dacă evreul Yehoşua ben Yosef, devenit Iisus Christos, ar auzi asemenea lucru, s-ar… cruci. S-ar îngrozi. Tocmai el, care voia bunătatea, mărinimia, milostenia, prietenia între toţi locuitorii Ierusalimului. În ziua în care am auzit de votul (repetat) la UNESCO, mi-a venit să strig, precum scriitorul evreu Isaia Răcăciuni: „Daţi-ni-l înapoi pe Iisus”. Sunt evreu israelian, ierusalmitean, dar nu consider că cineva are dreptul să nege existenţa unui personaj istoric atât de important, chiar dacă nu acceptă o parte a gândirii lui filosofice şi teologice. În fond, de-a lungul istoriei omenirii au existat numeroşi filosofi şi teologi care au susţinut puncte de vedere diferite, pe care nu le-am adoptat, pe care le-au adoptat numai o parte a oamenilor. Dar nu înseamnă să nu respect gândirea lor. Iar rămăşiţele arheologice, ca peste tot în lume, oricâte dispute şi polemici ar trezi, nu pot fi negate. Nici textele istorice „laice”, precum scrierile lui Iosef ben Matitiahu (Josephus Flavius), nici cele ale istoricilor greci şi romani contemporani.
Dar Ierusalimul de astăzi nu are nevoie de justificări. Oamenii trăiesc. Oraşul există, trăieşte, viaţa pulsează în interiorul lui, fie în zona sa estică, fie în zona sa vestică. Atunci când cineva vorbeşte în continuare despre „Ierusalimul răsăritean” şi „Ierusalimul apusean”, cred că omul respectiv ori nu înţelege realitatea, ori nu vrea s-o înţeleagă. Nu există două Ierusalimuri, ci unul singur. Lucru pe care pot să-l confirme locuitorii săi nepolitizaţi, cinstiţi, corecţi. Lucru pe care pot să-l confirme numeroşii turişti şi pelerini care vin să-l viziteze, să vadă clădirile lui istorice şi să se roage la locurile sfinte de pe teritoriul său. Zidul de Apus (Zidul Plângerii), Mormântul Regelui David, Biserica Sfântului Mormânt (al lui Iisus Christos), Biserica Gethsemani, Biserica Mormântului Fecioarei Maria, Moscheea lui Omar, Moscheea Al-Aksa, zidurile oraşului şi porţile lor, oraşul dintre ziduri cu străduţele şi bazarul său, Muzeul Israel cu Palatul expoziţiei manuscriselor de la Marea Moartă, Muzeul Rockefeller, Memorialul Yad Vashem, campusurile Universităţii Ebraice, cartierul ultrareligios „Meah Shearim”, moara lui Montefiore şi cartierul „Yemin Mosheh”, bazarul „Mahaneh Yehudah”, cartierul „european” Rehaviyah sunt numai câteva dintre bijuteriile Ierusalimului, mult mai numeroase. Fiecare om, indiferent de naţionalitate şi religie, care vine să le vadă şi vrea pace este binevenit.
Îmi aduc aminte de expresia „Yir Shalom” (Oraşul Păcii) şi de cântecul „Yerushalayim shel zahav”, de Noemi Shemer. Cântecul lansat puţin înaintea izbucnirii războiului de şase zile de cântăreaţa, devenită celebră, Shuly Nathan. Ierusalimul de aur. După câte îmi amintesc, acest cântec a fost tradus şi în limba română la timpul respectiv, iar câteva fete evreice din Bucureşti îl cântau, în română şi ebraică, pline de entuziasm. Cântecul plăcea şi multor români creştini. Nimeni nu voia război, dar toţi voiau un singur Ierusalim, Oraşul Sfânt, ceea ce simboliza atât credinţa şi istoria, cât şi o lume mai bună. Îmi aduc aminte de acest lucru atunci când aud muzica rugăciunilor evreieşti la Zidul de Apus, cărora li se adaugă strigările muezinului şi rugăciunile muzicale musulmane de la moscheile de pe Muntele Templului, şi ca un acompaniament la toate se aude cum bat clopotele la bisericile creştine. Libertatea religioasă şi a respectării tradiţiilor religioase şi folclorice este garantată tuturor. Ca şi libertatea de acces la Locurile Sfinte.
Capitala Israelului înseamnă şi centrul lui administrativ. Ministerele şi alte instituţii centrale israeliene funcţionează la Ierusalim, cu unele excepţii. Dar nu este suficient. Ierusalimul unit trebuie acceptat de întreaga lume ca una dintre capitalele culturale mondiale, alături de Athena, Roma, Istanbul, Paris, Moscova, Mecca, Londra, Cairo, Berlin, New York, câteva oraşe magnifice culturale şi sfinte din India, China, Japonia, ţările din Indochina, Mexic, Peru şi altele. Şi, mai mult decât alte lucruri, oraşul necesită investiţii şi îmbunătăţiri în toate cartierele, inclusiv în cele arabe. Iar peste toate, se impune construirea unor punţi între oameni.
Evreii şi arabii trebuie să se obişnuiască să trăiască împreună, unii alături de alţii. Am văzut cazuri de arabi care nu vor legături cu evreii şi care au devenit terorişti asasini, sau de evrei care reacţionau negativ atunci când erau întrebaţi despre antichităţi şi locuri sfinte musulmane sau creştine. Fanatismele nu trebuie tolerate, ci respinse. Aş putea adăuga pagini lungi şi triste în acest sens. Dar prefer să păstrez caracterul sărbătoresc al Zilei Ierusalimului.
Cred că educaţia copiilor şi tineretului de a învăţa să-şi respecte aproapele, indiferent de etnia şi religia lui, de ambele părţi, va ajuta mult în acest sens. Este important a se crea posibilităţi pentru ca tineretul şi copiii de etnii şi religii diferite să se poată împrieteni între ei, să poată colabora, învăţa împreună şi lucra împreună. Fără politizare, fără fanatism: într-un stat democratic părerile sunt libere, dar fanatismele interzise. Nici amestecul unor instituţii străine nu este benefic, ci dimpotrivă.
Poate ar fi necesară o înţelegere între reprezentanţii tuturor religiilor existente în oraş. În fond, cu toţii cred în acelaşi Dumnezeu Unicul, iar o înţelegere religioasă între oamenii cu credinţă, deşi credinţa lor are forme diferite, ar fi deosebit de importantă. Prietenie între religii, în locul fanatismelor religioase. O adevărată invitaţie a Bunului Dumnezeu al tuturor în Oraşul Sfânt al tuturor. Atât capitala Israelului, cât şi capitala religiilor avraamice. Lucruri la care trebuie să ne gândim de Ziua Ierusalimului, la cincizeci de ani de la reunificarea lui. Spre binele oraşului reunit.
La mulţi ani, dragul meu Ierusalim unic, unit.
––––––––––-
Lucian Zeev-HERŞCOVICI
Ierusalim, israel
27 mai 2017

 

 

 

 

No comments

Lasă un răspuns

Ce parere aveti de noul website valcea-turism.ro?

View Results

Loading ... Loading ...