FIORDURILE NORDULUI

FIORDURILE  NORDULUI

Mariana Popa 

Inchid ochii, pășesc într-o lume necunoscută mie, deși sunt familiarizată cu foșnetul pădurii, cu valul mării sau cu susurul de izvor.

Cunosc mirosul pădurii de conifere precum și dialogul cu ecoul  dar n-am  ascultat  până acum pânza sonoră, care îmbracă și se disipă  printre   copacii ținutului nordic al Europei. Și acum, după patru luni de la vizitarea

țărilor scandinave, sunt sedusă de armonia naturii. Nimic nu pare contradictoriu în mediul înconjurător, nici chiar covorul verde al pășunii alpine,  care se îmbrățișează cu straturile de zăpadă permanentă. De acolo, de la limita dintre verdele  ierbii și albul zăpezii, am văzut un adevărat ghețar, o masă imensă de  un alb ușor  transparent.  Puțin mai jos, pădurea fremăta în calmul  apusului  de soare. Am trăit  plăcerea unei armonii  necunoscută mie.

Dar trebuie să mărturisesc,  sufletul meu e încremenit în vara românească. Mă adaptez la viteza  cu care mii de km. străbătuți trec de la iarnă la primăvara ploioasă și apoi doar la câteva zile de vară timpurie.

Retina mi-e plină de imaginea statuii ”Mica sirenă”, iar mintea încă păstrează  povestea  ei tristă scrisă de Andersen. Ghida noastră, o româncă frumoasă, rezidentă în Danemarca,  ne redă  legenda cu emoție. Sirena și-a dat  vocea în schimbul picioarelor omenești  sperând să trăiască bucuria dragostei cu un prinț adevărat. Dar acesta a părăsit-o  pentru o altă iubire pământeană. Desigur sirena disperată a făcut un gest unic, s-a aruncat în mare,  transformându-se în spumă. Statuia ei mică, simbolul danez,  veghează tăcută  deasupra valurilor, privind trist după perechile de

îndrăgostiți, care se plimbă îmbrățișați prin fața ei.Imaginile din țările  nordice vizitate s-au armonizat în mintea mea,se succed luminos. Mă revăd plimbându-mă pe acoperișul  Operei din OSLO, parcă eram pe un bulevard. E o construcție originală și impresionantă,  scăldată de apele fiordului învolburate de șoaptele istoriei.

E vegheată de un grup statuar din sticlă, stropit în permanență de apă. Se numește ”Femei cântând”.  Am intuit cu greu siluetele din sticlă deși m-au fascinat.

De neuitat este pentru mine vizitarea Primăriei din Oslo, locul unde

Suedia înmânează Premiile Nobel în fiecare an. În Norvegia se acordă  Premiul Nobel pentru Pace,  în fiecare an la 10 decembie, cînd se comemorează moartea lui Nobel.

Am avut o plăcere deosebită să călătoresc pe valurile Mării Nordului, în croaziera între capitalele Norvegiei și Danemarcei.

Desigur, am navigat tot pe furtună, ca în Mediterană cu doi ani în urmă.

Nu pot să uit emoția  vizitării Castelului Kronborg din Helsinger, în apropiere de Copenhaga. Acolo m-am ”întâlnit” cu spiritul lui Hamlet, eroul care l-a inspirat minunat pe Shakespeare.

Ar fi multe de spus despre aceste țări, dar mă  opresc puțin la Oslo pentru a vă povesti despre cele  212 sculpturi în bronz, granit sau fier forjat,  realizate de Vigeland în parcul care-i poartă numele.

Statuile parcă-mi vorbeau, ele îmi transmiteau emoțiile și esența vieții începând din stadiul de fetus, trecând prin copilărie, maturitate, dragoste sau moarte. Ploaia care cădea însuflețea statuile dându-le lacrimi, iar soarele ce a răzbătut printre  nori  timid le dădea strălucirea vieții.

Fiordurile nordului m-au legănat într-un peisaj încremenit între ape…

pictura: Camen Florian
Mariana Popa, Brașov