FIORDURILE NORDULUI
Mariana Popa
Inchid ochii, pășesc într-o lume necunoscută mie, deși sunt familiarizată cu foșnetul pădurii, cu valul mării sau cu susurul de izvor.
Cunosc mirosul pădurii de conifere precum și dialogul cu ecoul dar n-am ascultat până acum pânza sonoră, care îmbracă și se disipă printre copacii ținutului nordic al Europei. Și acum, după patru luni de la vizitarea
țărilor scandinave, sunt sedusă de armonia naturii. Nimic nu pare contradictoriu în mediul înconjurător, nici chiar covorul verde al pășunii alpine, care se îmbrățișează cu straturile de zăpadă permanentă. De acolo, de la limita dintre verdele ierbii și albul zăpezii, am văzut un adevărat ghețar, o masă imensă de un alb ușor transparent. Puțin mai jos, pădurea fremăta în calmul apusului de soare. Am trăit plăcerea unei armonii necunoscută mie.
Dar trebuie să mărturisesc, sufletul meu e încremenit în vara românească. Mă adaptez la viteza cu care mii de km. străbătuți trec de la iarnă la primăvara ploioasă și apoi doar la câteva zile de vară timpurie.
Retina mi-e plină de imaginea statuii ”Mica sirenă”, iar mintea încă păstrează povestea ei tristă scrisă de Andersen. Ghida noastră, o româncă frumoasă, rezidentă în Danemarca, ne redă legenda cu emoție. Sirena și-a dat vocea în schimbul picioarelor omenești sperând să trăiască bucuria dragostei cu un prinț adevărat. Dar acesta a părăsit-o pentru o altă iubire pământeană. Desigur sirena disperată a făcut un gest unic, s-a aruncat în mare, transformându-se în spumă. Statuia ei mică, simbolul danez, veghează tăcută deasupra valurilor, privind trist după perechile de
îndrăgostiți, care se plimbă îmbrățișați prin fața ei.Imaginile din țările nordice vizitate s-au armonizat în mintea mea,se succed luminos. Mă revăd plimbându-mă pe acoperișul Operei din OSLO, parcă eram pe un bulevard. E o construcție originală și impresionantă, scăldată de apele fiordului învolburate de șoaptele istoriei.
E vegheată de un grup statuar din sticlă, stropit în permanență de apă. Se numește ”Femei cântând”. Am intuit cu greu siluetele din sticlă deși m-au fascinat.
De neuitat este pentru mine vizitarea Primăriei din Oslo, locul unde
Suedia înmânează Premiile Nobel în fiecare an. În Norvegia se acordă Premiul Nobel pentru Pace, în fiecare an la 10 decembie, cînd se comemorează moartea lui Nobel.
Am avut o plăcere deosebită să călătoresc pe valurile Mării Nordului, în croaziera între capitalele Norvegiei și Danemarcei.
Desigur, am navigat tot pe furtună, ca în Mediterană cu doi ani în urmă.
Nu pot să uit emoția vizitării Castelului Kronborg din Helsinger, în apropiere de Copenhaga. Acolo m-am ”întâlnit” cu spiritul lui Hamlet, eroul care l-a inspirat minunat pe Shakespeare.
Ar fi multe de spus despre aceste țări, dar mă opresc puțin la Oslo pentru a vă povesti despre cele 212 sculpturi în bronz, granit sau fier forjat, realizate de Vigeland în parcul care-i poartă numele.
Statuile parcă-mi vorbeau, ele îmi transmiteau emoțiile și esența vieții începând din stadiul de fetus, trecând prin copilărie, maturitate, dragoste sau moarte. Ploaia care cădea însuflețea statuile dându-le lacrimi, iar soarele ce a răzbătut printre nori timid le dădea strălucirea vieții.
Fiordurile nordului m-au legănat într-un peisaj încremenit între ape…
pictura: Camen Florian
Mariana Popa, Brașov
Lasă un răspuns