Menu

Florica RANTA CÂNDEA / ARADUL – ORAȘUL DE PE MUREȘ-LEAGĂN AL MARII UNIRI

 

Imagini pentru arad, unire foto:Actualitati-Arad

 

ARADUL – ORAȘUL DE PE  MUREȘ-LEAGĂN AL MARII UNIRI

 

Considerații generale

 

Situat  la Poarta de Vest a țării, Aradul este un  important și de neocolit  județ, municipiul Arad fiind reședința acestuia.

De-a lungul anilor, Aradul a fost denumit Mica Vienă de Nicolae Iorga, A treia Romă de către alți istorici, datorită faptului că aici se adâncea ideea de Capitală politică a românilor transilvăneni, iar denumirea de Golgotă Maghiară i-a fost conferită de istoricii maghiari.

Scăldat spectaculos de râul Mureș, Aradul este scăldat de acesta și este înconjurat de parcuri ordonate și clădiri-monument care stau mărturie istoriei.

Cine va trece prin Arad trebuie să cunoască Podul Traian, din inima acestuia, deoarece aici este locul cu o istorie nefrântă, aici a fost granița dintre provincii, țări ori imperii, locul unde s-au îmbinat Imperiul Otoman cu Imperiul Habsburgic, Principatul Transilvaniei cu Ungaria și Banatul. La prima vedere, ar părea trei poduri suspendate, datorită formelor curbe ale unui sistem clasic de grinzi cu zăbrele cu articulații de tip Gerber.

Cu o dimensiune mai mică decât Podul Libertății care traversează Dunărea la Budapesta și cu care are vădite similitudini, podul a fost conceput de inginerul Robert Toth din Reșița și construit într anii 1910-1913.

 

Istorie locală

 

În anul 1311, la un kilometru de municipiul Arad de azi, s-a consumat unul  dintre cele mai sângeroase episoade din istoria Ungariei și anume un număr de 68 de aristocrați de vază a fost măcelărit de împărăteasa Ilona, deoarece aceștia au complotat la  orbirea împăratului Bela al II-lea.

Rămășițe ale ruinelor cetății unde a avut loc acerba răzbunare se pot încă vedea în localitatea Vladimirescu, urme formate din movile.

Aradul va cunoaște o prosperă dezvoltare în perioada Ocupației Otomane, 1551-1687, fiind astfel un punct strategic și un centru comercial pentru negoțul cu sare din târguri care se întindeau pe parcursul mai multor zile.

Mai apoi, Aradul va deveni și un Centru de Pază zonal al frontierei prin Pacea de la Karlowitz -1699, care a stabilit frontiera dintre Imperii-cel austriac și cel otoman. Asta după ce domnitorii habsburgi au inclus Aradul și Zărandul mai întâi în Ungaria -1732.

Aradul, însă, va deveni și un important furnizor de vinuri al Casei Împeriale în timpul Împărătesei Maria Tereza-1740-1780.

Împărăteasa se deplasa des  la Arad, acesta fiind un traseu preferat.

Istoria Aradului va fi profund marcată odată cu construirea Cetății Aradului, în stil Vauban-Tenaille, de către o echipă de ingineri militari, condusă de Ferdinand Philipp Harsch. Acest proiect de construcție s-a întins peste douăzeci de ani-1763-1783, legenda are povestea ei care spune că absolut toate cărămizile ar fi fost date din mână în mână pe distanțe kilometrice.

Fiind definită ca o Închisoare a Națiunilor, aici au fost întemnițați 1200 de soldați francezi din timpul lui Napoleon Bonaparte, soldați turci luați prizonieri în Bosnia, 1881, iar  exemplele  exterminărilor ar putea continua.

Nici Revoluția de la 1848 -1849 nu a ocolit  cetatea arădeană care a jcat un rol crucial în timpul acesteia.

A fost asediată vreme de nou luni oct. 1848-iunie 1849 și de aici armata austriacă a bombardat orașul timp de opt luni,  cu  peste 40000 de proiectile.

Un lucru se impune de consemnat, și anume că la data de 6 oct. 1849 au fost executați de autoritățile austriece cei 13 generali ai armatei revoluționare maghiare, de unde și conotația Aradul-Golgota Maghiară.

De altfel, în Parcul Reconcilirii, a fost ridicată Statuia Libertății întru amintira acestui martiriu.

Mai aflăm din glasul legendei cum că cel mai celebru prizonier din Cetatea Aradului ar fi fost Gavrilo Princip, care la data de 28 iulie 1914 l-a asasinat la Sarajevo pe Franz Ferdinand, principe moștenitor al tronului Imperiului Austro-Ungar. Un asasinat ce va anunța începutul Primului Război Mondial.

Întrăm în sec. XIX la sfârșit când Aradul a deveni un Centru al Mișcărilor politice, culturale, istorice pentru Unirea tuturor provinciilor românești și unde se va negocia ruptura definitivă a Transilvaniei de Ungaria și Unirea cu Țara Mamă. Construită pe vremea împărătesei Maica Tereza, cetatea a fost proiectată sub formă de stea cu șase colțuri, iar poarta principală și clădirile interioare au fost concepute în stil baroc. Peste 1500 de familii din preajmă au pus mâna la construire, iar 169 de case au fost dărâmate. În interior se află Biserica Franciscană,  monument istoric-arhitectural, ultimii patru călugări au locuit aici până în 1861.

 

Geografie culturală

 

Horthy Micloș, amiral al Ungariei, care a fost achitat de Tribunalul Penal Internațional de la Nurnberg s-a însurat cu fiica proprietarului Castelului de la Șofronea al cărui socru a fondat Biserica Roșie și care a fost închis în beciul bisericii, chinuit de foame și sete.

Între anii 1911- 1913 se va inaugura la Arad Palatul Cultural, edifiu unic în acest colț european, în care se îmbină mai multe stiluri arhitecturale și are o acustică perfectă. După planurile arhitectului Lajos Szantay, clădirea îmbină stilurile arhitecturale neoclasic, corintic, renascentist italian la care se adaugă vitraliile, feroneria vegetală și geometrică, aplicele și candelabrele.

Palatul Neumann  a fost construit între anii 1891-1892, după planurile arhitectului Milan Tabakovics, la dorința unei familii de industriași, Neumann. În stil eclectic, construcția se întinde înspre trei străzi, iar deasupra fațadei clădirii se află Blazonul familiei, clădirea fiind un motiv de admirație pe actualul Corso arădean.

Statuia Sfântului   Ioan Nepomuk, Patron al Aradului, este un Monument dezvelit în anul 1729 și sculptat de un artist necunoscut din Viena. Ca Protector al apelor  și pădurilor, Sfantul Nepomuk, în original se află în Catedrala Romano-Catolică, iar statuia, restaurată, după concepția artistului plastic, Mihai Takacs se află pe strada Episcopiei din 1870.

Teatrul  Clasic Ioan Slavici este o clădire impunătoare și plină de atmosfera boemă de aici. Construcția edificiului cultural a parcurs  ani, 1871-1874, iar la decorarea sălii au lucrat meseriași din Viena, Budapesta și Arad. În stil neoclasic și proiectată de arhitectul Miloș Cristea, după un incendiu din anul 1883, februarie, urmând alte modificări și păstrând câteva structuri neatinse de incendiu.

Monumentul Sfânta Treime sau Coloana Legâmântului a fost rdicat în anul 1745 în stil baroc după epidemia de ciumă din 1737-1738. Are un grup statuar din bronz care reprezintă personajele Sfintei Treimi și un obelisc de calcar.

Datorită simbolului religios care-l înfățișa, monumentul a fost demontat în vechiul regim  1957 și adăpostit de Biserica Romano-Catolică până în 2007, după care a fost reamplasat pe splanada din fața teatrului arădean.

Biserica Sârbească cu Hramul Sfinții Petru și Pavel, a fost ridicată ca Lăcaș de Cult între 1698-1702, suferind în decursul anilor modificări, între 1790-1822, când a căpătat notele actuale în stil baroc. Atestarea existenței populației sârbești pe meleag arădean este consfințită de Steaguri ale Breslelor, cât și ale grănicerilor din perioada 1702-1751. O icoană reprezentând-o pe Maica Domnului, operă a mșterului Ștefan Tenețki, dar și Mormântul lui Sava Tekelija, preot sârb, 1761-1842, sunt găzduite de Sanctuar.

 

Prezențe în Literatura vremii – Cronici și Traduceri 

 

 

Traducătorii maghiari şi-au îndreptat atenţia spre opera scriitorilor români mai importanţi, dar şi spre cei despre care astăzi ştim prea puţin.

În 1924 apărea Antologia poeţilor români moderni la editura Gráfika. În acelaşi an în revista „Genius” din Arad se semnala importanţa acestei antologii. Au fost antologaţi poeţii: Vasile Alecsandri, Tudor Arghezi, George Bacovia, Lucian Blaga, George Coşbuc, Nichifor Crainic, Mihai Eminescu, Octavian Goga, Alexandru Macedonski, Ion Minulescu, Ion Pillat, Alexandru Vlahuţă, dar şi Mihai Beniuc, Maria Banuş, Dimitrie Bolintineanu, Mihai Codreanu, Victor Eftimiu, Eugen Frunză, Al. T. Stamatiad, George Topârceanu şi mulţi alţii.

Vom continua, în ordine alfabetică, despre autorii traduşi.

Poeziile lui Vasile Alecsandri au fost traduse de: Gáldi László, Bardócz Árpád, Fekete Tivadar, Alexics György şi au apărut în revistele „Vasárnap”, „Alföld” şi în cotidienele „Erdélyi Helikon”, „Arad és vidéke” şi „Vörös Lobogo”. Cităm pe cele mai cunoscute: Ginta latină, Legenda Ciocârliei, Legenda Lăcrămioarei, Noaptea Sfântului Andrei, Pahod na sybir.

Tudor Arghezi a fost tradus de Szelér Ferencz şi Bárd Oszkár. Figurau, desigur, Cel ce gândeşte singur şi Testament. Anul 1957 este important în viaţa şi opera poetului, apare suita de poeme Cântarea omului, i se conferă Premiul de stat pentru poezie şi este ales deputat în Marea Adunare Naţională.

Gáldi László publica în revista „Vasárnap” un eseu dedicat lui George Bacovia cu un titlu ce sublinia specificitatea poeziei acestuia: Az ősz kőltője (Poetul toamnei).

Poet şi filozof deopotrivă, Lucian Blaga se impusese prin volumele Poemele luminii, În marea trecere, La curţile dorului ş.a. Nu a fost o sarcină uşoară pentru traducători cu atât mai mult cu cât „vocea” sa avea un timbru aparte. Au fost tălmăcite poeziile: Amurg de toamnă, Asfinţit marin, Dorul, Pan, Plugarii, Vreau să joc etc. Gáldi László, Kelemen Béla, Keresztury Sándor, Franyó Zoltán se numără printre traducători.

Aron Cotruş era în 1913 redactor la cunoscutul ziar „Românul” şi se stabilea la Arad între 1916-1929. Acum îi apar în revistele „Fekete Macska”, „Hirlap” şi „Vasárnap” poeziile: Eu pe tine te vreau, Minerul, N-am nici tată, n-am nici mamă şi Rănitul. Traducători: Fekete Tivadar şi Szemlér Ferencz.

Poeziile lui George Coşbuc au apărut în ziarele locale în traducerea lui Farkas Tibor în 1959. Tot el a scris articolul A parasztok kőltője (Poetul ţărănimii). Sintagma a fost folosită de Constantin Dobrogeanu- Gherea. Să fi cunoscut acest studiu traducătorul maghiar?

Când îi apar, traduse, câteva poezii, Nichifor Crainic era… „propovăduitorul unui ortodoxism care era mai puţin o doctrină cu adevărat mistică ci, mai mult, un tradiţionalism religios”. (Nicolae Manolescu, De la G. Bacovia la Emil Botta, Editura pentru literatură, 1960). Sub conducerea sa, revista „Gândirea” de la Cluj… „cunoaşte o orientare reacţionară” (Nicolae Manolescu, op. cit.). În ciuda celor pomenite apar, în traducere, poeziile: Copacul, Elegie, Excelsior şi Isus prin Grâu; traducători Gáldi László şi Franyó Zoltán. Credem că s-a avut în vedere valoarea estetică a poeziilor lui Nichifor Crainic, dincolo de orientarea sa ideologică.

Cum era de aşteptat, poezia lui Eminescu a trezit un interes deosebit pentru traducătorii maghiari. În 1893 în revista „ Arad és Vidéke”, Pervu Mihály publica articolul Însemnări despre Eminescu. În anul morţii poetului a apărut un necrolog, iar un an mai târziu în revista „ Alfőld ” articolul Despre moartea lui Eminescu. Opera sa a fost studiată, poetul român fiind comparat cu Ady Endre, Madács sau Baudelaire. Societatea „La Fontaine” din Budapesta organiza simpozioane în care era evocată şi opera lui Eminescu.

Interesul pentru poetul român s-a manifestat şi într-un studiu al doctorului C. Vlad, Eminescu din punct de vedere psihologic asupra căruia atrăgea atenţia cititorilor maghiari Gáldi László. În 1890 Dux Ármin făcea o paralelă între poeziile lui Alecsandri şi Eminescu, iar în ziarul „Vörös Lobogó” din Arad, Farkas Lászlóné la 110 ani de la moartea poetului evoca figura emblematică a marelui dispărut.

Cea mai cuprinzătoare parte a creaţiei poetice a lui Eminescu a apărut la Cluj în 1934 în volumul Eminescu öszes költeményei. Traducătorul poeziilor a fost Kibedi Sándor iar prefaţa a aparţinut lui Györi Illés István.

În publicaţiile din „Arad Vasárnap”, „Arad ès vidéke”, „Vörös Lobogó”, „Aradi Hirlap” şi „Alföld” apar nenumărate poezii traduse de Gáldi László, Szemlér Ferencz, Pérvu Mihaly şi Kara Győző. Dintre acestea cităm pe cele mai cunoscute: Ce e amorul?, Ce te legeni…, Lacul, La steaua, Mai am un singur dor, Melancolie, O, rămâi, Somnoroase păsărele, Kamadeva, Scrisoarea I, Veneţia, Criticilor mei.

Ceea dintâi semnalare, în presa din Arad, a poeziei lui Octavian Goga, se făcea în 1912 (nr. 289 din 25 decembrie) în cunoscutul ziar „Românul”. Articolul era întitulat Un anacronism:Cultura naţională maghiară. Într-un interviu care i s-a luat lui Goga în 1934, publicat în „Aradi Köszlöny”, poetul afirma: „Nu simt duşmănie faţă de poporul maghiar, dimpotrivă, apreciez legăturile culturale româno-maghiare.”

Bitay Árpád şi Gáldi László aveau cuvinte de laudă pentru modul în care Goga tradusese drama lui Madács, Tragedia omului. Poezia Rugăciune şi alte poezii au apărut la Cluj în 1938 în traducerea lui Kibedi Sándor. Era cunoscută prietenia dintre Goga şi Ady. Toate acestea au înscris o pagină importantă în relaţiile culturale româno-maghiare.

Din creaţia lui Alexandru Macedonski a tradus Kara Győző poezia Templul bogăţiei în 1927, iar în ziarul Vörös Lobogó în 1959 a apărut, nesemnat, articolul În amintirea lui Alexandru Macedonski.

Szabó István, Fekete Tivadar, Szemlér Ferencz au tradus poeziile lui Ion Minulescu: Acelei care va veni, Celei care minte şi Trei lacrimi reci de călătoare.

Ion Pillat se bucură de atenţia lui Gáldi László şi Szemlér Ferencz care au tradus în 1929, 1930 şi 1940 poeziile: Elegie, Mreaja şi În vie.

Din creaţia poetică a lui Alexandru Vlahuţă nu putea lipsi traducerea cunoscutei sale poezii Unde ne sînt visătorii (traducător Gáldi László în revista „Vasárnap” în 1927) iar din proza sa, un fragment din România pitorească (traducători Jakab Ernő şi Beke György, în ziarul „Vörös Lobogó”).

S-au tradus fragmente din operele următorilor prozatori: Ion Luca Caragiale, Ion Creangă, Panait Istrati, Liviu Rebreanu, Mihail Sadoveanu, Ioan Slavici, Barbu Ştefănescu Delavrancea, Victor Eftimiu, Costache Negruzzi, Alexandru Odobescu, Titus Popovici şi Zaharia Stancu.

Ion Luca Caragiale a stârnit interesul traducătorilor maghiari. Au fost traduse schiţele: Om cu noroc, Vizita, Urgent şi Statistică. Un fragment din cunoscuta comedie O scrisoare pierdută vedea lumina tiparului în ziarul „Vörös Lobogó” (traducător Nagy Elek în 1958).

Din creaţia lui Ion Creangă s-a tradus schiţa Ursul păcălit de vulpe (a apărut în revista „Vasárnap” în 1937, traducător Bitay Árpád). Se împlineau 100 de ani de la naşterea autorului, traducătorul aducea astfel un omagiu marelui humuleştean. În 1950 Sz. K. scria articolul Ion Creangă, primul scriitor popular român. În 1956 a fost scoasă o ediţie din opera lui Creangă, prefaţa era semnată de Oláh Tibor, traducători au fost Berde Mária, Kiss Jenő şi Vigh Károly.

Două din romanele lui Liviu Rebreanu, Pădurea spânzuraţilor şi Răscoala au fost traduse fragmentar de Somogyi Imre şi au apărut în „Aradi Hirlap” şi „Vörös Lobogó”. Au mai apărut şi două schiţe Ghinionul şi Cadrilul.

Din proza lui Mihail Sadoveanu a fost tradus un fragment din Mitrea Cocor şi câteva schiţe: Cântecul amintirii, Luarea Griviţei, Moş Simion.

În revista „Vasárnap” în 1928 a apărut o schiţă a lui Ioan Slavici cu titlul Gogu şi Goguşor.

Fragmente din romanele lui Titus Popovici, Setea şi Străinul au apărut în ziarul „Vörös Lobogó” în 1960.

Traducătorii maghiari ai poeţilor şi prozatorilor români au lărgit sfera de cunoaştere a acestora în afara „graniţelor” limbii române.

 

Aradul literar

La 1 Decembrie 1918 visul milenar al românilor se împlinea la Alba Iulia. Actul unirii fusese precedat, parţial, de cei din Basarabia la 9 aprilie şi de cei din Bucovina la 28 noiembrie.

Presa românească din Arad (ziarul „Românul” şi publicaţia „Biserica şi Şcoala”) cât şi cea maghiară („Aradi Hiradó” şi „Aradi Közlöny”) au relatat despre evenimentele acelui an şi, mai mult, au publicat creaţii literare dedicate Unirii.

Ziarul „Românul” în numărul din 16/29 noiembrie 1918 reproducea poezia lui Octavian Goga, Fără ţară, din volumul Flori de sânge, Bucureşti, 1916. Unirea nu se înfăptuise încă!

În ziarul „Românul” protopopul român ortodox Alex Munteanu a lui Vasile clama: Noi vrem Unirea tuturor. Poetul T. Murăşanu publica: Trăiască neamul românesc şi Cântec, iar Vioara din Bihor o poezie cu un titlu sugestiv, Deşteptare. Sacrificiul ostaşilor români era glorificat în poezia Colinda soldaţilor români. Iulia Demian dedica generalului Berthelot poezia Recunoştiinţă în limba franceză.

„Biserica şi Şcoala” se adresa cititorilor săi publicând poezii de inspiraţie religioasă dar şi de factură patriotică. Aurel Contrea şi Alex. Munteanu a lui Vasile se remarcă prin fiorul mistic în poeziile Sursum corda şi Mater dolorasa, respectiv Înviere. În 1918 murea poetul George Coşbuc. Iosif Chişu în poezia Lui George Coşbuc şi Aurel Contrea într-un necrolog deplângeau dispariţia acestuia la 9 mai fără să fi trăit Marea Unire.

Presa maghiară din Arad îşi ţinea şi ea la curent cititorii cu evenimentele acelui an. În „Aradi Hiradó” din 2 decembrie 1912 apărea informaţia „Adunarea naţională a proclamat Unirea cu România”, reproducea cuvântul de deschidere rostit de Ştefan Cicio Pop şi pe cel al patriarhului Miron Cristea. Se preciza faptul că nu au avut loc incidente. În „Aradi Közlöny” din 3 octombrie 1918 a apărut un articol în care se arăta că în Arad la 80.000 de maghiari erau doar 10.000 de români, dar în Ardeal, potrivit aceluiaşi ziar, din 2.678.367 de locuitori, 1.472.021 erau români şi 234.085 nemţi; se conchidea, cităm: „…această proporţie îndreptăţeşte populaţia românească să aspire la o dezvoltare liberă, democratică, la autonomie.”

De altfel, prezenţa românilor în viaţa culturală a Aradului, vorbea de la sine. Veturia Triteanu era solistă a operei din Bayreuth, Moldovan Stela şi Moldovan János au cântat împreună cu orchestra Filarmonicii din Berlin, actriţa Blidar Vali era printre interpreţii comediei în versuri A pletyka (Bârfa) care s-a reprezentat pe scena teatrului arădean în ianuarie 1918. Elevii profesorului Gheorghe Mihuţa au făcut dovada talentului lor într-un concert de binefacere.

Aradul se înscria astfel cu împliniri în plan politic prin fruntaşii săi şi în cel cultural cum reiese din presa vremii.

 

 

ARADUL -MICA VIENĂ 

Concluzii  finale 

 

Indiferent din ce parte am privi, la Arad și-au purtat pașii coloși ai culturii europene, Ludwig van Beethoven și Franz Kafka pentru escapade idilic-amoroase sau Enescu, Liszt, Strauss, Casals, care, la Crucea Albă, azi Hotel Ardealul au poposit prn concertele lor. La acest hotel central a fost cazat Împăratul Franz Iosef, revoluționarul Kossuth Lajos, prim-ministrul Istvan Tisza, dar și nume ale literaților sau istoricilor epocii – ILCaragiale, Cincinat Pavelescu, George Coșbuc, Ilarie Chendi, Ioan Slavici, Nicolae Iorga ș.a. Aradul nu este numai Leagăn al Marii Uniri dar și al unor personalități. De exemplu, pașii bunicii celebrei artiste Frida Kahlo, a actorului de la Hollywood, Javor Pal, pictorul Munkacsy, Sever Bocu, Vasile Goldiș, Sabin Drăgoi, Ștefan Ciceo Pop,  sau  atelierele de mobilă Lengyel, mobila de aici decorând Palatul Kensington din Londra sau palatul Hofburg Viena, apoi orga arădenilor Dangl Antal și Janoș, care răsună frenetic la Academia de Muzică Budapesta.

Vinurile din Podgoria Aradului, Lunca Mureșului, Castelul Săvârșin, Moneasa, Mănăstirea Hodoș Bdrog 1177, Basilica Radna 1327, Lacul Ghioroc, Cramele istorice, Drumul spre Muzeul Vinului, Trenul Nostalgie-Săgeata Verde, Arborii seculari-Sequaia Giganteea, Cetata Șiria, Șoimoș, Prima Fabrică de automobile Marta 1913, prima fabrică de vagoane Astra 1920, Preparandia 1812, al șaselea Conservator din Europa 1833, prima Cale Ferată 1913, Casa cu Lacăt și Turn, 1815, Casa cu ghiulele 1800, Teatrul Hirschl 1817, Vama Veche 1907, Palatul Neumann 1891, Palatul Szantay-1911, Palatul Hermann Gyula sf. sec. 19, Palatul Bohș, 1910, Casa Kelemen 1899, Palatul de Justiție 1892, Turnul de Apă 1896, Mănăstirea Sf.Simion Stâlpnicul 1765, Biserica Roșie, 1906, Sinagoga Neologă 1834, busturi, grupuri statuare, alte monumente de artă-istorie, edificii, muzee, ne îndreptățim să numim orașul Mica Vienă!

Florica RANTA CÂNDEA

 

 

 

 

 

 

No comments

Lasă un răspuns

Ce parere aveti de noul website valcea-turism.ro?

View Results

Loading ... Loading ...