Menu

GEORGE ROCA – Rexlibris Media Group /LIGYA DIACONESCU A ORGANIZAT LA HOREZU A CINCEA EDIȚIE A FESTIVALULUI ZILEI LIMBII ROMÂNE

Imagini pentru ligya diaconescu

GEORGE ROCA – Rexlibris Media Group

 

LIGYA DIACONESCU A ORGANIZAT LA HOREZU

A CINCEA EDIȚIE A FESTIVALULUI ZILEI LIMBII ROMÂNE

 

Onoare și bucurie, prețuire și respect organizatorilor, distinsei doamne Ligya Diaconescu, directoarea Revistei  de Informație, Turism și Cultură  Româno-Canado-Americană „Starpress’’, condusă de „Doamna Limbii Române” așa cum au numit- o cei prezenți, denumirea fiind dată de președintele Ligii Scriitorilor Români, în urmă cu câțiva ani.

Imagini pentru ligya diaconescu

Doamna Ligya, cea care, alături de  domnul Al Florin Țene, președintele Ligii Scriitorilor Români au luptat împreună cu regretatul  om de cultură, regizorul, scriitorul Corneliu Leu, inițiind „Petiția către Parlamentul României”, (făcând numeroase drumuri la Parlament, Președinție, Ministerul Culturii, în decursul a peste 7 ani), privind propunerea Sărbătoririi Limbii Române, a limbii vorbite de românii din interiorul țării, dar și de cei din  diaspora”

Imagini pentru ligya diaconescu

La minunata sărbătoare au participat  scriitori, iubitori ai culturii, colaboratori ai revistei Starpress, membrii ai Ligii Scriitorilor, membri  ai Uniunii Scriitorilor, ai altor organizații culturale, români din țară: din SUA și Canada, Marea Britanie, Germania,  din România,  dar și cântareți de muzică ușoară, populară, pricesne, romanțe etc. , care au desfășurat un spectacol de peste patru ceasuri.

Imagini pentru ligya diaconescu

Scriitoarea Ligya Diaconescu, membru în Comitetul de conducere al Ligii Scriitoarilor, directorul Revistei  de Informație, Turism și Cultură  Româno-Canado-Americană „Starpress”, membru al Clubului de Presă Transatlantic, membru fondator al AJRP (Asociației Jurnaliștilor Români de Pretutindeni Quebeq, Canada), a „Association des mass-médias et journalistes d’expression roumaine sans frontière”, infiinţata la 25 septembrie 2011, la Toronto/ Canada,  a fost sprijinită în acesta an de părintele doctorand Constantin Mănescu din Horezu,  președinte al Ligii Scriitorilor Vâlceni,  care s-a mobilizat ca și coorganizator  al acțiunii, pentru ca sărbatoarea să fie resimțită din plin.

 

Sărbătoarea a fost precedată, marți 30 august 2018, de o seară de suflet și credință creștină. Ligya Diaconescu, împreună cu amfitrionul din acest an, au organizat o excusie de suflet în patria ceramicii românești și la Mănăstirile Horezu, Bistrița și Arnota. Oaspeții au vizitat Zona Horezu, care  este cunoscută ca un vechi centru de ceramică populară. Atelierele de ceramică din Horezu și magazinele cu suveniruri sunt atracția orășelului. Sunt înșirate pe strada principala și îți fac cu ochiul cu o grămadă de produse. Ceramica de Horezu este realizată folosind mijloace tradiționale de producție precum: roata olarului, cuptoare orizontale pe lemne, obiecte de finisat tradiționale. Oaspetii au targuit obiecte minunate, pentru ei, familii și prieteni și au primit în dar de la părintele Constantin Mănescu câte un obiect de ceramic, care să le amintească de vizita în aceste locuri, de neuitat. Olarii le-au povestit istoria olaritului din zona dar și din alte zone în care se prelucrează lutul, din țară, cu care aceștia colaborează. Apoi, autocarul i-a purtat la renumitele mănăstiri din zonă.

 

Mănăstirea Horezu, situata in judetul Vâlcea, la poalele muntelui Căpațânii, este  considerata cea mai reprezentativă construcție  în stil brâncovenesc. Numele mănăstirii vine da la huhurezi, o specie de păsari de noapte, cu un penaj colorat. Potrivit legendei, meșterii tocmiti să o construiască, de teama turcilor, erau nevoiti să lucreze numai noaptea, când cântau huhurezii. La această  ctitorie a domnitorului Constantin Brâncoveanu, scriitoarea Mariana Popa din Brașov a citit  o minunată scriere mai puțin cunoscută despre domnitor, dar bine documentată, despre  locul uciderii domnitorului, a pruncilor și a spatarului său la Constantinopol. Ziua execuţiei a fost 15 august, când Constantin împlinea vârsta de 60 de ani, iar creştinii sărbătoreau, ca în zilele noastre, „Adormirea Maicii Domnului”. Domnitorul,  împreună cu cei patru fii ai sai, Constantin, Ștefăniţă, Radu, Mateiaş  şi ginerele său, Enache Văcărescu, au fost obligaţi să meargă pe jos  prin oraş până la locul de execuţie. Aceştia erau desculţi şi îmbrăcaţi doar în cămăşi. La eveniment au fost invitaţi să asiste şi ambasadori din Europa creştină. Domnitorul Constantin Brâncoveanu  a ramas in istorie, incurajandu-i pe fii: „Fiii mei, fiţi curajoşi, am pierdut tot ce am avut în această lume, cel puţin să ne salvăm sufletele noastre şi să ne spălam păcatele cu sângele nostru”. Vizitat de domnia sa, locul  în care se păstrează parcă amprenta acelui timp,scriitoarea a simțit o durere cumplită la vizitarea lui.

 

În momentul în care scriitoarea Mariana Popa  a citit „Călăul i-a tăiat capul domnitorului, acesta fiind fericit că nu a cedat, trecând la religia musulmană”, ca o minune, a început să bată – de 40 de ori – clopotul mănăstirii, anunțând  începerea slujbei de seară, vecernia.

 

După atingerea sufletelor prezente de spiritul locului,emoționantă și vibrantă, scriitoarea Nadia Urian – din Cristestii Ciceului, cunscută pentru poveștile minunate scrise cu mult har, adunate din sate, a prezentat o altă scriere dedicată marelui domnitor  Constantin Brâncoveanu, la fel de pătrunzătoare.

 

Călătorind prin bogatele sate, pictate parcă de renumiți pictori în culori de vara târzie, printre care cu boi, încărcate cu fân și vii încununate de rod, meri cu crengile atingând pământul, peri și nuci ce te imbiau, oaspeții au ajuns la Mânăstirea Bistrița. Așezată în apropierea satului Bistrița din comună Costești, Vâlcea, pe valea pitorească a râului cu același nume, Mănăstirea Bistriţa este, de peste cinci veacuri, sălaș pentru moaștele Sfântului Cuvios Grigorie Decapolitul, cunoscut pentru minunile făcute credincioșilor locului și celor veniți de departe. Rugacini, treceri pe sub moaște, optimism și trăiri intense la atingerea raclei și sarutatea icoanelor Domnului Iisus, Maicii Domnului și celorlalți sfinți care ne priveau parcă dându-ne optimism, prin credință. Ctitorie a boierilor Craioveşti, Mănăstirea Bistrița datează din jurul anului 1490. Prima atestare documentară a mănăstirii se păstrează în „Hrisovul de danie” datat 16 martie 1494 aparțînând lui Vlad Vodă Călugărul. În anul 1497 marele ban Barbu Craiovescu a adus de la Constantinopol moaștele Sfântului Grigorie Decapolitul (780-842).Există o frumoasă legendă în acest sens.

 

Drumul a continuat printre stânci calcaroase, pe un drum de piatră, spre Athosul României, Mânăstirea Arnota, aflată la 840 de metri înălțime, pe un drum destul de greu, dar superb, șerpuind într-un peisaj de vis, considerată unul dintre cele mai reprezentative monumente istorice și de artă religioasă din țară. Străjuind masivul Arnota, din peisajul pitoresc al Munților Căpățânii, asemeni unui cuib de vulturi, Mănăstirea Arnota păstrează între zidurile sale mormântul lui Matei Basarab Vodă, evocând trăsăturile parcă întipărite în piatră ale acestui energic ctitor.

 

Aici au fost primiți cu multă căldură de maicile mănăstirii, care i-au așezat la o masă românească, tradițională, cu sirop de frăguțe, vin de buturugă, borș de pește, aperitiv cu branzice, cârnăciori, șuncă etc., toate naturiste, din partea locului. Checul avea cel mai bun gust din lume.

 

Rugăciunile celor prezenți au înseninat seara și i-au apropiat de Dumnezeu… oricum, ajunseseră mai aproape, prin înălțime. Și pentru  aici,  doamna Ligya Diaconescu dăduse o tema de lucru – renumitului scriitor Florin Roman, a cărei scriere despre ctitoria lui Matei Basarab, despre domnitor și multe aspecte necunoscute desfășurate aici ne-au purtat prin istorie și credință în vremuri și… vremi. Cunoscută ca o bună recitatoare și interpretă, scriitoarea Olimpia Sava din Galați a citit în biserica scrierea lui Florin, present alaturi de noi, biserica rezonând împreună cu sufletele noastre, de parcă și sfinții ascultau cu emoție.

 

Toată această călătorie a fost filmată cu drona de specialistul în imagine Florin Ţene, de la DigiTV. A două zi, în 31 august, la Casa de cultură „Constantin Brâncoveanu” din Horezu s-au desfășurat manifestările dedicate  Zilei Limbii Române. După ce  s-a tăiat o paglica cu tricolor de către doamna Ligya Diaconescu, primarul localitățîi, Nicolae Sărdăresu, Al. Florin Țene, președintele  Ligii  Scriitorilor  Români, preotul  Constantin Mănescu, președintele  Ligii Scriitorilor Vâlceni,  scriitorii, cântăreții și ivitații cuprinși în proiect, au fost primiți apoi cu pâine și sare de câteva fetițe de 9 anișori, în portul tradițional din zonă, frumoase costume populare, care au încântat privirea iar apoi, jucând călușarii. Fetițele au primit daruri de la organizatori.

 

După ce a expus programul zilei, doamna Ligya Diaconescu a rugat primarul localități, domnul Sărdărescu, care și-a adus un sprijin important în organizarea acțiunii, punând  la dispoziție sala Casei de Cultură și sonorizarea, să ia cuvântul. Domnul primar a  urat bun venit participanților și a vorbit despre localitatea pe care o păstorește, și câteva proiecte de viitor în domeniul turismului, menționând că localitatea Horezu  are două obiective  înscrise la UNESCO, pe lista patrimoniului mondial: Ceramica de Horezu și  Mânăstirea Horezu.

 

Și directorul Casei de Cultură „Constantin Brâncoveanu” a urat bun sosit participanților.

Apoi, scriitoarea Ligya Diaconescu a prezentat Antologia „Limba noastră cea română”, realizată de domnia sa la  editura Olimpias, în format A4 , scrieri în versuri și proză a 51 de autori, cuprinși în două secțiuni, poezie și proză.

 

La secțiunea „Poezie” au participat poeții: MARIANA POPA, ADALBERT GYURIS, MELANIA RUSU CARAGIOIU, FLORICA CÂNDEA, GEORGE FILIP, GEANINA IOVĂNESCU, TITINA NICA ȚENE, TEONA SCOPOS, CONSTANTIN IORDAN, CARINA A. IENĂȘEL, RODICA CALOTĂ, FLORIN T. ROMÂN, OLIMPIA SAVA, IONUȚ ȚENE, IONELA FLOOD, COSTINA ȘTEFĂNESCU, VASILE BELE, ELENA ALINA GRECU, CAMELIA FLORESCU, MARIA FILIPOIU, NICOLETA STAVARACHE, RODICA FERCANA, VIRGIL CIUCĂ, TEODORA IANTO, ANDREI POGANY, PETRUȚA FREUND, ILEANA CORNELIA NEAGA, CRISTINA MARIA NEGREANU, BIANCA GEORGIANA BELE, TEODORA COSMINA COLOJA, MARIA GIURGIU, MARIA BAHNĂREANU, LIGYA DIACONESCU.

 

La secțiunea „Proză”: ALEXANDRU FLORIN ȚENE, TERESIA BOLCHIȘ TĂTARU,  GINA AGAPIE, CONSTANTIN BIDULESCU, ELENA BUICĂ, GHEORGHE PATZA, MAGDALENA ALBU, CORNELIU ZEANA, NADIA URIAN, VASILE SZOLGA, MADELINE DAVIDSOHN, MILENA MUNTEANU, ION PÂRÂIANU, VOICHIȚA PĂLĂCEANU-VEREȘ, CONSTANTIN MĂNESCU, TUDOSIA LAZĂR, ANTONIA BODEA, DORA ALINA ROMANESCU.

 

După nominalizarea scriitorilor manifestările au continuat cu o frumoasă melodie folk cântată de Adrian Borcea din Arad. Amfitrionul, sprijinul Ligyei Diaconescu în organizarea „Zilei Limbii Române” în acest an, la Horezu, părintele Constantin Mănescu, președintele Ligii Scriitorilor filiala Vâlcea, a prezentat zona Horezu, mănăstirile prezentând o adevărată lecție de istorie. Apoi au fost prezentate cărțile Ligii Scriitorilor Vâlceni, nou apărute, cu ocazia „Zilei Limbii Române”, dar și a sărbătoririi a 10 ani de la înființarea Ligii Scriitorilor Vâlceni „Antologia scriitorilor vâlceni” și revista „Memoria Slovelor”, a cărui redactor-șef este scriitorul bibliotecar Ilie Fârtat. Parintele a menționat că revista a fost fondată de scriitorul Petre Petria, plecat nu de mult dintre noi. A urmat Gheorghe Carbunescu, care a lansat un CD de romanțe intitulat „Tata”, romanțe pe muzică compusă de domnia sa, pe versurile unor scriitori.

 

Președintele Ligii Scriitorilor Români, domnul Al. Florin Țene a vorbit despre importanța sărbătoririi limbii române, amintind că este, a fost și va fi alături de DOAMNA SCRISULUI ROMÂNESC, așa cum a numit-o în urmă cu doi ani pe Ligya Diaconescu, menționând că aceasta, pe lângă faptul că este un bun scriitor și jurnalist, este și un organizator de excepție a întâlnirilor scriitoricești, reușind să reunească întotdeauna, scriitori, oameni de cultură, artiști de peste mări și țări, din Canada, Australia, SUA, Germania, Anglia, Spania, Italia etc., subliniind că o face din propriul buzunar, fără fonduri  primite de undeva și aceste reuniuni , deosebite, în care toți cei prezenți se simt minunat, nu vor putea fi vreodată uitate. Domnul Al. Florin Țene a prezentat noile sale proiecte, a recitat din creațiile proprii și a înmânat doamnei LIGYA DIACONESCU, cea mai înalta distincție a LIGI SCRIITORILOR ROMÂNI – TABLETA DE AUR A LIMBII ROMÂNE. Domnia sa a început discursul – recitand o poezie dedicată Ligyei Diaconescu.

 

Un adevărat spectacol s-a desfășurat pe scena Casei de Cultură din Horezu, momentele muzicale alternând cu creațîi literare minunate, poezie și proză, ale autorilor prezenți. Au lansat cărți și  au citit din creațiile lor  și scriitorii  cuprinși in proiect. Un moment deosebit ne-a oferit poeta MARIANA POPA din Brașov, redactorul șef al redacției CULTURĂ a revistei fondate de Ligya Diaconescu, româno-canado-americană – STARPRESS- vâlcea-turism.ro,  care a lansat cartea NIHIL SINE DEO, recitand două poezii. Aceasta a prezentat și două cronici despre creațiile literare ale Ligyei Diaconescu, semnate de renumițîi critici literari GHEORGHE NOVAC și MIRCEA DOREANU. Totodată, a vobit și despre ANTOLOGIA – AMINTIRI DE SECOL XX, STARPRESS 2018, editura Olimpias-Galați, realizată de Ligya Diaconescu, cu scriitori de origine română de pe toate meridianele, menționând numele participanților în carte, (această antologie fiind tematică, scrierile au fost doar despre întâmplări din secolul XX, „cozi la carne – pentru puii numiți Frații Petreuș”, aglomerația din autobuze, călătorii îmbulzindu-se, oameni mergând pe scările acestora, apă caldă restricționată – după program, programul TV, doar două ore pe zi, funcțiile… doar pe criteria politice dar și frumusețea peisajelor, nedistruse de mâna omului, iubirile adevărate, fiorul atingeii de mâna etc.}.

 

MELANIA RUSU CARAGIOIU din  Montreal, Canada – redactorul-șef al redacției culturale Montreal, despre viața căreia s-a turnat un film în Canada în urmă cu câțiva ani ne-a încântat cu glasu-I dulce și suav, recitând. În urmă cu doi ani, poeta Melania Rusu Caragioiu a participat și la Ziua Limbii Române pe care Ligya a organizat-o la SÂMBĂTA de SUS, cu sprijinul poetei Mariana Popa și a soțului său Ovidiu Popa.  Domnul Ovidiu ne-a încântat atunci și cu un superb foc de tabăra, la poale de Făgăraș, în curtea sa, unde s-a cântat, s-a dansat și doamna Melania a interpretat în limba franceză melodii ale cântăreței Edit Piaf, alăturându-i-se  și fiind secondată de o altă poetă, prezentă la toate întâlnirile noastre, profesoara de franceză  Rodica Calotă, din Tg. Jiu. Doamna Melania a mărturisit că nu a mai cântat de peste 40 de ani, doamna Rodica adăugând… „nici eu, de peste 10 ani”.

 

Poetul GEORGE FILIP, redactorul șef al  redacției culturale a Revistei STARPRESS- Canada, – poet total – cum îi place să se intituleze, care a scris un număr de peste 50 de cărți și cu care doamna Ligya Diaconescu a realizat în urmă cu 12 ani, primul concurs internațional de poezie și proză, a citit cu ocazia acestei sărbători un poem impresionant, dedicat acesteia. Ligya a complotat în urmă cu câțiva ani cu primarul Tuzlei, ca scriitorul să fie desemnat cetățean de onoare al așezării de pe litoralul Mării Negre. Sufletul său a vibrat de o mare bucurie atunci când, venit la marea cea mare, ca și acum, prezent printre prieteni de suflet, creatori de frumos. Domnia sa organizează în Montreal, minunate întâlniri culturale, de ziua marelui poet Mihai Eminescu, soția sa Maria , făcând mulți cozonaci și sute de sarmale, ducându-le la biserică, pentru a face parastas lui Eminescu dar și celor dragi plecați din familie și  prietenilor. George Filip duce țuiculiță pregătită cu mâinile sale, vinișorul, la fel, iar după slujba, enoriașii și  prietenii savurând bucatele în recitări de poezii, muzică, proză. Că „așa-i românul!”

 

Scriitoarea OLIMPIA SAVA, director al editurii Olimpias Galați (prin care Ligya Diaconescu realizează mai toate cărțile) a prezentat cartea sa recent apărută (citind din ea) dar și ANTOLOGIA bilingvă ROMÂNĂ-ENGLEZĂ (a două ediție) – realizată de scriitoarea LIGYA DIACONESCU, amintind că Ligya  a realizat antologii bilingve anual, în română-engleză, română-franceză, română-germană, română-spaniolă, română-italiană, română-greacă, română-rusă, în prezent lucrând la cea în română-turcă dar intenționând să realizeze și  antologii bilingve în română- arabă, chineză, japoneză etc., pentru ca scriitorii români să poată fi cunoscuți și în alte țări. O minunată surpriză i-a făcut LIGYEI Diaconescu, înmânându-i o DIPLOMĂ DE EXCELENȚĂ  acordată  acesteia – în  cadrul FESTIVALULUI INTERNAȚIONAL AL CĂRȚII – AXIS LIBRI GALAȚI, ediția a X-a, din partea BIBLIOTECII V.A. URECHIA GALAȚI, semnată de directorul acesteia, prof. dr. ILIE ZANFIR.

 

Scriitorul ADALBERT GYURIS din Augsburg, GERMANIA, colaborator STARPRESS Germania,  publicist, rebusist, poet, artist plastic, a vorbit despre importantă păstrării nealterare a limbii române, traduceri și scrierile sale, menționând că se simte tare bine în mijlocul celor prezenți și că de câțiva ani buni a avut o colaborare deosebită cu Ligya Diaconescu, aducând și mulțumiri părintelui Mănescu pentru prima zi petrecută la Horezu, vizita la mănăstiri, unde, spiritualitatea s-a îmbinat cu inspirația, urmând noi creații literare minunate.

 

Poeta RODICA CALOTĂ din Tg. Jiu a prezentat o carte de haiku-uri, amintindu-i  Ligyei că mai are de realizat antologii bilingve, inclusiv în română-japoneză, originea poemelor prezentate fiind în această țară.

 

NADIA URIAN, din Cristestii Ciceiului, o remarcabilă scriitoare de povești culese de prin satele din zona sa a prezentat o nouă carte. Un remarcabil cadru didactic, duce mai departe tradițiile populare, educând copii în acest sens și realizând frumoase momente de muzică și jocuri populare. Și domnia sa este prezentă  în fiecare an la întâlnirile de ZIUA LIMBI ROMÂNE organizate de Revista STARPRESS, în colaborare cu Liga Scriitorilor Români.

 

Ne-a încântat cu vocea și frumusețea sa, CAMELIA FLORESCU, un nume al muzicii ușoare românești dar și o poetă de o sensibilitate marcantă, ridicând lumea de pe scaune, dansând cu toții la momentele sale muzicale. Este prezența în antologiile și proiectele STARPRESS și deși invitată la  Ziua Limbii Române din Chișinău – a spus că anual va veni la întâlnirile noastre de suflet, STARPRESS fiind de acum o adevărată familie, așteptând ca an de an să ne vedem cu drag și dor, să depănăm amintiri, să ne confesam…

 

MARIA BRADEAN din Arad, în vârstă de 15 ani, ne-a cântat dumnezeiește PRICESNE, cu vocea-i de privighetoare, o voce Îngerească. Prezentă și la Moneasa, îndrăgită de membrii familiei STARPRESS, mama sa, cea care a însoțit-o, împreună cu tatăl, a afirmat că Maria  a venit cu mare drag la sărbătoarea noastră, renunțând chiar la câteva zile de vacanță, plecând mai devreme din Grecia.

 

O altă lansare de carte și un nume cu rezonanță în scrisul românesc a fost FLORIN ROMAN din Arad, amfitrionul nostru de la întâlnirea de anul trecut a sărbătorii, desfășurată trei zile la Moneasa,  un prieten adevărat, un sprijin desăvârșit.

 

Prozatoarea TUDOSIA LAZĂR din Ivești-Galați a prezentat o carte de suflet dar și cartea Ligiei Diaconescu, apărută de ziua copilului „Cărticica prichindeilor”, vorbind despre necesitatea apariției cărților pentru copii și rolul lor în educația acestora.

 

Tot de la Arad a venit chitaristul ADRIAN BORCEA, cu o voce caldă și un vast repertoriu, tatăl sau cântând în cenaclul Flacăra , cenaclul lui Adrian Paunescu, iar el continuând tradiția. A afirmat că s-a simțit tare bine:„doar oameni faini și de calitate” și că va veni și anul viitor, fiind prezent și anul trecut la Moneasa.

 

Îndrăgitul cântăreț vâlcean de muzică populară MIHAI SIMA a cântat câteva melodii de suflet, prezent și el în mai multe proiecte STARPRESS, realizate în colabrare cu Liga Scriitorilor Români.

 

MARIN MITROESCU, vâlcean, a cântat la câteva instrumente (din cele 20 la care cânta), prezentându-ne… drâmba, ocarina, fluierul ș.a.

 

MARIANA  DUȚĂ  a cântat „Mult e dulce și frumoasă limba ce-o vorbim”, Domnia sa organizează frumoase întâlniri pentru copii, și nu numai, și a înființat un ansamblu de cântec și dans popular, prin ONG-ul Rosini,  organizând  de Ziua Copilului, un frumos specatacol pentru copii în Parcul Mircea Cel Bătrân din centrul municipiului Rm.Vâlcea,  împreună cu Revista STARPRESS, iar directorul acesteia, LIGYA DIACONESCU a lansat cu această ocazie „Cărticica prichindeilor” pe care a înmânat-o cu drag tuturor copiilor prezenți.

 

Revista STARPRESS a înmânat diplome de excelență pentru „ACTIVITATEA LITERARĂ” și diplome de excelență „IUBITOR AL CULTURII”. Apoi a oferit premiile câștigătorilor concursului internațional de poezie și proză – CENTENARUL UNIRII, STARPRESS 2018. Președintele Ligii Scriitorilor, AL. FLORIN ȚENE  a oferit diplome  scriitorilor talentați, precum LIGYEI DIACONESCU, înmânându-i în prima parte a manifestării „TABLETA DE AUR A LIMBII ROMÂNE”.

 

Deși nu a putut fi prezentă la eveniment, scriitoarea IONELA FLOOD din Londra,  președinte al Asociației „ROMÂNCA” –  a trimis carți cu creații personale – poezii – și diplome de onoare pentru scriitorii Mariana Popa, Constanța Triță și Costi Triță și diplome de excelență scriitorilor Ligya Diaconescu, Al. Florin Ţene, preot Constantin Mănescu, Florin T. Roman și Andradei Victoria Diaconescu.

 

Ansamblul de cântece și dansuri populare „STELUȚE BRÂNCOVENE” din Horezu, câștigător a numeroase premii naționale și internaționale  a prezentat cântece și jocuri populare și ceva inedit… Câteva fetițe de 8 anișori au dansat  „Dansul călușarilor” , dans care vine din negurile timpului, fiind de origine precreștină. Dansul a fost legat ca origine și de străvechiul cult al Soarelui. Dansul Călușarilor se practică în sudul țării, dar și în Moldova de Rusalii. Cu toate că de Rusalii se sărbătorește Pogorârea Sfântului Duh, românii i-au asociat acestei sărbători și semnificații magice. De Rusalii se sărbătorea în trecut Rozalia, sărbătoarea trandafirilor.

 

Sonorizarea evenimentului s-a făcut cu sprijinul preotului ANA CRISTIAN din GOVORA, care a cântat la orgă, încântandu-ne cu vocea  și la SERATĂ LITERARĂ care  a avut loc începând cu ora 20:30 pe terasă pensiunii SIVA, și s-a desfășurat până spre dimineață.

 

În încheierea amplei manifestări din 31 august, Al. Florin Ţene a dat citire  mesajului adresat participanţilor cu ocazia Zilei Limbii Române de la Horezu “, scris de scriitorul Ion I. Părăianu, present în sală.

 

La masă festivă și la Serată Literară, mic dejun și prânz, oaspeții s-au îndulcit cu produse delicioase, cozonaci cu ciocolată, cu nucă, checuri și cornuri, donate de firma BOROMIR, prin directorul acesteia, sufletistul om, iubitor al culturii DINEL BOROMIZ, un creștin adevărat, ctitorul Mănăstirii Boia. Traversând Munţii Carpaţi spre Făgăraş, pe un drum forestier, între păduri de brazi şi stejari, departe de zgomotul civilizaţiei, pe valea pârâului Boia, în comună Câineni din jud. Vâlcea, se află Mânăstirea Boia: o mânăstire de măicuţe, cu hramul „Acoperământul Maicii Domnului”. Mânăstirea se află la 61 km de Rm. Vâlcea. Acest sfânt lăcăş a fost ridicat cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Gherasim, Episcopul Râmnicului, în anul 2005, fiind cea mai tânără ctitorie monahală din judeţul Vâlcea, de către protosinghelul Iustin Pârvu, stareţul Mânăstirii Petru Vodă, judeţul Neamţ, Nicolae Boromiz şi Gheorghe Ureche din satul Grebeşti, la cererea şi cu sprijinul credincioşilor din zonă. Liniştea şi frumuseţea locului parcă îţi taie respiraţia… Mulțumim domnului Dinel Boromiz și cu această ocazie!

 

Mulțumim și părintelui ANA CRISTIAN din GOVORA, care a asigurat sonorizarea la Casa de Cultură și la SERATA LITERARĂ, susțînând și un minunat recital la orgă. Și cum așchia nu sare departe de trunchi, fiul său ANA EDUARD GABRIEI, elev  în clasa a VI-a, la Colegiul Național Matei Basarab din RM.VÂLCEA, anul 4 – saxofon , și  la Școală Populară de Arte din Tg. Jiu, a cântat la saxofon  împreună cu prietenul său, BUGA GEORGE ALEXANDRU – elev în clasa a Vlll-a la Liceul „Constantin  Brâncoveanu” din HOREZU și în anul IV-saxofon la Școală Populară de Arte din Tg. Jiu.

 

SERATA LITERARĂ – de ZIUA LIMBII ROMÂNE s-a desfășurat cu muzică, dans, poezie, jocuri populare, voie bună, participanții, peste 100, savurând produse tradiționale românești și nelipsitul vin de buturugă dar și țuiculiță de prună.

 

Au susținut recitaluri CAMELIA FLORESCU, GHEORGHE CĂRBUNESCU, ADI BORCEA și ANA CRISTIAN. Două micuțe fetițe, ANASTASIA ȚENE din Cluj Napoca, în clasa a lll-a  și   MARIA ELENA  DIACONESCU din Arad, din clasa a lll-a, au recitat din poeziile LIGYEI DIACONESCU din CĂRTICICA PRICHINDEILOR. Televiziunea VlL. 1  a filmat și mediatizat evenimentul.

––––––––-

Ptr. Conformitate,

Andrada Victoria DIACONESCU

Râmnicu Vâlcea

Început de septembrie 2018

 

 

 

 

No comments

Lasă un răspuns

Ce parere aveti de noul website valcea-turism.ro?

View Results

Loading ... Loading ...