Menu

GLASUL SOLIDĂRIȚII / Stăm în casă

Este posibil ca imaginea să conţină: 3 persoane, oameni în picioare

GLASUL SOLIDĂRIȚII

Stăm în casă

Acum când cuvintele ni se strecoară în casă într-o voluptate a
tăcerii, când nu demult ne bucuram de explozia vorbirii și ne plimbam
pe alei primăvăratice, azi mi se pare totul straniu să văd străzile pustii.
Suntem nevoiți să ne înăbușim mareea interioară cu un țipăt ascuns
în sânge. Dorul de cei dragi găsește puterea să tacă. Dorul de nepoți
îmi zvâcnește în sânge, dar în cuvinte nerostite. Îl întreb: ai putea
să rostești cuvinte? Îmi răspunde: doar în piramide ale tăcerii! În
aceste condiții îmi asum starea de nevorbire și mă gândesc că pământul
a obosit și ne cere un repaus. Cel ce guvernează totul este virusul
generator de COVID 19. Un mare necunoscut ne-a asediat.
Oare îl putem învinge? Cred că da, cu calm și readucere în minte
a momentelor fericite. Eu îmi propun să vă „ofer” o croazieră pe
Oceanul Atlantic. Urmați-mă!
Revăd în minte fiorul luminos al unei raze imaginare dăruite de un
soare blând. Nu las întunericul să-mi asuprească mintea și sufletul.
Scriu…O să auziți cântul valurilor și o să vă bucurați de imensitatea
oceanului liniștit. Ne oferă odihna ochilor și relaxarea spiritului.Chiar
și-n aceste zile sărace în bucurii revăd împărăția apelor.Se risipește
ca un vis frumos. Pot să-l împrumut!
Mă aflam pe un vas de croazieră, eram la prima experiență de acest gen.
Călătoria, pentru început, pe apele Mediteranei era marcată puternic de
valuri furioase. Mă simțeam amenințată de epuizare, îmi era foarte rău.
Din cabina noastră, a mea și a soțului meu, nu vedeam nici o diferență
de culoare între cer și mare. Invoc divinitatea cerându-i ajutorul. Eram
prinsă într-un vârtej, timpanele mele băteau ca și clopotele în naufragiu.
Fulgere palpitau în atmosfera lividă. Spre seară adorm cu greu. Visam
împreună cu furtuna, care ne însoțea continuându-și ”orchestrațiile”.
Abia a doua dimineață apare ca un miracol, cerul străveziu era ca un
clopot metalic sub care totul se electriza, inhalam aerul curat, picături
de apă aduse de vânt, parcă, se încorporau în trupul meu pe care-l
simțeam întinerit.
Ce poate fi mai frumos de-atât?
Am descoperit secretul călătoriei pe ape în această croazieră. Trăiam ca
într-un film, parcă totul era simțit de altcineva, care-mi povestea datele
călătoriei. Aveam lângă mine oameni pe care-i prețuiam, în primul rând,
soțul meu cu care admiram și împărtășeam frumusețea vieții pe vapor.
Mă temeam să nu destram visarea în care prezentul mă făcea să alunec.
Diminețile pe Oceanul Atlantic mă învăluiau în dulceața cre-
pusculului. Natura devenea magnetică, radia în culori de mov intens la
apusul soarelui. Seara, trăirile de peste zi îmi alunecau în jurul sufletului,
băteau la poarta lui îndemnându-mă să le scriu.
Destinul știe ce face !
Pluteam pe Atlantic, priveliștile alergau în fața noastră ca niște cai înaripați, totul era într-o lumină miraculoasă. În timpul zilei urcam pe
puntea superioară ( nivelele 13-16) încercând să descifrez luminile din
ochii turiștilor. Am întâlnit oameni cu priviri sclipitoare venite din
șoapta luminii. Mă temeam să nu destram visarea în care timpul mă-îndemna să alunec. Mi se părea că întregi anotimpuri am locuit pe vasul de croazieră. Acum rechem aroma zilelor în care pluteam pe ape când valurile îmi șopteau neliniștea lor. Venea din universul undelor vibrante din adâncuri atunci când vaporul le trezea.
Deodată, zăresc un porumbel în zbor. Căuta un loc de odihnă. Mă-nfrățesc cu zborul lui, în gând. Imi doream să știu povestea lui. Poate căuta un loc de odihnă, a obosit după un drum lung. Partenera lui, poate a pierit în furtună, poate s-a rătăcit sau e deja departe la căldura dorită. Probabil, porumbelul conduce un jurnal de călătorie și va veni pe vapor ca să noteze zbuciumul valurilor spre Brazilia. Când s-a așezat pe vapor, era obosit și trist. Părea mut, ciudat și solitar. Apoi a zburat pe balcoanele noastre, cred că, căuta mâncare. Privindu-l, mi-a stârnit un gând cald, din adâncul sufletului meu a izbucnit un dor care s-a înfrățit cu el . Am întins mâna să-l mângâi, dar a zburat pe altă punte. A intrat din nou în singurătatea lui.
În altă zi, din cele patru și din cele cinci nopți petrecute pe vapor fără a coborî înainte de a ajunge pe continentul sud- american, am pândit balenele care veneau spre apele calde. Le-am auzit „cântecele”. Eram foarte emoționată. Era o trăire pe care n-am mai avut-o niciodată. Dar, cel mai seducător eveniment din călătorie, a fost pentru mine, răsăritul de soare. Mă trezeam dimineața la ora 4,0 când frumosul soare săruta marea.
Vă voi duce în locul în care am aflat un maxim de frumusețe și neastâmpăr al simțurilor. Ecuatorul! Imaginația mea stimulată de vântul care-și spărgea pieptul trântind cu putere valurile de vaporul în care navigam, mă făcea să cred că sunt stăpâna apelor. Îmbrăcată în costum de carnaval eram fericită. Participam la petrecerea care se desfășura chiar în momentul trecerii peste Ecuator. O mască mare zâmbind mă studia, iar alta… mă picta pe obraz încercând să mă tranforme în personaj de legendă. Am trăit un minut culminant. Mi-am auzit numele, m-am deplasat la un „juriu” și am primit „Diploma turistului temerar pe Ecuator.” Acum mă tem să nu destram visarea în care m-a dus rememorarea croazierei transatlantice. Am rechemat aroma acelor zile pentru a v-o împrumuta și vouă, la ceas de seară în pandemie.
Evadați din gândurile întunecare și plutiți pe ape!

Mariana Popa, Brașov

No comments

Lasă un răspuns

Ce parere aveti de noul website valcea-turism.ro?

View Results

Loading ... Loading ...