Menu

Ligya Diaconescu – CENTENARUL UNIRII – TREBUIE SĂ LUPTĂM PENTRU AFIRMAREA ŞI DEZVOLTAREA IDENTITĂŢII NOASTRE NAŢIONALE, CULTURALE, LINGVISTICE ŞI RELIGIOASE

 

TREBUIE SĂ LUPTĂM PENTRU AFIRMAREA ŞI DEZVOLTAREA IDENTITĂŢII
NOASTRE NAŢIONALE, CULTURALE, LINGVISTICE ŞI RELIGIOASE

Ligya Diaconescu 
Indiferent de şcoală, poziţia socială sau identitatea lor etnică şi religioasă, cetăţenii României se regăsesc, în ajunul centenarului Marii Uniri, la ceasul marii solidarităţi Au şansa istorică de a proba în faţa copiilor şi nepoţilor lor că alcătuiesc un popor de oameni capabili să se unească, să-şi făurească un destin demn şi un viitor al libertăţii şi dreptăţii, precum înaintașii, care au luptat cu armă în mână și sufletul deschis pentru Războiul pentru Întregirea Neamului și Marea Unire, evenimente esențiale pentru „devenirea (noastră) întru ființă” ajunse , pe rând, la moment centenar.
Fiecare prunc român trebuie să știe că peste o sută de mii de români, veniți din toate părțile Ardealului, cu trenul, căruța sau călare, îmbrăcăți în haine de sărbătoare și fluturând steaguri tricolore, au votat la ceasurile amiezii din 1 Decembrie 1918, Unirea cu Regatul român, în acea Mecca a românismului – Albă Iulia.
Iubitorii de trecut, de neam, de strămoșii bravi, de patrie, cultură, de limba noastră românească şi de România, dezgroapă vechi cronici acoperite de colb ca să ne amintească de responsabilitatea pe care o avem faţă de neam şi ţară, însă unii eseişti și analişti politici formulează „teorii noi”, tendenţioase şi chiar duşmănoase, despre lupta de emancipare naţională şi despre facerea României.
Unii spun că imnul României este nepotrivit, că ziua de 1 Decembrie nu este bună ca sărbătoare naţională, că românii ardeleni erau mai atraşi de „cultura superioară” maghiară decât de „miticism” şi de „balcanism”, alții că diferenţele dintre Transilvania şi Bucovina, pe de o parte şi România de atunci, pe de altă, erau aşa de mari, încât omogenizarea era imposibilă etc.
Toate acestea dau unora de gândit, pe fondul ignoranţei generalizate, a inculturii, a publicării multor informaţii false, neverificate, al tăcerii istoricilor.
Marea Unire din 1918 a fost procesul istoric în urma căruia toate provinciile istorice locuite de români s-au unit în cuprinsul aceluiași stat național, România.
Etape preliminare au fost Mica Unire din 1859 a Țării Moldovei cu Țara Românească și dobândirea independenței, în urmă războiului din 1877-1878, pe fondul renașterii naționale a românilor în parcursul secolului al XIX-lea.
Unirea Basarabiei, a Bucovinei și, în cele din urmă, a Transilvaniei cu Regatul României (așa-zisul Vechi Regat) a dus la constituirea României Mari.
Marea Unirea este legată de personalitățile regelui Ferdinand, reginei Maria și omului de stat Ionel Brătianu, incheiată de facto la 1 decembrie 1918, odată cu unirea Transilvaniei, recunoașterea diplomatică a solicitat eforturi pe parcursul următorilor ani.
Istoricul Ioan Aurel Pop , referindu-se la sărbătoarea CENTENARULUI UNIRII scrie: “Ca să ne identificăm în lume, la un secol de la Marea Unire, este de ajuns să spunem că existăm la confluența Carpaților cu Dunărea, cu Nistrul și cu Marea cea Mare, că venim de la Roma, că ne chemăm încă români, că vorbim „latină dunăreană”, că ne închinăm Domnului/ Dominus, dar că avem și nostalgia Noii Rome bizantine, cunoscute direct de strămoși prin limba lui Chiril și Metodiu, prin buchii și prin curgerea doinită a dorului. Cu alte cuvinte, noi unim cele două jumătăți ale Europei într-un concert al culturii și civilizației, pe care Aura Christi – discret și senin – ni-l trimite cu gânduri de bine, prin vocea unor personalități care știu să cuvânteze ex profundis. “
Pentru istoria noastră naţională, Marea Unire de la Albă Iulia din 1918 reprezintă evenimentul cel mai important şi semnifică împlinirea idealului românesc de a trăi liber, într-un singur stat naţional unitar. Pentru românii din Transilvania şi Banat această dorinţă are rădăcini mult mai profunde în timp (perioada medievală şi premodernă a istoriei) dar şi ca semnificăţie, rădăcini ce fac trimitere la personalităţi şi evenimente de excepţie: Mihai Viteazul, Ioan Căianu, Ioan Inochentie Micu, reprezentanţii Şcolii Ardelene , Horea şi Avram Iancu. Amintim de Mihai Viteazul nu atât pentru faptul că a înfăptuit la 1600 unirea celor trei principate româneşti (eveniment de mare importanţă care a fost invocat de paşoptiştii din toate cele trei principate româneşti) cât pentru un eveniment care, din păcate, în perioada comunistă nu a fost mediatizat pe măsura importanţei sale: este vorba de înfiinţarea de către Mihai Viteazul la Alba Iulia a mitropoliei ortodoxe româneşti, într-o perioadă în care erau recunoscute doar trei religii (catolică, lutherană şi calvină) religia ortodoxă nefiind recunoscută, deşi credincioşii ortodocşi erau de două ori mai numeroşi decât toţi ceilalţi la un loc.
România Mare s-a format ca urmare a voinţei populare din Transilvania, Banat, Bucovina şi Basarabia. Aceasta, cu atât mai mult cu cât aceste provincii româneşti se aflau în stăpânirea a două imperii, (austro-ungar şi rusesc), din care unul era aliat al României în război iar celălalt inamic. Mai mult, la sfârşitul lui 1917, România avea cea mai mare parte a teritoriului sub ocpuaţie germană şi un aliat care încheiase pace separată cu inamicul, fiind practic în imposibilitate de a continuă războiul. La nici un an, în urmă capitulării Germaniei în față aliaţilor occidentali ai României, avea să ia naştere România Mare, prin dezmembrarea Imperiilor ţarist şi austro-ungar, prin voinţa liberă a transilvănenilor şi moldovenilor.
Idealul nostru național reprezita dorința fierbinte a tuturor românilor, se împlinește sub ochii noștri, scria ziarul Tribuna Tutovei. Dorobanții noștri au pășit pe pământul sfânt al lui Ștefan cel Mare și Mihai. După suferințele de veacuri, visul întregirii românilor se împlinește prin jertfă eroilor noștri”. 119
Incă din 1918, Unirea tuturor românilor a fost asociată cu democrația, cu înfăptuirea unui regim democratic pe toate palierele vieții publice. Se acordă, prin Rezoluția de Unire, dreptul la vot egal, direct, secret, pentru ambele sexe și pentru toți locuitorii, indiferent de religie și limba vorbită, exprimându-se încrederea în valorile europene. Acest document are aceeași valoare politică precum Declarația de Independență a SUA din 4 iulie 1776 și Declarația Drepturilor Omului și Cetățeanului de la 1789, din Franța.
Aderarea țării noastre la Uniunea Europeană nu ar trebui, cu niciun chip, să ne obtureze sentimentele naționale, pentru că 1 Decembrie 1918 reprezintă catalizatorul necesar devenirii noastre. Gândindu-ne la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, ne dăm seama că au existat momente când românii au binemeritat Grația Divină.
La acest moment aniversar, nădăjduim, asemenea înaintașilor noștri, în viitorul acestei țări, membră a NATO și a Uniunii Europene, în puterea sa de a-l înfăptui. Astăzi, într-o lume agitată, în criză și schimbare, dar nu neapărat în bine, când în România patriotismul este în declin iar în Europa se vorbește tot mai mai mult de inutilitatea statului național unitar, e necesar ca marile momente din istoria neamului să ne încălzească inimile și să ne dea încredere în viitor, iar Marea Unire de la 1918 să nu fie înstrăinată.
Momentul 1 decembrie 1918, de al cărui centenar nu ne mai desparte foarte mult, poate fi în continuare privit ca o împletire între inteligența factorilor politici ai acelei vremi și șansă providențială. Un istoric rațional și lucid ca Neagu Djuvara, pe care nu l-au tentat niciodată obscurantismele, nu se jenează să afirme că Marea Unire a fost un miracol. Premisele declanșării Primului Război Mondial nici pe departe nu prefigurau un asemenea succes. Oricum am fi luat-o, nu aveam cum să obținem teritoriile patriei istorice, atât în Est, cât și în Vest. Precum o mama care e obligată să renunțe la unul dintre copii fiindcă nu-și îngăduie să-i întrețînă pe amândoi, România era osândită, la rândul ei, să renunțe la o provincie, fie dintr-o parte, fie dintr-alta, întrucât condițiile politice nu permiteau miraculoasa rotunjire. Și iată că la sfârșitul lui 1918, s-a făcut istorie.
Înfăptuirea României Mari dintr-o dată, în decembrie 1918, reprezintă un vis secular al românilor de a se afla împreună din Banat până la Nistru. Această Românie Mare e o țară care se naște cu dificultăți uriașe – trebuiau să se adune și să se gospodărească împreună oameni care nu s-au aflat niciodată sub aceeași cârmuire. Ceea ce-i unește pe toți românii este faptul de a vorbi aceeași limbă.
De-a lungul vremii, poporul român şi-a asigurat existenţa şi unitatea prin multe sacrificii, înscriind în cartea vieţii bravi eroi şi sfinţi martiri autohtoni. În această privinţă, sihastrul român, Sfântul Ioan Iacob-Hozevitul, scria: „Legea noastră creştinească / Şi pământul românesc / S-au păstrat cu multe jertfe, / Care nu se pomenesc”.
Noi, românii, care trăim pe acest pământ străbun sau trăim peste graniţele ţării, avem datoria morală să ne amintim de jertfele şi durerile înaintaşilor noştri, pe care trebuie să-i urmăm, ca pe unii ce sunt „pildă de suferinţă şi de îndelungă-răbdare”
Unitatea de cuget şi simţire a poporului român poate fi păstrată şi consolidată în măsura în care noi iubim istoria neamului, strabunii, pe care trebuie sa-i cinstim. Unitatea este zestrea fiinţei naţionale din care fac parte, limba noastră sfântă, sângele părinţilor, vatra românească, pământul strămoşesc, folclorul unitar al tuturor ţinuturilor româneşti, aşezămintele,datinile, portul popular etc.
De la înaintaşii noştri am moştenit credinţa dreaptă şi spiritualitatea autentică ce i-au salvat să nu fie înghiţiţi de valurile vremelniciei.
Trebuie să luptăm pentru afirmarea şi dezvoltarea identităţii noastre naţionale, culturale, lingvistice şi religioase. Să ne creştem pruncii cu poveştile de vitejie ale strămoşilor, de iubire pentru ţara şi neam, pentru unire, linişte şi pace!

No comments

Lasă un răspuns

Ce parere aveti de noul website valcea-turism.ro?

View Results

Loading ... Loading ...