Menu

LIGYA DIACONESCU / POEME

Imagini pentru LIGYA DIACONESCU

LIGYA DIACONESCU / POEME

 

ŢI-AM PRINS SUFLETU-N PALMĂ
Ţi‐am prins sufletu‐n palmă şi l‐am mângâiat
Petala inimii ți‐a tresărit uşor
Prin chemări calde‐n vremuri dorul s‐a uscat
În amintiri sfărâmate în culori
O lacrimă a răsărit în zori
De regăsirea chipului pierdut
În zâmbetu‐ți înseninat de flori
Îmbrățişați, dorinți de netrecut
Ne contopim în ființă printre ploi
Prin glasul cerului cu ochiul spart
Trăim speranța cântului din noi
Printr‐o iubire tainică, curat

 

 

IUBIREA
În noi ploua‐va tăcerea
Când zbuciumul ramurilor simte
Că mă doare durerea
De azi şi din aduceri aminte
Pălmuirea cuvintelor gândurilor
Se zgribuleşte şi piere
Când răsucirea destinului
Ne ceartă trăirea‐n tăcere
Tristeţea amuţeşte‐n vibraţie
Lumina de miere‐a iubirii răsare
Cutremurul dragostei se dezlănţuie
În contopirea timpurilor ce nu mai sunt goale

 
SCRISOARE-N IUBIRE
Mă încălzesc
Prin gândurile‐ţi pure
În ochiul tău îmbălsămat
În vin
Îţi scriu scrisoare
În miros de taină
Şi‐ţi mirui fruntea
Cu polen de crin

Îţi scriu acum
Poemul fericirii
Prin frunze despletite
De castani
În apa vie,
În vanul nemuririi
Pictat cu soapte calde
An de an
Iţi scriu
Prin transhumanţa vieţii pline
Din cupa‐ncununată în fantasme
Când îmi cuprinzi parfumul în culori
Şi zâmbetu‐ţi înseninat de astre
Mă ‐mbrăţisezi
Simţindu‐mi regăsirea
Intr‐o robie ascunsă în iubire
Vârtej în suflete împerecheate
Din vrajă tainică şi nemurire
Şi ne scăldăm în vieţi amţitoare
Când ne sărută roua de pe flori
Se‐aprind prin macii roşii din privirea‐ţi
Iubiri nemuritoare din fiori

No comments

Lasă un răspuns

Ce parere aveti de noul website valcea-turism.ro?

View Results

Loading ... Loading ...