Menu

LIGYA DIACONESCU / poeme

Imagini pentru ligya diaconescu

LIGYA DIACONESCU / poeme

ROATA VIEȚII

-poem (dedicat TUTUROR FEMEILOR – TERORIZATE DE BARBATI!)

Cu gânduri multe și cu fața arsă
Trecea Măria Lenții de la câmp,
Avea brăzdată adânc pe obraji viața 
De munca istovitoare , grea și-în cânt

Parcă-auzeam de vechea- i frumusețe,
Ascunsă -acum de chinuri și bătăi,
Stă cu bețivu lui Mitrică-al Tanții
Se scaldă-n muncă, trage pentru doi

Era cea mai frumoasă dintre fete
În satu` n care ploaia vine des.
O încântă Mitică, cu – a lui plete
Din toți, pe cel mai crud om a ales .

Dar nu se vaită scumpa , niciodată
Cu ochii-n pumni ,chiar dacă sa – nvățat.
Își trage peste frunte brobodița
O, ce frumasă -i încă, ce păcat,

Că nu pornește pe o nouă cale,
Acuma, când copii-s la oraș,
Îi plâng de milă florile și-i jale
De soarta-i crudă, neagră, de ocnaș .

Doar la bisericuța de pe coastă
Mai poate să zâmbească și-a uitat
Că lumea o bârfește, îi-e rușine
Și nu ar vrea să cadă în păcat

Și popa Gheorghe-acum o sfătuiește
Să plece-acasă la măicuța sa,
Chiar dacă lumea râde și vorbește ”
Că nu trăiește lume-an viața sa ”

Deși cu teamă în speranța vie
Leanța a reușit și-a evadat
L-a lăsat cu butoiu‟ ntre picioare
Pe fostul ei tiran, numit bărbat.

Acum a-ntinerit, crește nepoții
Și parcă -ar fi măicuță, nu bunică
I-a revenit pe chipui-i frumusețea
A uitat de loviri și de Mitică.

Când vede-o alta Lenuța-ntunecată
E gazdă primitoare, și-o sfădește
“ De ce să stai cu brută -o viață -ntreagă ?
Că Doamne,Doamne, nu te chinuiește! “

Și-o ia și-i îngrijește roua vieții
Îi dă din Duhul ei, curat și blând
O plimbă printre anii tinereții
Și-i mulțumesc lui Dumnezeu cel Sfant

Că -i Bun, le-a arătat calea cea dreaptă
Le-a scos dintr- un Infern fără sfarșit
Căci viața-i dăruită din lumină,
Din dragoste din visul împlinit

 

LEGEA LOR

 

Când alergam printre‐arbori înfloriţi
Cu ‐n suflet desfrunzit de hăituiri
Simţeam fiorii blândei nemuriri
Şi trupul, legamânt de sateliţi

Din lumea‐n care dragul de arginţi
E legea lor, cei dornici de măriri
Scrâşnind din dinţi , adună ” străluciri ”
Eu te rog Doamne, doar să nu mă uiţi

Când Universu‐i plânge pe cei mulţi
Ce nu mai ştiu de lege, doar măriri ,
Nemaitrăind Credinţa‐n străluciri
O , Doamne , cheamă‐i , strigă‐i, dă‐le minţi

Mi ‐aplec genunchii unei mari dorinţi ,
Cu sufletul rănit în adânciri
Ia‐mi Doamne, trecatoare năluciri
Să nu păcatuiesc, să‐mi ies din minţi

 

NOSTALGIE

Băteam în pragul casei cu drumuri prăfuite
Şi hainele din mine păreau mai cenuşii
Şi mă-ntrebam de oare-mi vei recunoaşte gândul
Când sufletele noastre sunt oarbe şi târzii

Mă regăseam prin vise, sorbind uşor din doruri
Doream s-apari pe prispă, frumos şi nu prea trist
Să regăsesc iubirea, pierdută prin risipă,
Pictată-ades‟ de tine, drag suflet de artist

Şi-n colorit de vremuri, ai apărut aievea
M-ai mângâiat pe suflet, cu-un cânt nemuritor
Am tresărit ca-n timpuri, vrând să-ţi sărut privirea
Din dragoste de tine, m-am întrupat în dor

 

No comments

Lasă un răspuns

Ce parere aveti de noul website valcea-turism.ro?

View Results

Loading ... Loading ...