ARATĂ-MI CALEA, DOAMNE!
De – atâtea ori băteai … mereu ,
La poarta sufletului meu
Să mă întorc dinspre păcat
N-ai obosit, ai căutat…
Să mă întorci din drumul greu,
Am înțeles târziu, mereu
Păcătuiam fără să știu
Că drumul vieții-mi e pustiu
M-ai mângâiat, adânc și blând,
Am simțit sufletu -mi cântând
Privirea-ți ce mă pătrundea
Umplându-mi toată ființa mea
Iubirea -atunci am cunoscut
De lume,zare și cuvânt
Blândețea, darul de a da
Și de a primi, lumina Ta
Iisuse, nu sunt vrednic eu
Să vreau s-ajung la Dumnezeu
Dar știu că m-ai iertat cândva
Și-ai adus pace- n viața mea
Alerg spre Tine, nu te văd
Eu cad și mă ridici încet,
Nu m-ai certat, iar am greșit
Lin, calm și blând m-ai dojenit
Păcatu‟-ntruna mi-ai spălat,
Căzând, mereu m-ai ridicat
De n-ai fi fost, de mult pieream, Î
n neguri groase alunecam.
O, te iubesc Iisus curat,
Dă-mi minte, spirit luminat,
Să pot păși pe drumul Tău
S-ajung curat la Dumnezeu.
DOR DE IUBIREA TA
S-așterni la rădăcina dorulu , iubirea
Udată cu visul sărutului mut
În umbra-ți trupului plânge privirea
Claustrată în timpul ascunsului trecut
Mi-e foame de ține , prea dulce iubite,
Apleacă- ți atingerea buzelor , printre crini
Mirosul trupului pâlpâie-n amintirea
Copiilor din noi, cei adânci și divini
Scobește-mi carrnea dorului spășit
Printre umbre de frunze râzande
Alungandu-mi mirosul de tine ,ruginit,
De-atâta așteptare prin golașe tinde
Alung brațele timpului trecut
Fac loc în camera inimii noi, moi
Doar ție și sărutului tău de neânlocuit
Ce-mi furnică războiul din ploi
Ți-aștern la picioare o toamnă râzândă
Ascultăndu-ți sosirea în raport de dor
Fericirea din zori, pe flori aburindă
Se sparge în mii și mii de culori
Suntem un tot sărutat de iubirea-ți dorindă
Prin pajiști de mângâieri în acorduri de maci
Sângerand din prea plinul luminii, fecundă
Obosită de regăsirile adunate de vraci
PRIN PLOAIE
Simt cum sărutul ploii ‐ nviforate
Se stinge adânc când vântu‐i îngheţat
Prin despărţirea noastră ce o cântă
Nevasta cerului cu ochiul spart
Acasă mă aşteaptă dorul tandru
De ochii tăi ce‐i vreau înseninaţi
Prin veşnicia vieţii unui astru
Ca soarele pe vârfuri de Carpaţi
Un dor ce curge cald şi greu prin vine
Ca Dunărea, încet, pe la Cazane
Un dor de mamă, ţară şi de tine
De tot ce‐i mai frumos, de bună seamă
Simt cum prin ploaie sufletele blânde
Se contopesc prin sute de trăiri
În agonia clipelor pierdute
Prin România, printre nemuriri
Loading ...
Lasă un răspuns