Menu

Mariana Popa, Brașov / PETRA – MISTER ȘI EMOȚIE

 

Imagini pentru petra

PETRA – MISTER  ȘI  EMOȚIE

   Mariana Popa, Brașov

Aer misterios, imagini fascinante, întrebări fără răspuns, grandoare copleșitoare. Sunt

cuvinte pline de sens, care trezesc dorința vie de a vedea această așezare numită Petra.  Ascunsă

într-un defileu lipsit parțial de lumina soarelui, așezarea era inaccesibilă. A fost descoperită în anul 1812 de către un călător elvețian, Johann Ludwig Burckhart după multe cercetări în zonă. Așezarea a dormit încă un secol sub pământ. Dar, Petra, după cum se spune, datează din secolul al IV- lea î. e. n.

Construcțiile  remarcabile înconjurate de munți stâncoși, adăpostite la capătul defileului îngust, au rămas practic intacte. Această trecătoare care șerpuiește se numește Siq, fiind singura cale spre această minunăție. Fiorul deosebit pe care l-am simțit după ce am scăpat de strânsoarea stâncilor m-a copleșit. În fața mea s-a deschis o priveliște de-a dreptul nemaivăzută, extraordinară și chiar dramatică pentru că am simțit o încărcătură sufletească puternică. Inima mea a început să bată mai rapid. Primul edificiu mi-a tăiat respirația, nu puteam stabili culoarea lui. Era mângâiat de razele soarelui spre asfințit. Priveam uluită grandoarea clădirii de culoare roșie sau roz sau portocalie. Era un amestec  fluid ca o țesătură orientală. Culorile reale ale construcției au fost și sunt încă discutate. Depind mult de lumina soarelui și ora privirii în drumul astrului pe cer. Se spune că este cetatea cea mai romantică dintre toate edificiile pierdute în secole de istorie. I se spune „Trezoreria” dar se crede că  acest edificiu a fost construit ca mormânt cu numele  „Al-Deir” de la regele nabateenilor. Numai pe jos se poate ajunge la Petra străbătând defileul sălbatic. S-au introdus și ajutoare prin mijloace de transport specifice: trăsuri cu cai sau măgărușii. Dar, frumusețea este să străbați pe jos acest drum, lucru pe care l-am făcut și noi. După patru km. de drum am avut bucuria să descopăr, ca pe o mireasă, care se devoalează încet, frumusețea Petrei. La început vedeam doar o porțiune dintr-o coloană perfect rotundă. Pe măsură ce înaintam, mi se arăta tot mai mult în splendoarea ei. Era încă pudică. Deodată, am auzit explozii de bucurie. Am mărit pasul să ajung acolo. În cinci minute „ mireasa” mea mi s-a dezvăluit total. Lumina soarelui inunda totul, piațeta din fața monumentului era plină de turiști entuziaști. Imaginea apărută era o răsplată uimitoare după efortul depus.

„Mănăstirea” este alt nume care i se atribuie pentru că în interior se află multe cruci sculptate.

O mulțime de turiști, localnici, cămile și măgăruși populau piața din fața minunatei clădiri sculptată în stâncă. Bucurii, schimb de impresii chiar îmbrățișări măreau entuziasmul turiștilor.

După „ședința foto” am urmat un traseu fabulos printre multele structuri arhitecturale. Aici am perceput timpul ca stând pe loc. Doream să mulțumesc  istoriei, secolelor, mileniilor pentru acest vis real, palpabil. Mă aflam pe pragul lumii, pe punți de stâncă construite, poate, pentru zei. M-am născut acolo a doua oară din propria-mi iubire revărsată în sânul naturii atât de darnice. Călcam pe măruntaiele pământului scoase la lumină de zvâcniri avide telurice. Toate aceste construcții  misterioase s-au dezbrăcat și s-au trezit din somnul de milenii al lui Cronos. Drumul era accidentat, dar nu m-a împiedicat să înaintez pe cărările așezării  vechi. Purtam în venele mele lumina soarelui acumulată și stocată pentru a mă ajuta să înving timpul. Simțeam cum se întorc în mine cărările copilăriei spre noi izvoare de energie. Ca să înțeleg legendele locului  îmi imaginam un meșter vestit, care rătăcește prin pustiu peste un morman de tăceri. Doar munții sunt luptătorii care înving vântul lacom deși acesta mușcă din ei lăsând urme în forma lor. Ascunderea așezării la capătul defileului îngust a reprezentat, de fapt, salvarea Petrei. A rămas necunoscută timp de sute de ani și i se mai spune „ cetatea roșie ca trandafirul.” Ea a reprezentat un centru prosper pentru antichitate și călătorii timpului pe drumurile comerciale de atunci. Spuneam, că am rămas fără grai în fața clădirilor sculptate în stânci. Fațadele sunt împodobite cu coloane corintice impresionante, frize și incrustații. Totul a fost sculptat direct în gresia munților. Ni se spune că interioarele sunt puțin ornamentate. Sunt interzise vizitele în interiorul stâncilor sculptate. Primul descoperitor european a afirmat cu uimire: „Starea de conservare este aceeași cu a unei clădiri recent terminate.” Prima clădire pe care deja ați văzut-o cu ochii minții, „Trezoreria”,  mai are încă un nume-” Tezaurul faraonului”. Fațada ei înaltă de 42 metri și lată de 27 metri este tăiată direct în stâncă și este împodobită cu statui în stil grecesc și coloane perfect rotunde lucrate, parcă, cu o unealtă necunoscută nouă. Această denumire provine dintr-o credință străveche, care spune că faraonul Ramses al III-lea a deținut mine la Petra pe care le-a exploatat  îndelung, asunzând acolo comori.

Se vede că, vântul și ploile, furtunile de nisip, care ar fi putut eroda fațada, au fost împiedicate de stânca de deasupra fațadei. După sute de ani, poate mii, cred că, fațada a fost protejată de divinitate. Există dovezi  că Petra a fost o cetate cu cel puțin 20.000 de locuitori.  Specialiștii susțin  că edificiul faraonului ar data  din jurul anului 1000 î.Cr.  Alți speciliști și istorici susțin că Petra era locuită încă din secolul I î.Cr. de către nabateeni, un trib arab care ar fi cioplit multe fațade din stâncile de gresie.  Localitatea era dotată cu canale și conducte pentru alimentarea cu apă de izvor.  Izvoare istorice  scriu că în anul 106 d. Cr. romanii cuceresc cetatea, astfel Petra a devenit un centru comercial cunoscut până în jurul anului 300 d. Cr. Cutremurele puternice  de pământ din secolele următoare au  făcut ca Petra să dispară fiind acoperită de tone de pământ și pietre. Dar, continuându-ne drumul actual, dincolo de „Trezorerie” se deschide o cale largă. Ne-am plimbat pe strada principală cu colonade. Izvoarele istorice spun că această cale era înțesată de prăvălii cu tot felul de mărfuri de la mirodenii la mătăsuri. M-am oprit în fața amfiteatrului construit de nabateeni și apoi mult mai târziu, refăcut de către romani. Ghidul, un tânăr român foarte documentat, ne precizează că teatrul putea găzdui 4ooo de spectatori.

Se crede, după unele izvoare istorice, că Petra este locul unde Moise a lovit stânca  cu toiagul și a țâșnit apa bună de băut pentru oamenii lui însetați. De asemenea se susține  că aici ar fi mormântul sorei lui Moise, Miriam. În localitatea pe care au construit-o nabateenii s-au descoperit apeducte, diguri și cisterne în care se colecta apa din deșert. Mult timp, Petra avea asociată istoria cu imaginea publică a lui Moise.

Azi, această localitate vestită și unică este loc de promenadă și de desfășurare a filmelor, în special americane. Exempul cel mai elocvent îl constituie  decorul  filmului „Indiana Jones și ultima cruciadă”.

Un lucru foarte important de menționat este că, Petra a fost inclusă în anul 1985 în patrimoniul UNESCO. A devenit una din cele 7 minuni ale lumii moderne. Mă număr printre fericiții călători pe aceste  meleaguri misteriase, dar vizitabile.

foto:Descopera Travel

      Mariana Popa, Brașov

 

 

 

 

No comments

Lasă un răspuns

Ce parere aveti de noul website valcea-turism.ro?

View Results

Loading ... Loading ...