Menu

MARIANA POPA / Brașov / poeme

 

 

DEGETELE  TIMPULUI

 

Sufetu-mi e plin de mireasma florilor,

port în sânge    cu pietate anotimpul verii,

mă smulg din degetele timpului răcoros,

urc despovărat spre vara vieții mele.

Aici clipa printr-un miracol divin

ajunge eternitate, gândul frumos

devine verde, lumina-i galbenă de aur,

cuprind zările sub pleoape.

 

Dimineți la rând sărut lacrima

de bucurie a îngerilor din roua

care sclipește.

Iubirea-mi din iarna târzie

se oglindește în fereastra cerului,

alerg în ploaia care-mi soarbe timpul

din palme. Cerul îmi zâmbește,

s-ajung aș vrea la esența vieții în natură.

Sbor spre amurguri.

 

CALEȘTI  DE  STAMINE

 

Când florile plâng de dor neîmplinit,

lacrimile adună dintre petale

iubirile visate.

Viorile cântă pentru sufletul din polen,

unde s-a ascuns,

se-nfioară și tulpina, frunza

suspină virgină,

visează albă rochie de mireasă,

a tinereții dulce lumină.

 

Ninsoarea de petale albe

vrăjește floarea, culege dorul mut

din șoapte de izvoare,

poleite raze dezmiardă al frunzei sân.

Frunza privește în sus la floare, se mișcă,

atinge petalele cu candoare,

de albastru îi este dor, la nuntă

a chemat și-un astru, Luceafărul de zi.

 

Mândra frunză se mărită,

fluturi nuntesc în calești de stamine,

parfumul trimis în dar la nuntă

în culori de curcubee sorbit din

frumoase orhidee alină dorul frunzei verzi

îmbrăcată în albul sidefiu al petalelor

conduse de nașul  vânt.

Mireasa zâmbește fluturilor din alai,

invitați cavaleri de onoare

ai fericitei frunze.

 

 

No comments

Lasă un răspuns

Ce parere aveti de noul website valcea-turism.ro?

View Results

Loading ... Loading ...