Menu

MARIANA POPA / poeme / LACRIMI PENTRU EMINESCU

EMINESCU -download (3)Imagini pentru MARIANA POPA BRASOV"

 

LACRIMI  PENTRU  EMINESCU

 

Despic adâncimi de vis

mă-nvelesc cu cerul înstelat,

privesc în ochii timpului.

Răsăritul de soare cu raze line

înfrățit a fost cu marele poet,

lumina, mireasă i-a fost lui Mihai

Eminescu.

 

Cerul și pământul  s-au îngemănat

cu destinul lui poetic.

Ce văd?

Natura plânge cu lacrima-i de stele,

picătura strălucea și-n ochii verzi

ai codrului când poetul a murit.

 

Printre nori călătorește fata de împărat,

iubita Luceafărului, ea plânge

cu lacrimi de soare adunate

dintr-o floare albastră.

Natura se tânguia când poetul se stingea,

s-a năpustit, a vuit când  Eminescu,

spre altă lume, a pornit.

 

În plopii fără soț, vântul a răbufnit

și împreună au plâns cu potop de

frunze moarte.

Vom auzi încă, pământul plângând

după poetul nepereche,

el sufletul ne-a dăruit printre cuvinte

în a timpului mare carte.

 

 

EMINESCU SOL AL LUMII VIITOARE

 

Înlănțuit a fost ca Prometeu,

dar, de cuvinte, a sorbit din

sfânta Lumină, vibrante rime,

cu lira-i de poet.

Eminescu

și a lui genialitate, îngemănat

cu vuietul venit din latinitate

a scris cu lacrima codrului,

cu ochiul frunzelor, cu a

ierbii ureche, din dorul florii albastre,

din ale noastre doine.

Cu nume de arhanghel

a plutit pe aripa unui înger,

în el s-a născut un mugur

sacru al nemuririi marelui

cuvânt.

Când în eternitate a plecat,

spre fața-i întunericul s-a-ntors,

un curcubeu a dispărut într-un

hohot de plâns pierdut din inima

unei veri fierbinți.

Sol al lumii viitoare din

singurătatea mării s-a înălțat,

cufundatu-s-a în stele,

în nori și-n ‘nalte  ceruri

s-atingă  nemurirea.

Mă doare prezentul cu timpurile

lui sărace.

 

MARIANA POPA / Brașov

pictura: Carmen Florian

No comments

Lasă un răspuns

Ce parere aveti de noul website valcea-turism.ro?

View Results

Loading ... Loading ...