Menu

P R A X E M U L sau Unitatea elementară de interacțiune socială

Coperta unu

P R A X E M U L

sau

Unitatea elementară de interacțiune socială

            Praxiologia analitică pleacă de la principiul că orice acțiune socio-umană, oricât de simplă, este parte într-o interacțiune socială. Asta înseamnă că interacțiunea are două părți principale: acțiunea simplă și directă, numită minoră, și acțiunea în care cea dintâi este judecată și plătită în funcție de valoarea ei, numită majoră. Prima acțiune este realizată de agent, iar a doua de regent, cel ce dă replica agentului. Minora este alcătuită din două părți distincte: actul de opțiune și actul de executare. Primul este proiectul, planul sau schița celui de al doilea. Este numit de opțiune întrucât, din mai multe variante, este aleasă una și sunt refuzate toate celelalte. Este un act mental, chiar dacă în multe cazuri se concretizează într-o formă materială. Astfel, proiectul unei clădiri este formulat mai întâi în minte, după care e transpus pe hârtie. Al doilea act din minoră constă în realizarea concretă a proiectului pentru care s-a optat.

Acțiunea majoră, efectuată de regent, este ceva mai complicată. Ea se compune din trei părți: actul pretențional, actul de judecare și actul de plată. Cel dintâi act relevă pretențiile regentului ca acțiunea agentului să fie conformă cu modelele de acțiune și produs agreate de regent sau favorabile intereselor sale. Al doilea act din structura majorei stabilește dacă acțiunea din minoră respectă sau nu aceste modele și, deci, pretențiile regentului. Dacă da, regentul acordă agentului o recompensă (sub o formă oarecare: laude, mulțumiri sau bani), dacă nu, atunci el îl pedepsește într-un anumit fel (reproșuri, critici, sancțiuni bănești, închisoare etc.). Astfel, actul de judecare are două forme: act de aprobare sau act de respingere, iar cel de plată, la fel, este fie act de recompensare, fie act de pedepsire. Prin acest mecanism se menține ordinea în societate și cultură. Tot el relevă și temeiul pentru care acțiunea agentului a fost numită minoră, iar cea a regentului, majoră, întrucât soarta agentului și a acțiunii sale depinde de felul în care ea satisface sau nu pretențiile regentului.

În situația limită că agentul trăiește singur pe o insulă îndepărtată, aidoma unui Robinson Crusoe, el este obligat, prin forța împrejurărilor, să îndeplinească cele două funcții praxionomice: de agent și de regent. Astfel, dacă își taie, spre exemplu, un băț lung pentru a-și confecționa o undiță, el poate să-și spună, în minte sau cu glas tare: e bună, adică potrivită scopului, sau nu. În acest fel agentul realizează acțiunea din minoră (alege o anumită nuia și apoi o taie, și tot el, după cele două acțiuni, judecă dacă ceea ce a făcut a fost bine sau nu. Actul pretențional constă în acest caz în exigența că acțiunile lui din minoră trebuie să fie potrivite scopurilor sale. Dacă nu sunt astfel, el va trebui să caute un alt băț și să reia întreaga interacțiune de la început. El face efectiv același lucru și dacă se află în singurătatea camerei sau atelierului său, ca și oriunde în altă parte. Numesc acest tip de relație interacțiune primară, atât fiindcă este cel mai frecvent în viața fiecărui om, cât și pentru că precede întotdeauna interacțiunea în care agentul și regentul sunt două persoane deosebite. E firesc ca acest ultim tip de relație socială să fie numit interacțiune secundară.

Cele cinci tipuri de acte de care am vorbit până acum formează structura de rezistență a praxemului, scheletul sau osatura sa. Fiecare din ele se compune însă din câte alte 11 elemente: spațiul, timpul, agentul, regentul, obiectul, motivul, scopul, mijloacele, regula, produsul și valoarea. Rezultă astfel că praxemul este alcătuit din 16 componente. Nici una din ele nu poate lipsi, în caz contrar întreaga structură s-ar prăbuși, adică n-ar mai fi funcțională. Nici o altă parte nu-i poate fi adăugată, întruccât ar fi superfluă. Din această cauză praxemul a fost numit unitatea elementară de interacțiune socială. Toate cele 16 componente au fost tratate pe larg, sub multiple aspecte, în Tratat de praxiologie analitică, vol. I-II, editura Dealul Melcilor, Brașov, 2012.

În această lucrare a mai fost analizată încă o latură esențială a praxemului și a elementelor sale. E vorba de stările universale în care se află orice acțiune sau interacțiune socială. Astfel, înființarea unei firme private într-un stat capitalist se află simultan în cinci clase de stare: este liberă, în sensul că nu e interzisă, este dependentă de normele care reglementează creearea unei firme private, este individuală întrucât inițiativa aparține unui individ anume, nu unui colectiv, și, în fine, este aprobată în momentul când agentul în cauză obține, de la instituția autorizată, avizul de înființare a firmei, moment în care acțiunea este și realizată. Pentru toate tipurile de acțiuni și de condiții există însă un număr de 32 de stări ale acțiunii sociale. Jumătate din acestea sunt stări generale sau stări α, iar alte 16 sunt elementare sau stări β (adică generale la nivelul praxemului și al rețelelor prazionomice). Dintr-un alt punct de vedere, acela al puterii de menținere în câmpul social, stările α sunt de două feluri: opt sunt slabe sau stări (t), iar celelalte opt sunt tari sau stări (d). La fel, stările β sunt și ele opt slabe și opt tari.

Nu e locul aici nici să le enumerăm ca denumire și cu atât mai puțin să oferim o descriere a lor, fie și oricât de sumară. Pentru cei interesați, amănunte se găsesc în TPA, pp. 892-894. Cu toate acestea, pentru simpla curiozitate, voi preciza denumirea câtorva dintre ele. Astfel, cele opt stări α slabe sunt: liber, imaginar, conflictual, revoltat, proiectat, individual, dependent și negativ. De asemenea, cele opt stări β tari, specifice celor cinci acte elementare, sunt: ales, folosit/redresat, pretins, aprobat/apărat și recompensat/antrenat. Nu e greu de observat că stările redresat, apărat și antrenat sunt intensificări ale celor de dinaintea barei de separație.

Poate că cititorul va fi nemulțumit văzând mulțimea de concepte ce definesc praxiologia analitică, deși nu am invocat decât o mică parte din ele (în total sunt 154). Din nefericire, numărul lor nu poate fi redus fără a îngusta drastic posibilitățile descriptive, analitice și explicative ale acestei științe sociale.

 

Gheorghe  Novac

No comments

Lasă un răspuns

Ce parere aveti de noul website valcea-turism.ro?

View Results

Loading ... Loading ...