Menu

Revista internațională STARPRESS a organizat „CARNAVALUL TOAMNEI” la Rm. Vâlcea

 

LA RM.VÂLCEA A AVUT LOC CARNAVALUL TOAMNEI

 

„Toamna este a doua primavară, când fiecare frunză este o floare.” spunea Albert Camus.

La sfârșitul săptămânii trecute, duminică, 18 nioembrie 2018,  ne-am întâlnit cu mic și mare la „Carnavalul Toamnei”, eveniment organizat  la Rm.Vâlcea  de Revista Internațională STARPRESS , Asociația ROSSINI  și LIGA SCRIITORILOR ROMÂNI – filiala Vâlcea, în parteneriat cu PRIMĂRIA MUNICIPIULUI RM.VÂLCEA, cu prilejul celui mai roditor anotimp.

Toamna este anotimpul schimbărilor, al melancoliei. Culori atât de diferite şi, totuşi, atât de bine combinate, de la cele mai aprinse până la tonurile cele mai pale, pasteluri cum n-ai ocazia să priveşti prea des, nuanţe pe care doar natura în măiestria ei a reuşit să le aducă la desăvârşire întâlnim la tot pasul. La acest spectacol magnific al naturii omul este spectator, copilul, încântat și întrebător.

Toamna este un anotimp bogat şi plin de resurse, adeseori sărbătorit în școli și grădiniţe în perioadele de evaluare ale proiectelor tematice de sezon sub formă unor manifestări artistice care se deosebesc între ele atât prin conţinutul spiritual cât şi prin prezentarea inedită în funcţie de fantezia şi ingeniozitatea fiecărui ORGANIZATOR.

Însă, toate serbările anului au menirea de a hrăni sufletul copilului pe plan imaginativ şi spiritual şi de a-l sensibiliza pe plan afectiv.

CARNAVALUL TOAMNEI  s-a desfășurat în centrul municipiului Rm.Vâlcea, pe scenă și în incinta Scuarului Mircea cel Bătrân.

Programul a început cu adresarea mesajului de bun venit al initiatoarei acestui festival, care se află la a 18-a ediție, doamna MARIANA DUȚĂ, președinte al Asociației ROSSINI, de promovare a tinerelor talente. Festivalul a fost organizat în memoria fiului sau, un talentat scriitor care a plecat dintre noi la doar 18 ani. Carnavalul a fost prezentat de solistul de muzică populară MIHAI  SIMA – realizator de emisiuni TV.

A început cu un cântec popular interpretat de cunoscută solistă vâlceanca TATIANA MĂRCOIANU .

Cu mic cu mare, cei prezenți s-au prins în hora prieteniei,în ritmul muzicii , încălzindu-se astfel, ziua de 18 noiembrie dovedindu-se a fi o zi geroasă și ploioasă. Apoi, a urmat mesajul directorului Revistei internaționale STARPRESS, LIGYA DIACONESCU care a menționat că va încuraja astfel de evenimente, știindu-se că domnia să este un promotor cultural internațional, promovând pe cei talentați, scriitori, cântăreți, dansatori, pictori etc, în țară și diaspora, fiind și organizatorul FESTIVALULUI ANUAL AL ZILEI LIMBII ROMÂNE, care se desfășoară în fiecare an în câte o altă localitate.  Părintele , CONSTANTIN MĂNESCU,  președintele LIGII SCRIITORILOR VÂLCENI a promis că va fi alături și în alte proiecte care implică micuții talentați.

Carnavalul a continuat cu muzică și dansuri  populare ale copiilor de la PALATUL COPIILOR Rm. Vâlcea. Au  urmat  elevii claselor a ll-a și a IV-a ai Școlii Genuneni – Francesti, coordonați de profesorii învățători MARIANA POPESCU și LAURA BĂLȚATU.

Aceștia au recitat poezii din creațiile scriitoarei LIGYA DIACONESCU din  “CĂRTICICĂ PRICHINDEILOR”, pe care au primit-o în dar de la scriitoare de Ziua Copilului – 1 iunie la Rm.Vâlcea(când această a orzanizat Ziua Copilului – în parcul  Mircea Cel Bătrân din Rm.Vâlcea , împreună cu MARIANA DUȚă și Pr. CONSTANTIN MĂNESCU – și micuții au încântat cu dansuri populare și muzică populară și ușoară). Au recitat și poezii compuse de DORINEL ION DUȚă . Apoi, Mariana  Duță a înmânat diplome participanților.  Cântărețul MIHAI SIMA a încântat pe cei prezenți cu vocea lui deosebită, cu două cântece populare , muzică și versurile aparțînându-i.

Interpretul MARIN MITROESCU a cântat la câteva instrumente (interpretând la peste 20 de instrumente).

După prezentarea programului artistic , seara s-a încheiat la un restaurant, cu o masă festivă și voie bună.

Modul de finalizare a unui proiect tematic desfăşurat sub formă unei sărbători, a unui “carnaval” al toamnei a avut un mare succes în celor prezenți dar și în rândul elevilor, şi  al părinţilor, care au sugerat repetarea acestui tip de întâlnire în fiecare toamnă, iarnă, primăvară.

Noi, organizatorii , ne dorim o schimbare autentică înspre dezvoltare și cunoaștere de către copii, dar clădim această pe o fundație solidă a respectului pentru valorile românesti despre frumos, bunătate, credință și recunoștință.”

Am promis că în măsură timpului disponibil vom organiza noi întâlniri de acest gen.

 ANDRADA VICTORIA DIACONESCU

No comments

Lasă un răspuns

Ce parere aveti de noul website valcea-turism.ro?

View Results

Loading ... Loading ...