Menu

Scriitoarea RODIA GHINEA / ” DOAMNĂ NOBILĂ A POEZIEI”

Este posibil ca imaginea să conţină: 1 persoană, pălărie şi cadru apropiat

…ȘI NE IARTĂ NOUĂ  GREȘELILE  NOASTRE

 

Te-am iertat

pentru nesomnul meu de copil

în singurătate și teamă.

Te-am iertat

pentru dorul de tine nestins,

de îmbrățișarea inexistentă

în tristețile zilelor.

Te-am iertat

pentru anii mei de liceu,

atunci când îți chemam zâmbetul,

privirea caldă

dar mai ales sfaturile,

eram la o răscruce de drumuri,

te așteptam

cu un buchet de iubire.

Te-am iertat,

n-ai venit la chemarea mea

în zbaterea unei boli cumplite

în plină tinerețe.

Măicuța Domnului

s-a aplecat spre ruga mea

către viață.

Te-am iertat,

multe n-am știut,

oare ce este

și cum este

iubirea mamei?

Te-am iertat,

pentru tot ceeace n-a fost

și mi-am dorit să fie.

Te-am iertat,

așa cum mi-ai cerut

în ultimele tale

zile pământene,

cândva

dacă te-am supărat

te rog să mă ierți

și tu.

Îți spun acum

că, te iubesc,

scrisoarea mea

să fie pace

sufletului tău

în infinita

lumină Cerească!

 

Rodica  Ghinea – Brașov

 

 

DOAMNĂ NOBILĂ A  POEZIEI

Aşa îmi apare autoarea, doamna Rodica Ghinea, din întregul poetic elaborat şi aşezat acum sub titlul Clepsidra luminii. Inspirat titlu, căci întregul lirism curge de la un poem la altul, întocmai nisipului din clepsidră, măsurând timpul exact pe feţele vieţii în eterna trecere. De altfel, moto-ul luat din poema luminii a Gânditorului din Lancrăm, vine iarăşi în potrivire, cum ar fi fost şi un alt motto, tot blagian din În marea trecere. O mare trecere, evident, în sensibilitatea feminină proprie, ne oferă şi doamna Rodica Ghinea, aproape de la un poem la altul: „… Raţiunea ne cheamă / cu dureri intermitente, / inevitabile / şi nu poţi sfida / marea neîntoarcere…” (Existenţială) sau: „… Numai amintirea / celor plecaţi / ascunde / furtuni depărtate / pe drumuri necunoscute / sau în eternitate …” (În casa mea) şi acest frumos pastel din configuraţia cosmică, într-o foarte reuşită imagine poetică cu desen impresionist: „Spre amurg / printre crengi de mesteacăn / dispare încet soarele / fulger globular / destrămându-se spre apus. / Curând mă surprinde / luna plină, / talger purpuriu / care stăpâneşte / cărările întunericului.” (Înserare).

Sigur, încă se simte explicativul – întru totul neavenit în poezie – dar, trecând uşor peste el, tabloul e unitar şi sugestiv, aşa cum se cere versului. Şi e un calm al picturii care, realmente îţi opreşte privirea. Acest calm îl regăsesc însă în toate textele. Devine starea de spirit dominantă, adevărata ipostază lirică a acestei autoare care, la vârsta de capăt de viaţă, îşi scrutează drumul în urmă şi, mai ales îşi contemplă şi descrie universul de viaţă în care se află acum. O mare doamnă priveşte luminos la tot ce înseamnă corola de minuni a lumii şi-şi murmură propriile-i revelaţii. Delicat, sensibil, semn şi într-un fericit calm că Dumnezeu i-a dat şansa de a le vedea, de a le putea desena şi cânta precum în poemul Câte cuvinte: „Tu eşti / mereu acelaşi, / îţi voi trimite în zori / petale de lumină / pe-o tavă de argint, / voi alerga desculţă / cu tălpile sângerând / prin maluri de nisip / şi voi îmbrăţişa / ploaia caldă / din valuri de smarald. / Nu vei şti niciodată / câte cuvinte / s-au stins pe buze, / au zburat ca păsările / în amurg spre cuib. / Eu voi rămâne aceeaşi / trecerea anilor / mi-a zidit în suflet / un zâmbet / de primăvară timpurie.”

E clar, doamna Rodica Ghinea depăşeşte întru totul notaţia de album ce-o întâlnim la multe autoare cu părul argintiu, dânsa are o reală vocaţie poetică şi ca atare, vine cu altă vibraţie lirică şi cu o elaborare ce ţine de literatură cu adevărat. Construieşte proiecţii spaţiale şi temporale, îşi mişcă sau aşează eroina lirică în universul panteist, aceasta devenind ea însăşi o zeitate a teluricului, respectiv a pământului şi cerului transilvan. Şi-aici e, cred, partea cea mai frumoasă şi durabilă a construcţiei poetice a acestei fiice, ea însăşi născută şi crescută în spaţiul dăruit de Dumnezeu neamului ei de la poalele Apusenilor şi până mult pe drumul Clujului pe care au purtat-o paşii la studii în oraşul Iancului. Se simt de altfel ecourile mulţimii de cântece şi doine ce i-au fost închinate Craiului Munţilor. Pecetea aceasta transilvană o înscrie pe autoarea noastră, cu o sensibilitate proprie – aşa cum am mai spus – în vibraţia poeziei ardelene, a cântecului tipic ardelean. Doamna Ghinea e conştientă de această apartenenţă sau filieră poetică şi poemul Adieri transilvane e întru totul concludent: „De dor de-acasă / în zori / mi-s umezi ochii / şi privirea-i caldă. / De drag şi de dor / molcom / vântul serii îmi trimite / adieri de arome / din grădina amintirilor / cu irişi, crăiţe, calapăr. / Le simt parfumul în nări / De dorul copilăriei / mi-e sufletul / pasăre-n zbor / spre cerul albastru / fără nori în Apuseni / Şi veghea nopţilor / e vis duios / cu mângâieri / în poala bunicii / Îmi strig în gând / străbunii mei / veşnic veghea-vor ei / pământul transilvan / de dor…”. Este evident – după cum se observă – acelaşi desen liric feminin, acelaşi aparent calm liric, dar efigia transilvană e remarcabilă. La aceasta se adaugă o altă ipostază ce-o aflăm în poemele de faţă e una – aş zice – de prestanţă şi nobilă doamnă a Braşovului – oraşul şi spaţiu adoptiv pe care l-a îndrăgit ca şi pe cel natal (vezi poemul „Anotimpuri braşovene”). Am urmărit-o atent la evenimentele literare la care e aproape nelipsită, recitând cu talent, fie propriile-i versuri, fie ale altora. De aceea am asemănat-o cu doamnele mari ale Braşovului, precum cele din familia Mureşenilor sau a Băiuleştilor. De altfel şi ţinuta vestimentară a domniei-sale e asemenea doamnelor de odinioară. Evident, una nobilă şi luminoasă.

La o privire atentă asupra versurilor din acest volum, ipostaza de mai sus e uşor de recunoscut. Sigur, doamna Ghinea a pornit târziu în aşezarea în texte literare a fiinţei sale şi-a lumii în care trăieşte, o preocupare pe această direcţie pornită mai demult, poate chiar din adolescenţa liceană, ar fi dus-o la altă dimensiune literară. Fiindcă harul l-a avut, îl are – o dovedeşte cu tot ce a scris, de fapt, în ultimii ani şi se află în volumul de faţă. Lucruri bune, de fineţe poetică şi de vibraţie lirică sinceră şi neapărat de simţ clar al cuvântului, dar originalitatea o găsesc, mai ales în desenul imaginii şi buna stăpânire a proiecţiei spaţiale şi temporale. Şi mirificul floral şi-al luminilor. Totul aşezat în clepsidra aceea a vieţii, respectiv a luminii.

Ion Popescu-Topolog 

 

 

 

 

 

No comments

Lasă un răspuns

Ce parere aveti de noul website valcea-turism.ro?

View Results

Loading ... Loading ...