Menu

TEONA SCOPOS / colaj poezii / – DOAMNE AJUTĂ pentru toți cei în suferință – ETERNITATE

Imagini pentru teona scopos"

VIAȚĂ…

Durere și speranță… trăire și cuvânt…
Ne târâim prin viață… convinși că mergem drept…
Tot adunăm în minte și adunăm în piept
Tot ce trăim în drumul și-n traiul pe pământ.

O lacrimă… un zâmbet… muncim… muncim… muncim…
Uităm să știm privi și dincolo de noi –
Senin și frumuseți… și grindină… și ploi…
Prea copleșiți de griji… prin viață rătăcim –

Muncim să fie bine, să-mbătrânim decent –
Ne zbatem cu speranța că binele-i pe drum –
Ne mor prieteni dragi – în suflet… foc și scrum…
Ce-i viața? Doar o stare… ce ne omoară lent…

Ne naștem ne-ntrebați… ne trecem… pe pământ…
În suflet și în minte să mulțumim mereu –
În efemerul drum lăsat de DUMNEZEU
Putem răzbi prin muncă…gândire și cuvânt .
13 ianuarie 2020

TIMP NEFIRESC

E soare nefiresc în nefirească iarnă –
Albine rătăcesc în anotimp ciudat –
Speram să ningă mult… dar nici nu a plouat…
E secetă în suflet… e secetă pe țarnă…

Flori tremurânde simt cum viața li-i străină –
Cu fețe împietrite merg oamenii pe drum –
E soare… pare cald… din coșuri iese fum…
Sub vremuri nefirești… și vremea e haină –

Ne amăgește calm, cu falsul ei de… BINE…
Și timpul se tot trece prin noi… pe lângă noi…
Îmbătrânim în suflet… tot mai străini și goi…
Nu întrebăm… nu știm cum răul vine… vine…

Și răul pare blând – văratec ianuar…
Cresc molimi, crește teama sub un senin bolnav –
Firescul… nu-i firesc… iar gravul… nu e grav?
Și gustul vieții noastre e fad… și e amar…

 
Sunt oamenii ciudați, sunt vremuri nefirești –
Și timpul trece altfel prin anotimpuri noi –
Manipulează vremea? Suntem străini și goi…
Române, din ce-ai fost… simți astăzi cine ești?

E secetă în suflet, e secetă pe țarnă –
Speram să ningă mult… dar nici nu a plouat…
Noi mergem rătăciți prin anotimp ciudat…
E soare nefiresc în nefirească iarnă.

14 ianuarie 2020

 
NEPUTINȚĂ

E cruntă așteptarea… mai ești în viață? Nu?
În jur… la fel sunt toate… în tine… neputință…
În suflet cu speranță, durere și credință,
Te-ntrebi ce-ai fost, ce ești și cine vei fi tu!?…

 
Afară… timpul trece… cei dragi îți sunt aproape –
Cu rele și cu bune… trăiește fiecare…
Vor fi iar nopți și zile… cu lună și cu soare…
Tu… simți cum viața ta greu pâlpâie sub pleoape.

 
Și-ai vrea, desculță-n iarbă, să râzi și să trăiești…
Cu nepoțica-n brațe să cumperi jucării…
Ți-i trupul vlăguit, sub lacrimi… ochi pustii…
Din omul plin de viață… străină umbră ești.

 
De ce există boli? De ce se duc cei buni?
De ce părinții buni îngroapă buni copii?
Te naști neîntrebat și cât trăiești nu știi
Să poți și să răspunzi la întrebări ce-aduni.

 
Și cazi și te ridici, mai plângi și mai zâmbești…
Și anii trec și trec și mergi spre nicăieri…
Cu fața înspre mâine, cu spatele spre ieri,
Trăiești ce-ți este dat, te bucuri că trăiești.

 
Și crezi că-ți faci destinul… Îl duci cum este dat…
Și lacrimi și iubire și boli și bogăție…
Și împliniri și pierderi… și joc și sărăcie…
Pe toate le cunoști … dacă ți-a fost lăsat.

 
Trăiești în soarta dată cât este hărăzit –
Înveți, te zbați, muncești, te crezi stăpânul tău,
Dar binele ce-l ai și tot ce-ți este rău,
Se-ntâmplă cum ți-i scris în viața de trăit.

Și tu și eu și toți… ne naștem și trăim,
Să ținem drumul drept din leagăn spre mormânt –
Atât ni-i dat să știm în viața pe pământ…
Neîntrebați ne naștem și tot așa murim.

Te-ntrebi ce-ai fost, ce ești și cine vei fi tu !?…
În suflet cu speranță, durere și credință…
În jur… la fel sunt toate… în tine… neputință…
E cruntă așteptarea… mai ești în viață? Nu?…

26 ianuarie 2020

 
-DOAMNE AJUTĂ pentru toți cei în suferință –
ETERNITATE

Treizeci de ani… și încă mai bine,
Ne-au ajutat prieteni să fim –
Știam, împreună, ce-i sfânt să iubim,
Mergeam pe la voi, veneați pe la mine.

 
În palme aveam și suflet și gând –
Am râs și am plâns, alături ne-am fost –
Știam să clădim în viață un rost,
Trăind, prin destin,toți anii , pe rând.

 
Copiii-au crescut, noi trei am albit –
Speram, bătrânețea, s-o știm împreună –
Boală parșivă, cumplită, nebună…
Rânjind diabolic, spre noi a venit.

 
De ani, cam vreo șapte, tot mușcă, tot crește…
Diavol ce pleacă și vine-ntreit –
Prietenă bună, ce greu ai răzbit,
Luptând, inegal, luptând nebunește.

 
Ba chiar ai crezut și toți am sperat,
Că anii de chin vor da și lumină –
Aveai, uneori, fruntea senină,
Visând sănătate… Ce mult ai luptat!…

 
Zile și zile ai stat în spital –
Făceai tratament și-acasă… mereu…
Rugai sfinții toți și pe DUMNEZEU,
Să ieși din urgie, cu bine, la mal.

 
Ce simți? Ce mai simți? În gânduri… cum ești?…
Ca pâinea cea caldă e sufletul tău –
Boala a-nvins – ți-i rău, tot mai rău…
Și simt cum te stingi… dorind să trăiești…

 
Aș vrea să te văd … mi-i dor de noi toți…
Cuvinte nu am, minciuni… cum să spun?…
Cenușă și lacrimi în suflet adun
Și tot mă întreb, cum oare, mai poți?!…

Cu mintea spre viață… cu trupul topit,
Mai speri să surâzi, să mergi, să trăiești…
Ești încă aici și parcă nu ești…
E greu să renunți… e greu de trăit…

Candelă arsă viața îmi pare –
Te-aprizi, arzi cuminte și pâlpâi pierdut…
Cin-te-a aprins? Când te-ai trecut?…
Cu ultimul licăr… flacăra moare –

Mă rog să nu suferi, să arzi fără chin –
Să treci în lumina veciei de SUS –
Ai dus ce ți-a fost prin soartă de dus –
Cerul cu îngeri… să-ți fie senin –

Ești încă aici…cum scriu tot ce scriu?…
Prietenă dragă, te pierd și mă doare…
Candela-i licăr, candela moare…
Spiritul tău rămâne tot viu –

 
Resimt neputința… pedeapsă nedreaptă –
Cu ce ai greșit? Noi cum am greșit?
Ce voi simți, spunând, ”A murit!” ?
Ce știm, ce nu știm și ce ne așteaptă?…

 
În spate cu ani, în inimă cruci…
Încerc să-nțeleg… ce n-am înțeles…
Oamenii râd… dar plâng mult mai des…
Suflet bătrân, cât poți să mai duci?…

 
Și pleci, draga mea, eternul te cheamă…
Respiri, mai șoptești… și parcă mai sper…
Ce-i viața ? Părere… surâs efemer…
Iubire și joacă și muncă și teamă…

 
Și pleci, draga mea, simt asta și doare –
Mă rog să ai pace și sfântă lumină –
Cu îngeri alături și tihnă deplină,
Știind că aici … doar trupul îți moare.

 
Să ai veșnicie, să ai libertate –
În noi vei rămâne tot vie, mereu…
Să fii ocrotită de bun DUMNEZEU –
Lumină să ai în eternitate!…
26 ian.2020

 
– Bunul DUMNEZEU să vegheze asupra noastră –
SOARE NEFIRESC…

E soare nefiresc în ianuar târziu…
E multă primăvară cu falsă bucurie –
Tot binele de-acum…ce rău va fi să fie…
Tot viul renăscut… cum va rămâne viu?…

Sunt muguri nefirești… și-albine zboară-n van…
Iar binele va piere… de mâine va-ngheța…
În vremuri nefirești… ce mai putem spera?…
Prea rătăcim noi toți… departe de liman.

Și bântuie prin lume noi viruși ticăloși –
Oameni puternici știu tot mersul lor pe drum…
Cu un cinism parșiv… ne-nvață ce și cum…
Și ”mult” se zbat ca noi să fim iar sănătoși.

Și foc și gheață grea, cutremure și ploi…
E lumea încolțită de-o toană în Natură?
Sau lăcomia multă și mult prea multă ură,
Încarcă tot ce-i viu cu lacrimi și nevoi?

Se răzvrătește Cerul? Natura ne vorbește?
Cine-nțelege rostul… degeaba înțelege…
Pământul e condus de oameni fără lege,
Prea orbi să vadă viul cum viu se răzvrătește.

Ne batem în nimicuri,prostește ne-nvrăjbim…
Tot mai puțini pricep ce-i viața pe pământ –
Avem înțelepciune… și suflet… și cuvânt…
Cum oare nu-nțelegem că pe pământ trăim?!…

Iar noi… în țară mică…la mulți demult supusă…
Degeaba mai avem, ici – colo, înțelepți –
Mai sunt încă români curați, cinstiți și drepți…
Dar vocea țării noastre… în lume… e apusă…

Ne târâim prin viață…spre viitor pustiu…
E bine? Bine oare? Mult rău va fi să fie!…
Trăim o primăvară cu falsă bucurie…
E soare nefiresc în ianuar târziu…
26 ianuarie 2020

 
ÎȚI MULȚUMESC, PĂRINTE !

 
Îți mulțumesc, Părinte, copilul meu e bine !
Trei luni…cât o vecie, trei luni m-am întrebat
Și am trăit în teamă, am plâns, m-am frământat…
Fiind mereu cu gândul la Nina și la Tine.

 
E bine… este bine…de bine sfânt am parte,
Deși … dureri destule în suflet tot se-adună –
Prea multă neputință – prietena mea bună
E încă printre noi… și totuși e departe.

 
Copilul meu e teafăr… ea… îngerii o cheamă…
Sunt mamă egoistă? Mă bucur… dar și plâng –
Atâta bucurie… și câte lacrimi strâng…
În tihna mult râvnită, tristețe simt și teamă.

 
Mă rog să treacă anii cu multă sănătate –
Ninușca mea să simtă că viața e un dar –
Adun senin în suflet… adun și mult amar…
Prietena de-o viață nu poate… nu mai poate…

 
Întreabă cât mai e… surâde stins… tăcut…
Trăind în două lumi… se stinge și mai speră –
Ce-i viața pe pământ? O stare efemeră
Trăită spre mormânt… de-n lume te-ai născut…

 
Mă doare pentru ea… mă bucur pentru fată…
Nu înțeleg de ce se-ntâmplă tot și toate…
Prea multe cruci în suflet și cruci prea multe-n spate…
Destinul e destin… aici… trăim… o dată…

 
Pe cine să întreb? Mister de nepătruns…
Tu, DOAMNE, luminează cenușa minții mele –
În ochii celor dragi… lacrimi fierbinți și grele…
Îmbătrânesc… dar simt că nu găsesc răspuns –

 
Și întrebări s-au pus… în mii de ani mereu –
Răspuns de s-a găsit… s-a dus cu fiecare…
Născutul pe pământ…oricine e … tot moare…
Etern e Universul, etern e DUMNEZEU.

 
În drumul de urmat… mă rog mereu la Tine –
Pe cei curați și buni, te rog să-i ocrotești !…
Nu înțeleg prea mult, dar știu că ne iubești!
Îți mulțumesc PĂRINTE, copilul meu e bine!
28 ianuarie 2020

 

 

 

 

No comments

Lasă un răspuns

Ce parere aveti de noul website valcea-turism.ro?

View Results

Loading ... Loading ...