Menu

Teona Scopos / Eminescu / In memoriam

    

IN  MEMORIAM
 
Ești tot printre noi,de DOMNUL ales,
Mai sus decât omul lăsat pe pământ  -
Idee și miez de cer în cuvânt,
Nebun pentru cei lipsiți de-nțeles.
 
 
Ești,fără hotar,al versului zeu,
Sămânță de geniu,de suflet și dor  -
Cât neamul ni-i neam,ești nemuritor,
Un dar,peste timp,de la DUMNEZEU.
 
 
 
CANDELĂ  PENTRU  EMINESCU
 
Candela privesc... și scriu...
Arde, flacăra, cuminte
Și-n tăcerea ei fiebinte,
Deslușesc un suflet viu.
 
Văd doi ochi răscolitori,
Văd o mână care scrie
Pe o coală de hârtie,
Slove multe, vii comori.
 
Vreme trece, vreme vine...
Lacul nuferi poartă-n unde  -
Un luceafăr se ascunde
Și iar vine către mine.
 
O, sărmane Dionis,
Plopii fără soț sunt triști !
Mândră lună, tu exiști...
Trează sunt... trăind un vis.
 
 
 
Toate-s vechi și nouă toate...
Anii trec, nori lungi și grei...
Cum de ești sub ochii mei?
Cum se poate... cum se poate?
 
Focul candelei șoptește
Susur sacru de izvor  -
Oamenii trăiesc și mor...
Geniul tău însă trăiește.
 
Tremură lumina, blând...
Ești aici... și ești departe...
Tu trăiești... râzând de moarte,
Infinit purtând în gând.
 
Călător în lumea ta,
Iar mai vii și iar mai pleci...
Toate sunt în urmă reci...
Nu și lumânarea mea.
 
 
Pâlpâie și parcă spune...
Ce e val... ca valul trece...
Cum să fii la toate rece?
Vremuri rele... vremuri bune...
 
Focul candelei ascult...
Parcă văd o stea pe cer  -
Este? Nu e?... Ce mister...
Poate... a murit demult.
 
Stele-afară tot răsar...
Peste codrii de aramă...
Luna... mândră cu maramă,
Mult senin îmi dă în dar.
 
Fără ploaie, fără vânt...
Mai tresare codrul des...
Versuri în lumini se țes...
Vechi cuvânt... după cuvânt.
 
 
 
Somnoroase păsărele,
Somn în cuiburi își petrec –
Zile vin și zile trec...
Mai ușoare... sau mai grele.
 
A fost odată ca-n povești,
Luceafăr din uitări născut  -
Tu l-ai simțit și l-ai văzut...
Și-n el... în veșnicii trăiești.
 
Cu mâine... zile noi se cern...
Cu ieri...mai vezi din ce-ai trăit...
De ani și ani ne-ai părăsit...
Găsind lumină în etern.
 
În candela de la fereastră
Ard amintiri și arde dor  -
Te văd prea singur la izvor...
Cu flori de tei... și floare-albastră.
 
Cu gene ostenite, seara,
Ar vrea să sufle-n lumânare  -
Și luna merge la culcare...
Hârtia ta... și călimara...
 
Te știu din versuri, da, te știu...
Ai scris cu sufletul și gândul
Și zeci de ani s-au dus de-a rândul...
Prin slova ta... ești încă viu...
 
Și arde focul... cătinel...
Și eu... încerc să înțeleg...
E universul mai întreg
Cu tine, călător, prin el.
 
Ai ars și tu, foc viu ai fost  -
Ai ars o clipă pe pământ  -
Ai scris cu românesc cuvânt
Și neamului i-ai dat un rost.
 
Acum... duci focul printre stele
Și luminezi în veșnicii  -
Ce-ai vrut să afli și ce știi?
Simți absolutul printre ele?
 
Aveai în gând nescrisă cale 
Și-n suflet universul tot  -
Cum să-nțeleg și cum să pot
Pătrunde-n miezul firii tale?
 
Și arde flacăra... și scriu...
Mi-i dor... dar simt că ești lumină,
Parte din dragostea divină
Și-n universul tău... ești... viu.
 

No comments

Lasă un răspuns

Ce parere aveti de noul website valcea-turism.ro?

View Results

Loading ... Loading ...

Date de contact