Menu

Teona Scopos/ Iași / poeme

 

Teona Scopos/ Iași / poeme

 

RUGĂ  SFINȚILOR  PETRU  ȘI  PAVEL

 

Sfinte Pavel , Sfinte Petre ,

Ajutați-ne-mpreună

Să avem o viață bună

Și mereu pâine pe vetre .

 

Să muncim , să fim cinstiți ,

Cu gând bun și sănătos  –

Să iubim ce e frumos

Și în veci să fim uniți .

 

Dați românilor putere

Și credință sub nevoi ,

Ca … vegheați de amândoi

Să răzbească peste ere .

 

Să iubească sfinții toți ,

Cu credință-n CEL  DE  SUS  –

Drept să spună ce-i de spus ,

Biruind nedemni și hoți .

 

Să ne știm , românii , locul ,

Rostul pe pământ străbun  –

Să avem sufletul bun ,

Să iubim munca și jocul .

 

Pentru cei ce vor urma ,

Să clădim ziua de mâine

Cu iubire , pace , pâine

Și în veci să fie-așa .

 

Să iubim lut ,apă , pietre ,

Având toți o viață bună  –

Ajutați-ne-mpreună ,

Sfinte Pavel , Sfinte Petre  !

 

 

       PLOAIE  DE  MAI

 

Plouă curat , molcom , cuminte  –

Apa tot vine și vine și vine …

C-un dram de răcoare e parcă mai bine

În ăst anotimp cu mult prea fierbinte.

 

În martie ger , zăpadă , furtună ,

Aprilie , mai , luni ca de vară  –

A ars parcă cerul căzut peste țară ,

Pădurile arse cenușă adună .

 

Dar plouă și plouă , învie pământul  –

Iarba devine din verde mai verde  –

Arșița toată , sub ape , se pierde …

Pare mai tânăr , mai proaspăt și vântul .

 

În ăst anotimp , cu mult prea fierbinte ,

C-un dram de răcoare e parcă mai bine …

Apa tot vine și vine și vine …

Plouă curat , molcom , cuminte .

 

 

 

No comments

Lasă un răspuns

Ce parere aveti de noul website valcea-turism.ro?

View Results

Loading ... Loading ...