Menu

TEONA SCOPOS / În memoria părintelui Teleman Vasile

TEONA SCOPOS

 În memoria  părintelui Teleman Vasile

Este posibil ca imaginea să conţină: 1 persoană, cadru apropiat

TEONA SCOPOS – Am căutat în amintiri lucruri concrete despre părintele Teleman Vasile.După atâți ani de la trecerea lui în neființă,îmi dau seama că-l port în suflet cu mult,mult drag,dar nu știu foarte multe despre viața lui.

Pentru mine a fost BUNICUL,un om clădit din suflet,înțelepciune și bun simț.Pragmatic vorbind,mi-a fost bunic vitreg,așa cum tatei,DUMNEZEU să-i ocrotească și lui veșnicia,i-a fost tată vitreg.”Vitreg” nu este numai un cuvânt dur,dar total nepotrivit cu ceea ce a însemnat părintele Vasile pentru familia mea.L-am iubit și ne-a iubit pe toți,nepunându-ne nicioadată problema că nu am fi rude de sânge.Prima oară l-am văzut pe la șase ani,imediat după ce a venit din închisoare.Nu am amintiri prea multe de la acea vârstă,dar întâlnirea cu bunul meu bunic m-a marcat profund.Eram în ultimul an de grădiniță și-mi amintesc că a venit mama mai devreme să mă ia acasă.A vorbit cu doamna directoare(un om dintr-o bucată,o femeie serioasă,curajoasă și înțeleaptă,care știa situația familiei noastre,fiind din Ciurea),spunându-i că a venit socrul ei din închisoare și că avem tren să mergem toți trei , eu ,mama și tata , la țară,să-l vedem.Pe drum nu mi-a spus prea multe,sau poate nu mai țin eu minte.Oricum,era ceva schimbat la mama:preocupată,ușor încordată,dar nu supărată ci mai degrabă surprinsă de o veste bună,dar neașteptată.Acasă,în singura cameră în care locuiam pe atunci cu părinții mei,tata înghesuia într-o valiză multe haine și încălțăminte,tăcut,aproape tremurând.Eu știam că am un bunic,că este plecat la București să-mi cumpere bomboane.Nu țin minte să fi auzit discuții despre el și despre necazurile lui.Posibil mă fereau de orice lucru pe care nu-l puteam înțelege.Tot drumul (până la gară ,mersul cu trenul și drumul pe jos până la casa bunicilor ),părinții mei au tăcut.Simțeam că avea să se întâmple ceva foarte important.Cum m-au luat cu ei,muream de curiozitate.Am intrat în casă.Nu țin minte nicicum reacția mamei,a tatei sau a bunicilor unii față de alții.Îmi amintesc doar că m-am speriat cumplit când l-am văzut și că am plâns de frică.L-am văzut așezat pe marginea patului , un pat vechi,cu tăblii metalice vopsite la capete.Stătea cu fruntea plecată,ras în cap,cumplit de slab,pământiu și cu mâini osoase,foarte mari ,sprijinite pe genunchii ce împungeau pantalonii de slab ce era.Peste ani și ani,când am văzut niște documentare din lagărele naziste am avut în față aceeași imagine cu oameni cașectici,piele și os,la limita supraviețuirii.M-a privit cu ochi atât de calzi … și atât de bolnavi …Avea un strabism divergent la unul din ochi și căutătura lui părea aproape monstruoasă.După primele vorbe m-am liniștit.Nu știu ce mi-a spus.Îmi aduc aminte doar căldura vocii lui,bucuria de a fi acasă și de a ne vedea.Se exprima greu.Era ostenit ,frânt pe dinnăuntru,dar viu și acasă.M-a luat pe genunchi și de atunci l-am iubit necondiționat.Nu l-am mai văzut nici slut,nici slab,nici străin.Nu am nicio fotografie de atunci.La o bună bucată de vreme , a fost operat la ochi și una din fotografiile pe care vi le pun la dispoziție îl arată cam la un an de la eliberare.

Ceea ce-mi amintesc foarte bine,discutându-se mult în familie ani buni ,a fost reacția câinelui din curtea bunicilor în ziua sosirii din închisoare.Mulți ani ai copilăriei mele m-am bucurat de prezența lui Zigu ( cine l-o fi botezat așa ? )în ograda de la Ciurea.A fost cel mai longeviv câine din câți am avut.A trăit peste douăzeci de ani.A suferit mult după plecarea de acasă a bunicului.În ziua când a venit din închisoare , a rupt lanțul și i-a fugit în întâmpinare.De la halta Piciorul Lupului,cea mai apropiată de casă și locuința bunicilor,erau cam doi kilometri de mers pe jos,de-a lungul unei căi ferate dezafectate.Cam pe la jumătatea drumului,bunicul s-a trezit cu un câine masiv care-i sare drept în față.După spaima și surpriza inițială,l-a recunoscut pe Zigu.A fost prima ființă dragă întâlnită la sosirea acasă.Ani mulți am tot povestit despre asta.
Bunicul a venit la Ciurea la câteva luni după ultima carte poștală trimisă.Bunica nu a fost luată total prin surprindere,pentru că aflase deja că s-ar putea să-l vadă acasă.După arestare,mare parte din pământul din jurul casei a fost confiscat,la fel o jumătate din casa,nici mare,nici terminată.Conducerea comunei a hotărât să locuiască în partea confiscată a casei o salariată de la primărie.S-a nimerit să fie o persoană cu suflet,nevinovată în nici un fel de nedreptățile la care mi-a fost supusă familia.De la ea a aflat bunica de posibila eliberarare a bunicului.Tânăra de atunci a urmat școala sanitară,a fost asistentă medicală în Iași și am fost în relații bune toată viața.Acum este pensionară,cu mulți ani în spate.Îi doresc tot binele din lume.
Bunicul picta deosebit de bine.Îmi plăceau cel mai mult lucrările în cărbune.Lucra chiar cu cărbuni din sobă.Îmi aduc aminte un înger cu aripi diafane care,doar în nuanțe de alb,gri și negru,părea că reverberează în lumină.Când s-a mutat la Iași , să locuiască cu mine,s-au irosit multe amintiri de la țară.Mi-aș fi dorit mult o pâlnie de la un vechi patefon și lucrarea cu îngerul în cărbune.Am păstrat câteva fotografii,o ceșcuță de cafea și o furculiță.Restul … Bunicul a vândut casa la câțiva ani după moartea bunicii ,iar noul proprietar s-a comportat în așa fel, încât s-au prăpădit multe, multe lucruri.
Când treceam în ultima clasă de liceu,în vacanța de vară,am stat mai multe zile la țară,luându-mi cu mine și cartea de biologie,pentru a mă pregăti din timp pentru admiterea la medicină.Îmi aduc aminte cum citeam la umbra unui copac,iar bunicul m-a întrebat ce fac acolo.Mândră ce mine,i-am spus că citesc structura ficatului. ”Mițulincule (așa îi plăcea să mă răsfețe ),cu ficatul e treabă serioasă.Are o structură aparte și o circulație sanguină diferită de alte organeși mă refer mai ales la sistemul port ”.Am rămas uluită.Eu abia pricepeam ce citeam atunci,proaspăt,el îmi dădea amănunte foarte bine înțelese și reținute de peste cincizeci de ani.Era înțelept și modest.Știa mai multe limbi străine,avea o cultură generală solidă,citea foarte mult.În viața de zi cu zi era modest,făcea naveta între Ciurea,Covasna și Iași,cel mai mult timp acordându-l reparării bisericii din satul unde a slujit până la ieșirea la pensie.
După mulți ani,rămas a doua oară văduv,s-a mutat la Iași,în locuința mea,apartament în care locuiesc și în prezent.Mi-a arătat,într-una din zile,trei cărți poștale pe care le-a putut trimite familiei ,abia în ultimul an de detenție.Prima,în ianuarie 1963,a trimis-o unui bun prieten din sat,neștiind nimic de soarta familiei,de locul unde se mai afla bunica(singură acasă – cum a și stat , sau plecată la copii ),iar următoarele două le-a trimis bunicii,în martie 1963 și în iulie 1963,lună când a și venit acasă.

A păstrat și biletul de călătorie de la Aiud la Ciurea .

Nu este disponibilă nicio descriere pentru fotografie.

Nu este disponibilă nicio descriere pentru fotografie.

Nu este disponibilă nicio descriere pentru fotografie.

Nu este disponibilă nicio descriere pentru fotografie.

Este posibil ca imaginea să conţină: text

 

Nu este disponibilă nicio descriere pentru fotografie.

 

Nu este disponibilă nicio descriere pentru fotografie.

Aceste petice de hârtie au o mare valoare pentru mine.Rar caut în cutiile cu ”vechituri”,dar știu că am în casă,nu numai în suflet ,amintiri neprețuite.Când mi le-a arătat,bunelul mi-a relatat un lucru deosebit de emoționant.Pe drumul de la Aiud la Iași,într-o gară unde aștepta un tren de legătură,undeva în Transilvania,a văzut o femeie voinică,după port țărancă din partea acelor locuri,care mânca,pe o bancă,pâine cu ceapă și slănină de pe un ziar.Femeia l-a văzut și ea.” Te văd flămând după căutătura ochilor ,pari a veni din pușcărie,dar după cum arăți,sigur ți-ai ispășit pedeapsa.Nu te întreb ce ai făcut.La cât ești de slab și gălbejit,ai suferit mult și dacă te-au eliberat,înseamnă că ai fost iertat.Hai,mănâncă,nu te sfii și ia restul cu tine,că poate mai ai cale până acasă”.Cam așa au fost vorbele țărăncii.Bunicul a mâncat cu poftă,a mulțumit și s-a jurat,în mintea lui,s-o pomenească în toate rugăciunile sale.Femeia nu a știut că e preot.Nu l-a iscodit cu nimic.L-a omenit și atât.Bunicul n-a îndrăznit să-i întrebe numele,dar a pomenit-o toată viața,simțind că bunul DUMNEZEU știe pentru cine sunt gândurile bune.

Cum a ajuns să fie preot ?Bunicul Teleman s-a născut pe 26 noiembrie 1903,din câte știu la Bacău.A rămas orfan de mamă pe la trei ani,fiind crescut printre colegii,superiorii și subalternii tatălui său,ofițer.Știu foarte puține lucruri din acele timpuri.Nu a avut o copilărie fericită.Nici nu a prea voribt despre asta.A urmat cursurile seminarului teologic de la Tg.Neamț.Am o fotografie cu colegii de la internat,bunelul fiind băiatul din mijloc.A fost făcută,după datele de pe verso,în mai 1924.Avea deci 21 de ani.

Este posibil ca imaginea să conţină: 12 persoane

Faculatea de teologie a urmat-o la Cernăuți.În fotografia acelor vremuri,este alături de colegi,poate și profesori,dacă privim chipurile celor din imagine.Bunicul este al treilea dintre cei fotografiați în picioare.

Este posibil ca imaginea să conţină: 10 persoane, oameni în picioare

 

După facultate,s-a căsătorit cu o învățătoare și a fost repartizat ca preot la Ciurea,județul Iași.După nașterea celui de-al patrulea copil,soția s-a stins repede,repede,diagnosticată,după posibilitățile vremii,cu leucemie

Se odihnește într-un mormânt din curtea bisericii din Ciurea.Copilul abia născut,un băiețel,a fost luat spre grijă de rude din partea mamei,stabiliți în București.Peste ani l-am cunoscut,este tată și bunic la rîndul lui,locuiește cu soția la Piatra-Neamț și seamănă mult,fizic vorbind,cu părintele Vasile.Ceilalți trei copii,două fete și un băiat,au rămas la Ciurea.Bunicul s-a ocupat de ei cum a putut.După patru ani de văduvie,prin intermediul unui coleg de breaslă,preotul Vasile Lazăr,a cunoscut-o pe bunica mea,mama tatălui meu.Preotul Lazăr era căsătorit cu una din surorile bunicii.Așa,din buni prieteni,au ajuns cumnați.Bunica mea era și ea văduvă,primul soț,tot preot,fiind trecut în lumea celor drepți de șapte ani.Preotul Gheorghe Scopos,bunicul meu de sânge,s-a stins la 32 de ani și este înmormântat în curtea bisericii din Osoi,județul Iași,unde a fost preot și învățător.Tata l-a cunoscut pe părintele Teleman pe la 13 ani,iar sora lui , respectiv mătușa mea, pe la 8 ani.Eu nu am cunoscut alt bunic patern decât pe preotul Vasile Teleman.L-am iubit și-i iubesc și acum amintirea.Mă simt privilegiată că am în gând și în suflet amintiri cu un asemenea om.M-a ajutat enorm.Mi-a dat sfaturi ca preot,bunic,părinte.Avea un scris atât de frumos,încât și tata și mătușa mea (nana – cum îmi place să-i spun,pentru că m-a botezat pe mine și mi-a botezat fiica ),s-au chinuit să-l imite,reușind în mare parte.Eu nu am avut norocul ăsta.Am scanat o pagină dintr-un caiet cu lecții pentru copii,pentru a demonstra cele relatate.

După anii de închisoare,a fost preot la Covasna,sat tot în județul Iași.Nu a îndrăznit să lupte pentru parohia de la Ciurea.Preotul venit în sat nu avea nici o vină de cele întâmplate.Uneori chiar au slujit împreună.Am scanat o fotografie făcută în ușa bisericii din Ciurea în anul 1968.

 

 

Era un an în care erau deja reabilitați mulți dintre preoții arestați .1963,1964 au fost anii când cei mai mulți preoți arestați de vechiul regim au venit acasă.O soartă asemănătoare bunicului Teleman a avut și cumnatul său,părintele Lazăr.Familiile amândurora,până la urmă o famile mare,cu rude comune,au avut ani grei de suferință.Necazurile nu s-au oprit odată cu terminarea detenției.Tata,absolvent și el de seminar și teologie,nu a putut profesa decât după pensionare,mult după 1989.A aflat,de la un enoriaș,fost securist,probabil ros de remușcari,că a avut dosar în ”grija” acestuia timp de … 15 ani,după care a renunțat ,neavând motiv să-l condamne.În ceea ce mă privește,am avut neplăceri la facultate, tocmai în anii 80,pentru că avusesem bunic arestat politic.Eram studentă la medicină,la Iași,aveam medii foarte mari ( primii trei ani terminându-i cu zece,în următorii alegându-mă cu un șapte,un opt și trei de nouă ),dar nu putem să fiu mai mult decât ”șef de grupă” pentru că aveam rude cu cazier pătat.La mine în casă,bunicul a locuit trei ani,timp în care a fost chemat de două ori la securitate să declare dacă ascultă sau nu EUROPA LIBERĂ.După revoluție,chiar în decembrie 1989,încălzind cu un reșou un perete ce făcea țurțuri în casă ( …se știe cum erau încălzite locuințele în acei ani …),am descoperit că am avut microfon în perete,conținutul ieșind la suprafață prin încălzire excesivă. Are sau legătură cu bunelul Teleman?…Am locuința la o stradă principală ,la intrarea în oraș.Poate așa au avut toți vecinii, la pereții expuși către eventuale coloane oficiale ,din prudența celor de atunci …Sau poate nu …
Anii au trecut,necazurile s-au mai domolit.Bunicul Teleman a slujit la Covasna,sat frumos,cu oameni de omenie.Nu a stat la casa parohială,ci în gazdă la o femeie harnică și bună creștină.Am cunoscut-o cu ani în urmă,fiindu-mi drag să-i trec pragul.Acum,este și ea în lumea celor drepți.La Covasna,bunicul,cu ajutorul enoriașilor și a familiei,a refăcut biserica,de la zidărie,la catapeteasmă strane,pictură,clopote.Era foarte mândru de munca lui și de comuniunea cu toți cei din jur.A fost respectat și iubit de toți cei care l-au cunoscut.În ultimii ani de viață a făcut multe fotografii,cele mai numeroase cu familia.Am scanat una singură , din 1975 , unde este alături de bunica , într-o zi când au cununat o familie de tineri din satul Ciurea.Îmi este foarte dragă această fotografie.Par amândoi mulțumiți de viață,împăcați cu sine,bucuroși că sunt împreună.

Este posibil ca imaginea să conţină: 2 persoane, oameni în picioare şi în aer liber

După trecerea bunicii în neființă , a stat câțiva ani la Ciurea ,dar nemairezistând să fie mai tot timpul singur,a venit la Iași,la mine acasă.A venit la câteva săptămâni după căsătoria mea.Nu numai că nu m-a deranjat cu nimic,dar m-a ajutat mult de tot.Nu știu dacă,la nici 30 de ani aș fi putut să stau cu alt om în vârstă în casă.Cu el a fost o binecuvântare.A fost întruchiparea perfectă a vorbei ”cine nu are bătrâni,să-și cumpere”.În acele vremuri eram medic într-o comună pe lângă Iași.Făceam naveata cu trenul ,sau cu ce apucam.Veneam uneori seara,târziu de tot,plecată de la cinci dimineața.Mă întâmpina atât de cald,cu un zâmbet mucalit , mereu cu vorbe bune.Nu m-a necăjit cu absolut nimic.A fost martorul bucuriilor și necazurilor mele,fiindu-mi sprijin necondiționat.Dintre copiii lui,mai erau în viață trei,la rândul lor cu copii.I-a iubit pe toți,dar a preferat să stea cu mine.Este o amintire neprețuită .Una din fiice este la București,mamă și bunică la rândul ei,pensionară acum,cu peste 80 de ani în spate.A fost învățătoare,o femeie bună ca pâine caldă.Am iubit-o și o iubesc mult.La Piatra-Neamț mai este în viață,de asemenea un om bun,care-i seamănă și fizic bunicului,fiul crescut departe de Ciurea.Are la rândul său doi fii și nepoți de toată isprava.Fiica cea mică,fostă învățătoare la Piatra-Neanț,s-a prăpădit cu câțiva ani în urmă.A moștenit talentul părinților,mâinile ei făcând adevărate opere de artă.A pictat enorm,a lucrat fel de fel de obiecte pentru bucuria copiilor pe care i-a zburătucit pentr u viață,în mulții ani petrecuți la catedră.I-au rămas în urmă două fete,la rândul lor cu copii minunați.Tatăl meu s-a prăpădit și el în august 2014,iar nana mea are o vârstă frumoasă,de aproape 87 de ani.Fiica mea nu a apucat să-și amintească despre bunul meu bunic,având un an și trei luni la trecerea lui în lumea cu îngeri.I-am vorbit mult despre el,i-am arătat fotografii,aprindem lumânări la cimitir.De acolo,de SUS,sunt convinsă că știe cât de mult a fost iubit și i-a iertat pe cei care,cu voie sau fără voie i-au pricinuit furtuni în viață.Cine încă mai avem zile și l-am cunoscut,nu putem decât să-l iubim până la sfârșitul vieții și dincolo de ea,să-l pomenim cu drag,să-i cinstim memoria.
A plecat din această lume în prima săptămână după Sfintele Sărbători Pascale,în aprilie 1988.Este înmormântat la cimitirul Eternitatea din Iași,alături de bunica mea.A fost un om calm,bun,înțelept,iubitor de tot ce a lăsat CEL DE SUS pe pământ,de la gâzele,aparent neînsemnate,până la apa din fântâni,pietrele și brazii munților (venerați de pe vremea când era seminarist la Tg.Neamț),oamenii mai mult sau mai puțin meritoși.Nu a judecat pe nimeni.Nu a dorit răul nimănui.S-a rugat BUNULUI PĂRINTE să dea minte și suflet fiecăruia,iertând relele și bucurându-se de tot ceea ce viața și soarta i-au hărăzit.Pentru mine a fost un privilegiu să-mi fie bunic,o onoare și o bucurie.Are locul lui special în sufletul meu.Simt uneori că mă veghează ,că mă ajută și acum.Sper să aibă parte de pace și tihnă în lumea cu stele,iar veșnicia să-i fie cu lumină ,sub binecuvântarea celui pe care l-a iubit cel mai mult , bunul DUMNEZEU.

 

No comments

Lasă un răspuns

Ce parere aveti de noul website valcea-turism.ro?

View Results

Loading ... Loading ...