Menu

Toronto, Canada / Elena Buică – ÎN AMINTIREA LUI FRANCISC PAL – OMUL, SCRIITORUL

Imagini pentru FRANCISC PALImagini pentru LUMANARE, POMENIRE

ÎN  AMINTIREA LUI FRANCISC PAL  – OMUL, SCRIITORUL

Elena Buică (Buni)

M-am apucat să aștern aceste câteva cuvinte despre scriitorul Francisc Pal, pentru că mi-a făcut o impresie deosebită, chiar din momentul în care l-am cunoscut şi, de atunci, s-au adunat încă multe alte argumente în favoarea lui, încât pot spune, fără îndoială, că este un om în faţă căruia trebuie să-ţi ridici pălăria.

Ca om, el trebuie luat ca model pentru tăria morală şi optimismul pe care îl degajă, aşa cum o spun cei care-l cunosc. Greu încercat pe aripa suferinţei, ducând o luptă inegală cu destinul, a reuşit, prin voinţă şi curaj, să depăşească hotarele acestui destin şi să îşi croiască o viaţă socială firească, în care să se mişte cu lejeritate, să ducă o existenţă relativ normală, demonstrând că, în viaţă, nu există obstacole de netrecut. De admirat este și soția sa, neobosita Cristina, care  i-a stat în ajutor, cu deosebit devotament.

Discuţiile cu el, încărcate de optimism molipitor, tonice, adeseori pus pe glume, ca şi scrisul său pe teme de largă cuprindere, toate ilustrează aceeaşi idee: prin voinţă, omul poate să-şi depăşească propria condiţie. O notă a nobleţii ţinutei sale o constituie reţinerea de a deschide discuția, sau de a se plânge de aceste condiţii. În poezii, în schimb, găsim și căteva astfel de trimiteri discrete: “Niciodată/ N-o să mai am de plătit barcagiului/ Să mă treacă pe lumea cealaltă. /Argintii/ Au fost puşi cu vreme în urmă/ În dreptul numelui meu.” (Niciodată). În poezia “Trenul”, parcă trage o concluzie de viaţă greu de stăpânit, în amarul ce-l include: ”Stau pe o bancă vie/ Uitată în gara din Turnu/ Cu picioarele aproape-n amurg/ Şi mintea în ziua de mâine /Căci trenul cu parfum de femeie/ Mi-a părăsit orice speranţă/ Fără să mă fi lăsat să urc/ Sau măcar prin apropiere/ La o fotografie-mpreună”.

Scriitor efervescent, a luat mereu, în bătaia gândului, idei, imagini, subiecte şi, folosind alfabetul Braille, le-a transformat în arme de luptă împotriva izolării pe care i-a impus-o acest destin dramatic. Scrisul său pare că s-a născut într-un creuzet original. Este vorba de un apetit izvorât dintr-o acuitate senzorială. Proza sa prinde viaţă la intersecţia dintre conţinutul şi discursul narativ, cu mari potenţări explicative. Întâmplările şi personajele sunt luate din realitatea imediată, cu uşoare lunecări spre iluzoriu, dar, chiar dacă au o tuşă alegorică şi ficţională, sau uşoare glisări spre oniric, sunt cât se poate de adevărate. Printre rânduri, prezenţa naratorului este foarte transparentă prin relatarea la persoană întâi.

Creaţia sa, atât în proză, cât şi în poezie, dovedeşte o vădită predilecţie pentru imagistică. Un arsenal de scurte fragmente de viaţă, de mici detalii, de parcă ar avea teamă de subjugare emoţională, dau viaţă câmpului imagistic la capătul căruia se află, uneori, o capcană. Întâmplările, faptele vorbesc mai puţin, vocea naratorului se aude cum curge, parcă fără răsuflare, cum le coase şi descoase pe toate fețele, inepuizabil parcă. Foloseşte cu predilecţie amănuntul, ca agent al comunicării. Atent la detalii, trece pe sub lupă amănuntele cu multe meandre, dar pline de culoare, născătoare de savoare. Bogăţia plastică a detaliilor abundă într-o comunicare densă.

Adie, printe paginile sale, şi câte un vânticel de luare în răspăr, făcută cu bonomie. Uneori, în timpul lecturii, te urmăreşte gândul alunecării spre cedări morale, dar în final, ideea revine recuperator. Nu are excentricităţi de limbaj, ba, mai mult, trimiterile spre zone intime, le face cu naturaleţe şi oarecare delicateţe. “Fața ta/ O poartă fiecare femeie/ Care trece pe stradă/ Și pe deasupra,/ Dumnezeule mare,/ O mai face și-n pielea goală. “(Nud)

Scrisul său, atât în poezie cât şi în proză, are o deschidere spre tipul de comunicare cu tentă modernă. Fuge pe cât poate de formele anchilozate, de scheme osificate, de ceea ce consideră că e depăşit. Mânuieşte cu lejeritate atât tehnica specifică prozei narative, cât şi pe cea a prozodiei moderne; înrudirea sa cu poezia se vede în felul cum încearcă să stăpânească valențele cuvântului.

Poeziile sale sunt dăltuite în linii simple, cu o mare economie de mijloace, din dorinţa de a stăpâni combustia internă, de a păstra echilibrul anevoie de stăpânit. “Trăiesc/ De pe azi pe mine/ Cu o poezie sau două/ La cină/ Şi cîteva semne/ De punctuaţie/ În cană”.(Viaţă) Poeziile sale sunt succinte enunţuri despre un fapt de viaţă, un instantaneu prins în câteva cuvinte, dense şi aerate, în aceeaşi măsură, care pun în evidenţă un talent autentic și care transmite emoţia poetului. “Cineva/ A aprins becul/ Şi faţa/ A început să-mi strălucească/ Ciudat:/ Pe dinăuntru./ La fel şi becul!” (Efect)

Cunoscând câte ceva din viața scriitorului Francisc Pal și făcând o scurtă călătorie prin universul scrierilor sale, îţi oferă certitudinea că viaţa poate fi trăită frumos şi cu împliniri, chiar și atunci când tot ea, viaţa, ţi-a pus în cale borne despre care credeai că întruchipează imposibilul ,

No comments

Lasă un răspuns

Ce parere aveti de noul website valcea-turism.ro?

View Results

Loading ... Loading ...