Menu

Valcea – judetul cu cele mai multe biserici de lemn din tara

Județul Vâlcea este renumit prin marile ctitorii voievodale și boierești al căror șir este deschis în secolul al XIV de Mănăstirea Cozia, devenită prototip pentru bisericile mănăstirești construite în veacurile următoare în Țara Românească, atingând punctul culminat prin Hurezi, chintesență a stilului brâncovenesc, primul stil autohton ce a adus arta și arhitectura românească în dialogul universal al valorilor culturale, fapt consemnat ca atare de înscrierea ei pe lista UNESCO a Patrimoniului Cultural Mondial.

biserica-lemn-valcea

Însă, mai puțin știut, este faptul că din cele peste 280 de biserici aflate pe Lista monumentelor istorice din Vâlcea, 88 sunt biserici de lemn.

Rezistența și vechimea lor în timp, alături de bisericile de zid și marile mănăstiri, s-a datorat morfologiei satelor vâlcene, risipite prin păduri seculare și întinse pe cursurile de ape, unde populației îi era la îndemână lemnul și meșterii pricepuți în prelucrarea lui. Dar cel mai important și decisiv element al acestora era faptul că biserica de lemn permitea posibilitatea de a o demonta și transporta odată cu mutarea satului într-un loc mai prielnic, ferit de invadatori, atunci când așezarea respectivă era amenințată de invazii inamice. Astfel bisericile era rapid demontate, încărcate în 2-3 căruțe și ulterior remontate într-o altă vatră a satului.

Multe din actualele biserici de lemn nu se află astăzi pe locul inițial. Majoritatea însă se regăsesc pe o culme de deal, sau într-un loc ferit, acestea fiind „totemul” satului românesc din secolele XV — XVII.

Vechimea bisericilor de lemn se pierde în istorie. Se consemnează uneori succesiunea refacerilor periodice și, adeseori, la începuturile unui mare ansamblu religios stă o biserică de lemn, cum este cazul Mănăstirii Dintr-un lemn, numită astfel datorită legendarei biserici care a fost construită din lemnul unui singur stejar, schitul „Jgheaburi’ unde prima biserică de lemn coboară spre secolul al XIV-lea, schitul „Mamu’ și „Stănești-Lunca’ (sec. XV),’Turnu’ (secolul XII) și multe alte biserici de zid ridicate în secolele XVIII și XIX.

Date despre vechimea bisericilor de lemn apar în documente și inscripțiile găsite pe grinzile de lemn ale acestora, din fericire neșterse de trecerea anilor.

„Amintim câteva: anul 1550 reținut de cartografi în dreptul bisericii de la Măgureni — Gușoieni; anul 1556 — 1557 consemnat pe o bârnă a bisericii din Marița — Vaideeni, o biserică simplă cu aspect arhaic și cu o tâmplă pictată în secolul XIX într-o delicată expresivitate naivă încărcată de simboluri; anul 1655, scos la iveală odată cu strămutarea bisericii din Anghelești, comuna Pietrari, la Muzeul Satului din Râmnicu Vâlcea, 1664, data la care mitropolitul Ștefan construiește biserica de la Grămești, din Pietreni, undeva peste deal de Mănăstirea Bistrița olteană din Costești. Este o biserică exemplară prin tehnica de construcție și rafinamentul artistic atins de arta, poate impropriu supus ‘populară’, ce face o legătură clară între meșterii de la nord și sud de Carpați’, spune sociolog Ligia Rizea, coordonator al compartimentului Monumente istorice Direcția pentru Cultură Vâlcea.

Pictura iconostasului din biserica de lemn de la Marița, din satul Cornet, comuna Vaideeni
marita-tampla

Așteptând lumina din noaptea Învierii, altele stinghere în cimitire dezafectate, din păcate unele așteptându-și sfârșitul fiindcă nu mai sunt ‘de top’, bisericile de lemn din Vâlcea au un mod particular de a-și transmite mesajul peste timp, ca de altfel toate suratele lor de pe cuprinsul țării. Bolțile lor semicirculare de lemn sunt numite ‘cerime’, așezate pe grinzi de stejar susținute pe ‘cai’, încinse de un brâu în funie răsucită care își păstrează mesajul ezoteric, mistico-cosmic și este prezent în zona mediană aproape a tuturor bisericilor de lemn.

Pelerinul care vine în Vâlcea să vadă colecția de biserici de lemn trebuie să înțeleagă că sunt biserici care păstrează un plan arhaic care nu pare să se abată de la conceptul de ‘arcă a salvării’ cum este cea din Pietrari, cătun Anghelești, și cea de pe dealul de la Opătești, din comuna Golești (și ea venind tot din secolul al XVI-lea). Cele două biserici nu au turle, nu au pridvoare, iar bolțile lor parcă plutesc pe cer, într-o inversă proiecție a corăbiilor ce plutesc pe mare; conservarea unor simboluri mitico-cosmogonice, tot arhaice, ca dublul balaur înghițind crucea piezișe de deasupra ușii de la intrarea în biserică ca la Urși — Popești.

Biserica_de_lemn_din_Pietreni-Gramesti

„Această biserică este o extinsă și emoționantă icoană pe lemn care a cerut a fi salvată, impunându-și cu prioritate înscrierea în programul Ordinului Arhitecților din România și al Fundației Pro Patrimonio — ’60 de biserici de lemn’și sub bolțile căreia a cântat Alexandru Tomescu la vioara Stradivarius”, a mai povestit Rizea.

Rizea mai menționează și „finalizarea funiei mediane într-un pom al vieții (la Ștefănești), cap de cal (Mrenești, azi strămutată la Bujoreni), măr sau elegantele chenare încheiate deasupra ușilor, percepute ca portale al trecerii în spațiul sacru”.

Bisericile cel mai frumos modelate în lemn pe care le păstrează județul sunt aduse din Ardeal. Cea din Albac, a lui Horea, acum la Olănești, adusă la sud de Carpați de Ionel C. Brătianu ca ‘lemn de foc’ ca să o scape de vigilența grănicerilor austro-ungari, ridicată mai întâi lângă vila Florica de la Ștefănești, Argeș, și adusă în Vâlcea, la Olănești, de patriarhul Justinian Marina. Și cea din Suiești, ridicată în anul 1658 de sătenii din Gârlău, Sălaj, care a avut un parcurs asemănător și, tot datorită patriarhului Justinian Marina, ne putem bucura de frumusețea ei azi pe o muchie de deal din Vâlcea (com. Stănești, sat Suiești).

Sunt multe bijuterii de lemn aici despre care dacă s-ar scrie ar ieși un întreg manuscris. ‘Bisericile de lemn sunt răspândite în tot județul, încă de la intrare, începând cu cea de la Valea Scheiului, aflată undeva spre Cuca, pe stânga, cum urci Dealul Negru spre Sibiu. Este o biserică superbă, pentru moartea ei iminentă îi vom putea da în judecată pe preotul și enoriașii ei cu Primăria din Dănicei cu tot. Hai să-i facem niște fotografii, măcar atât să ne rămână din ea’, spune Ligia Rizea.

Bisericile de lemn sunt o marcă a identității românului simplu care ”și-a purtat în spate istoria, așa cum și-a purtat și biserica”. ”Cea de lemn a fost ușor de construit, ușor de reconstruit, ușor de mutat, odată cu satul…Densă în semnificații, intimă și primitoare. Evident că la răscrucea de drumuri în care ne aflăm de milenii, bisericile purtătoare de sens și identitate trebuiau să fie, ca și românul, înrudite intim cu codrul. Azi cred, totuși, că ar trebui să încercăm să le salvăm pe cele care ne-au mai rămas’ mai spune Rizea.

În prezent, se poate estima că în aproape 30 de biserici de lemn din Vâlcea va mai fi încă oficiată slujba de Înviere. Din păcate însă, în alte 30, sâmbătă la miezul nopții nu se va mai auzi chemarea preoților: ‘Veniți de luați Lumină!”. Mutate de fiecare dată împreună cu satul, satul acum le-a abandonat, undeva la marginea lui…
Sursa: AGERPRES

No comments

Lasă un răspuns

Ce parere aveti de noul website valcea-turism.ro?

View Results

Loading ... Loading ...