Menu

Versuri / Teona Scopos / SĂRBĂTOAREA UNIRII

 

SĂRBĂTOAREA  UNIRII
 
 Atâţia ani de la Unire –
Şi ce-au ajuns astăzi românii ?
Credeau,cândva,în izbăvire,
Gândeau la ţară cu iubire,
Simţeau în ei a lor menire,
Când astăzi,mulţi sunt ca păgânii.
 
 
În cuget n-aveau umilinţă,
Atunci iubeau pământ şi ţară –
Credeau în cinste şi credinţă,
Erau cu ţara o fiinţă,
Cuprinşi de dor de biruinţă …
Iar azi … au inima amară.
 
 
Ce s-a ales din ce visam ?
Unde-s românii buni români ?
Ce s-a ales de-al nostru neam ?
Noi strâmbătatea o uram
Şi pe vecie ne doream
În ţară să ne fim stăpâni.
 
 
 
Ce boală cruntă ne-a atins ?
Când au pierit românii drepţi ?
Şi cinstea-n noi cum de s-a stins,
De răutatea ne-a învins,
Încât şi-acei cu părul nins
Nu ştiu să fie înţelepţi ?
 
 
Românii drepţi sunt tot mai rari –
La zile mari ne amintim
De cei străbuni cu braţe tari,
Ce-au fost şi gliei făurari,
Ce-au fost cinstiţi,viteji şi mari,
Dar astăzi , noi, ce săvârşim ?
 
 
Credinţa dreaptă cum s-a dus ?
Ce-am devenit , în timp, noi toţi ?
Ce pervertire ne-a supus ?
Cât de uşor e de răpus
Poporul care e condus
De mincinoşi,perfizi şi hoţi.
 
 
 
Unde-a pierit din noi tăria ?
Patriotismul ce-a ajuns ?
Dar muzica,dar poezia ?
Unde-i în suflet armonia
De-a şti cinsti omul şi glia ?...
Cât rău în ţară a pătruns ?...
 
 
Tot ce e rău … e cu putinţă –
Puţini mai sunt astăzi cinstiţi –
Puţini mai cred în conştiinţă,
Puţini au suflet şi credinţă,
Respectul legii în fiinţă …
Şi tocmai ei sunt umiliţi.
 
 
Cine mai crede azi în arte ?
Cei mulţi râvnesc averi uşoare,
Şi ignoranţi,şi cei cu carte.
În faţa banului,în parte,
Se-ascund sub putrede pancarte,
Nici nu le pasă,nici nu-i doare.
 
 
 
Se-agaţă de un ultim vot,
Din coate dau s-ajungă sus  -
Şi-odat-ajunşi,uită de tot  -
Se zbat să-nhaţe tot ce pot,
Şi-n ochii noştri,cot la cot,
Vorbesc când n-au nimic de spus.
 
 
Cu munţi bătrâni,şesuri şi văi,
Sărmană ţară … ce-ai ajuns …
Te jecmănesc chiar fiii tăi,
I-ai vrut cinstiţi,ei sunt călăi,
Din oameni buni ,cresc oameni răi,
Cu suflet cătrănit şi-ascuns.
 
 
La tâmple,brazii mari se frâng,
Plâng munţi şi dealuri şi pâraie  -
Cu ploi mai reci,toamnele plâng,
Şi vântul plânge peste crâng,
Când cei săraci roadele strâng …
Grumazul ţării greu se-ndoaie.
 
 
 
Cu stâncile,plânse şi goale,
Se răzvrăteşte tot pământul.
Cutremurându-se de jale,
Bătrâne dealuri plâng spre vale,
Şi tot sărmanul stă pe cale,
În  buzunare strângând vântul.
 
 
Istoria doar stă de veghe –
Şi azi aşa,aşa şi mâine  …
Se năruie cetatea veche,
Şi din ce-a fost fără pereche,
Clădim minciuni după ureche,
Trudind din greu pentru o pâine.
 
 
Un plug parşiv în glie ară –
Ne lăudăm că prea bogată
Ne-a fost şi este-a noastră ţară  -
Atunci,de ce-i pâinea amară,
Şi traiul bun e floare rară
Pe glia binecuvântată ?
 
 
 
Nevoia sapă rid cu rid –
Obrazul ţării e pătat ,
Iar cei cinstiţi sunt puşi la zid.
Trăim un timp parşiv şi hâd,
Când bani străini conduc şi râd,
Târând tot neamul în păcat.
 
 
Dar neamul tot cere mâncare –
Iar azi,în lung şi latul zării,
Ar fi să fie sărbătoare.
Puţini români mai sunt în stare
Să simtă sentimental care
Ar lumina obrazul ţării.
 
 
Mai sunt români cu  mintea-ntreagă ?
Se scriu atâtea slove mari,
Se cântă strâmb şi se dansează,
Când cei mai mulţi plâng şi oftează,
Iar parveniţii toţi visează
La chef,averi şi lăutari.
 
 
 
La porţi străine vor să sune –
Sărman popor,sărmană ţară …
Beteagă,sfântă naţiune,
Când vor veni zile mai bune,
Ca tot norodul să se-adune,
Să-ţi cânte doine din vioară ?
 
 
Iar bine ne va fi vreodată ?
Cât logica în ţară doarme,
Cât raţiunea-i sufocată,
Nu vom putea,în vremea toată,
Obrazul să-l spălăm de pată ,
Şi nici să renunţăm la arme.
 
 
Suntem uniţi doar în cuvinte –
Ne-am procopsit,prin bunătate,
Cu sluţi la suflet,strâmbi la minte,
Dar cei cu inima cuminte,
Români cu inima fierbinte,
Vor şti scăpa de strâmbătate.
 
 
 
De vrem un trai în libertate,
De CEL DE SUS să nu uităm –
Sub ochiul LUI se-ntâmplă toate,
Se spun minciuni,se fac păcate,
Dar EL măsoară şi socoate,
Şi na va da ce merităm.
 
 
Ar trebui s-aveţi habar,
Români cinstiţi,buni şi curaţi,
Sunteţi sărmani,dar voi,măcar,
Aveţi putere,crez şi har,
Şi-n suflete un mare dar :
Tăria încă să speraţi.
 
 
Cu orice gând şi orice pas,
Rugaţi-vă la DUMNEZEU,
Doar singur,EL,ne-a mai rămas,
Acum,în cel din urmă ceas,
Români cinstiţi,să fiţi un glas …
Şi …lângă voi … mă rog şi eu.
                                                                                    - 24 de strofe pentru 24 ianuarie -
 
 
  HORA  UNIRII
 
 
Horă timidă cu paşi îngheţaţi –
Aleşii,păziţi de garduri de fier,
Discursuri îngână;ieşenii,sub ger,
Privesc spre putere – NE DAŢI,NU NE DAŢI ...
 
Nu-i caldă colindă,e gândul flămând
Al celor cu drepturi uitate-n hârtii –
S-au strâns într-o horă,zeci,sute şi mii
De oameni ce-şi poartă speranţa în gând.
 
Unirea-i  UNIRE  în pagini de cărţi –
În viaţa de astăti,doar banul contează –
Românul înjură dar încă votează
În ţara uitată prin multele hărţi.
 
Cui pasă de-am fost cândva patrioţi ?
Cei mulţi,dând din coate,se farmă prin viaţă –
Ce-i neamul român,abia se învaţă
În ţara prea plină de granguri şi hoţi.
 
Zi sfântă e azi,dar cine-nţelege ?
În suflet se-adună griji mari şi mărunte.
Istoria plânge,dar cine s-asculte ?
Ce-i sfânt,mai e sfânt ? Ce-i lege,e lege ?
 
La gardul de pază şi geru-i mai ger –
Cu zâmbete reci,aleşii horesc –
Ieşenii de rând abia mai trăiesc –
Statuia lui Cuza se-nalţă spre cer.
 
Oraş îngheţat în ţară-ngheţată –
Şi vreme şi vremuri muşcă din noi –
În timpul prezent,mai singuri,mai goi,
Simţim însăşi viaţa,ca viaţă furată.
 
Vreau  SOARTA  DE  NEAM  CA  SOARTĂ  STĂPÂNĂ –
Dar câţi dintre noi ştim drumul cel drept ?
Mi-i dor de românul cinstit şi-nţelept
Cu care să dau mână cu mână.
 
Ce bine ne-ar fi românii ca fraţi ...
Prezentul striveşte şi suflet şi gând –
În Piaţa Unirii se-ncheagă,pe rând,
O horă timidă cu paşi îngheţaţi.
 
CU  GÂNDUL  LA  UNIRE
 
 
Românii,oare,s-au unit ?
Unde-s urmaşii celor mulţi?
Oameni cu carte sau desculţi,
Ce ţară sfântă au clădit ?
 
Românii sunt şi azi români ?
Eram un neam de oameni dârzi,
Cinstiţi şi când eram flămânzi,
Cum am ajuns să fim păgâni ?
 
Nu ni-i ruşine să uităm
Trecutul tot,cu bun ,cu rău ?
Cum ne mai rabdă  DUMNEZEU,
Cum nu roşim când ne-nchinăm ?
 
Obrazul ţării-i pălmuit –
Ce suntem oare din ce-am fost ?
Onoare-avem ? Avem un rost ?
Ce molimă ne-a otrăvit ?
 
 
 
Ce simte Milcovul uitat ?
Ce creşte-n cugetul român ?
Prezentu-i slugă,ori stăpân ?
Istoria nu am trădat ?
 
Carpaţii albi la tâmple plâng –
Ogoru-i leagăn şi mormânt –
Ce-i neamul nostru pe pământ ?
Românii buni doar lacrimi strâng.
 
Trăim şi parcă am murit –
Doar răul molimă tot creşte ...
Când vom gândi şi româneşte ?
Degeaba oare ne-am unit ?
 
 
 

No comments

Lasă un răspuns

Ce parere aveti de noul website valcea-turism.ro?

View Results

Loading ... Loading ...

Date de contact