Menu

VIOLETA CÎMPAN – poezii / aparute în ANTOLOGIA – „ROMÂNIA, ȚARA MEA DE GLORII, ROMÂNIA, ȚARA MEA DE DOR” / STARPRESS

Este posibil ca imaginea să conţină: 1 persoană

VIOLETA CÎMPAN    VATRA DORNEI , România

– poezii / aparute în ANTOLOGIA – „ROMÂNIA, ȚARA MEA DE GLORII, ROMÂNIA, ȚARA MEA DE DOR” / STARPRESS / editura OLOMPIAS

Casa copilăriei

 

Acasă este locu-n care

Ne stau părinții așteptând,

În părinteasca sărutare

Pun o dorință, stea de gând

 

Acasă ne e soba caldă,

Ne stau icoane pe pereți,

Iar lacrima în ochi se scaldă

De dor de fete și băieți.

 

De-o viață tata-i stâlp în casă

Și mama-i toată viața lui,

Coboară sfinți și luminează

Iar în ferestre râd gutui.

 

Acasă candela-i aprinsă

Și rugăciunea mamei tale,

De-atâta dragoste cuprinsă

Se face stea din carul mare,

 

Iubirea-și are rostul ei

Și izvorăște din Acasă,

Și-nmiresmează flori de tei,

Iar doina mamei e duioasă…

 

Copil părinților pe vatră

Ai fost, la sân ai supt și-ai plâns

Și-ai scrijelit cuțitu-n piatră,

Și visele-n buchet ai strâns

 

Azi vezi că nicăieri sub soare,

În vilă mare și luxoasă,

Nu e atâta-nseninare

Ca-n locul drag numit: Acasă!

 

Bucovina

 

Toate-aicea parcă-s mai tihnite,

Roua este dar vindecător,

Fetele-s frumoase, drept ispite,

Când se-mbracă-n portul lor de dor.

 

Soarele răsare mai devreme,

Pruncii dorm în leagăne de pini,

Viața-i o baladă-ntre poeme,

Muntele tresare când suspini.

 

Aici și iubirea-i mai aprinsă

Din biserici când se-aude cânt,

Inima-i de dragoste atinsă,

Ceru-i mai aproape de pământ.

 

Pânsul ploii curge ca și mirul

Pe pământul încă roditor,

Bucovina-i însuși trandafirul

Înflorit, în țara tuturor!

 

Stativele încă țes ștergare

Și în ele doruri mari se țes,

Soarele aici mai cald răsare,

Bunătatea pare-a fi un crez.

 

Toamnele-nveșmântă-n policandre,

Codrii-n care ciutele doinesc

Și mușcatele de prin mansarde

Fac acest ținut dumnezeiesc.

 

Pentru când a fost îngenuncheată

Pentru gustul plânsului amar

Bucovina-i astăzi mângâiată

Ne stau sfinții strajă la hotar.

 

Tot aici strămoșii-și au hodina

Și-au scris viața-n pânze cu mărgele

Raiul a-nceput cu Bucovina

Și-i împodobită-n praf de stele!

 

Elogiu

 

Priviți la mama mea, cu ochi de înger,

Să nu-ndrăzniți a o privi cu ură!

Și-a tors în viață caierul de sânger,

Dar ne-a iubit pe toți fără măsură.

 

Umblați cu mama mea, cu multă milă

Să nu îi provocați cumva vreo rană

Mă strânge-n brațe tot ca pe-o copilă,

Iar ea îmi e în suflet o icoană!

 

Și de puteți, să-i dați o vorbă bună

Când o vedeți pe stradă rătăcită,

Sub pașii ei tăcute frici se-adună

Și-n piept prea multe doruri îi palpită.

 

Ea pare că-i zidită din răbdare

Și nu-ndrăznește mai nimic a cere,

Chiar dacă fiecare clipă-o doare

Vrea doar un minim semn de mângâiere.

 

Poate pe mama mea n-o știe nimeni,

Dar aș striga pe străzi la megafoane:

– Azi lumea plină de copii și tineri

E lumea unor preafrumoase mame!

 

Urare de 1 Decembrie

 

Popor frumos român, ce să-ți doresc

De ziua ta? Să-ți crească fiii-n țară!

Prea multe mame plâng și pătimesc,

Prea ne-auzirăm vorbe de ocară!

 

Să ne culegem grâul din ogor,

Pădurile ne fie iarăși, dese

Că nicăieri nu-i traiul mai ușor

Și nicăieri mai falnice mirese.

 

Feciorii să se prindă-n horă, dar

Ca sărbătoarea dulce să ne fie,

Credința-n Dumnezeu ne-mbrace-n har!

Plâns de strămoși se-aude de sub glie…

 

Să punem flori pe plânsul lor, amar,

Să fim mai iertători și mai blajini,

Și-n loc de sânge, cruce la hotar,

Să afle lumea că suntem creștini!

 

Bunicu-ntineri-va în pridvor,

Când vor veni nepoții și feciorul,

Va naște flori îmbrățișarea lor,

Va răsări din ceruri, tricolorul!

 

Scrisoare de la mama

 

Îți scriu, copila mea, că mi-e prea dor,

Erai căldura-mbrățișării mele

Și mă strigai în noapte-ncetișor,

Când te speriai de umbre prin perdele,

 

Copila mea, ce repede-ai crescut,

Iar drumul ți-a fost scris tare departe,

Te-ai dus în marele necunoscut,

Destinul ne-a învins și ne desparte.

 

Mai licăre în sobă foc din jar,

Mai latră câte-un câine în ogradă,

Îți scriu scrisori cu lacrimi de hotar,

Le vei găsi cândva aici grămadă,

 

Am ars, de dorul tău, am ars mocnit,

Mai pâlpâie în mine o scânteie,

Dar veșnicul îngheț m-a încolțit

Și viața-n mine nu mai vrea să steie.

 

Văd că-i Crăciunul iar în calendar

Și iar mă podidesc amarul, plânsul,

Și știu că așteptarea mi-e-n zadar. …

Măcar de ți-ar fi bine lângă dânsul…

 

Copila mea, ce dor îmi e s-aud

Colindele, din gura ta curată,

Să frământ cozonacii pân-asud,

Să-mi sprijini marginea de la covată,

 

Dar cui să mai frământ și cui să fierb

Curcanul năzdrăvanul cu mărgele?

Dacă-ai veni, ți-aș pregăti un cerb,

Iar tu ai pune zile vieții mele…

 

Mi-ar fi de-ajuns să te zăresc în porți

Și mi s-ar lumina coliba roată,

Să văd că încă râzi și încă poți

Să cânți cum îmi cântai când erai fată,

 

Să punem suflet bradului tăiat,

Hârtie creponată foșnitoare

Și sufletului meu abandonat

Să-i pui căldura din îmbrățișare,

 

Mi-e frig și-nsingurarea mă-nverigă

Doar visul lângă tine mă-ncălzește,

Semnează-aceste rânduri și te strigă,

Măicuța ta, cea care te iubește!

 

 

 Știu iubi…

 

Știu iubi de când sunt eu

Cerul prins în curcubeu,

Puritatea din ninsori

Și culorile din flori

 

Știu iubi de când sunt vie

Tot ce poate să mângâie,

Glasul inimilor blânde

Și de dragoste flămînde

 

Brațele când înfășoară,

Tremurul sub subțioară,

Dimineți cu câmpul reavăn,

Coaja albă de mesteacăn,

 

Visele din nopți cu lună,

A obrajilor căpșună,

Munții sărutați de soare,

Marea caldă la picioare

 

Știu iubi de când sunt eu

Drumul scris de Dumnezeu,

Bogăția toamnelor

Și speranțele din zbor!

 

 

Prea degeaba ai veni

N-ai venit sub umbra verde

N-ai voit ca să mă bucuri,

Fluturii-ți prundeau cărarea

Și-ți coseau în suflet ciucuri!

 

N-ai venit sub luna clară!

Cu-ale verilor desfrâuri,

Flori ți-ar fi-mpletit brățară,

Bobi de rouă-ar fi curs râuri

 

N-ai venit sub semnul toamnei,

Te-așteptam cu cofa plină

Frunzele-ți țeseau cărarea,

Dorul meu ți-era lumină!

 

Dacă vrei să vii deseară

Pân-aici în bătătură,

E cărarea-nzăpezită

Și-n pădure lupii urlă

 

Iar de vrei să lumini calea,

Va sclipi-n adânc de stele

Gerul ne-a-nghețat iubirea,

Vii degeaba printre ele!

 

Unde eşti?

 

Odaia veche te aşteaptă,

Dar ştiu că nu vei vrea să vii,

Perdeaua-i albă, dantelată,

La geam, doar frunze ruginii.

 

Te-aşteaptă inima.

Tresaltă La orice zgomot din fereşti,

Eu îi tot spun că niciodată

În casă n-ai să te iveşti.

 

Şi-adoarme biata, dezvelită,

Plocadele îmi cad din pat

Şi-n vis e-aprinsă de ispită,

Şi tu mă arzi cu foc de iad…

 

O, Doamne, zorii-mi râd în pleoape

Doar ceasul ticăie-n pereţi,

A fost un vis frivol, de noapte…

Te-aştept, iubite! Unde eşti?

 

 

Mă iartă

 

Mă iartă, inimă, că-ți cer

Să te mai prinzi încă o dată,

În roata dragostei, zimțată,

Din caruselul efemer!

 

Mă iartă, inimă, că trag

Prin sângerânda iernii rană

O lacrimă siberiană

Și încă plâng, și încă zac!

 

Mă iartă, inimă! De dor,

Te-am biciuit, ești franjurată,

Orfană te-am lăsat, pe stradă

Și florile din tine mor.

 

Ai tras egal cu mine-n jug,

Mă iartă, inimă, mă iartă!

Nu mă lăsa abandonată,

Cum te las eu să arzi pe rug.

 

Mă iartă, inimă, că-ți cer

Să te mai prinzi încă o dată,

În roata dragostei, zimțată,

Din caruselul efemer!

 

Te-am ridicat pe-un piedestal

 

Te-am ridicat pe-un piedestal de fluturi

Ca să te poarte-n zborul lor sublim,

Tu de iubire ca de-un rău te scuturi

Și n-a mai rămas timp să ne iubim!

 

Te-am ridicat pe-un piedestal de marmuri,

Din sânul feciorelnic, prelucrat

Să înflorești ca primăvara-n ramuri!

Mi-ai dăruit tăcerea și-ai plecat

 

Te-am ridicat pe-un piedestal de vise,

De flăcări, de iubire, de lumini,

Din rândurile pentru tine scrise

Dar tu nu vezi, că prea suntem străini!

 

Te-am ridicat pe-un piedestal de doruri,

Din suspinata inimii bătaie,

Dar între noi se lasă grele storuri

De ploaie, de-ntuneric, de noroaie

 

Te-am ridicat pe-un piedestal de lacrimi,

Strânse-n căuș când ochii rourară,

Dar ai ales nesățioase patimi

Te mai zăresc pe-un piedestal de ceară!

 

 

La ceasul când mi-e dor de tine

 

La ceasul când mi-e dor de tine

Privesc absent înspre înalt,

Înăbuș dorul în morfine,

În lipsa ta mă simt neant.

 

Mă simt o vagă licărire

De primăvară și de cer,

Un semn că-am fost cândva iubire,

La ceasul când, să vii, mai sper!

 

Mă simt încorsetat de tină,

Mi-s pașii plumb, mi-i chipul tern,

Pe coarda inimii-i rugină

Și raiul meu e un infern

 

Se scurge viața, totul trece,

Se strânge ața pe mosor,

Mă prinde-n brațe perna rece

La ceasu-n care-nvăț să mor.

 

Ploaia aceasta din mine

 

Și ploaia aceasta din mine

Se făcea când furtună

Când val unduitor

Uneori cădea molcom

Pe pleoape, pe obraji, pe pământ

Și din acel loc răsărea o floare

Alteori se zbătea dincolo de piept

Și zvâcnea tropotind prin fiecare venă

Până când țâșnea nesăbuit prin gânduri,

Prin gesturi, prin neputințe

Ploaia aceasta din mine

De demult,

De oftat,

De nestăvilit

Are o singură umbrelă.

 

Când e atinsă de dragoste,

Se face mărgăritar!

 

 

 

Locul nasterii:   DORNA CANDRENILOR

Studii : Clasele I-XII premiul I

  • a absolvit Liceul CFR Iași în anul 1991 ca șefă de promoție
  • a absolvit Colegiul Universitar Economic al Univ. Al. Ioan Cuza Iasi în anul 2002
  • a absolvit Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor, Univ. Al. Ioan Cuza Iasi în anul 2004
  • a absolvit Studiile Academice Postuniversitare de Dezvoltare și Promovare Turistică, Univ. Al.Ioan Cuza Iași în anul 2006
  • este membru CECCAR Suceava din 2007
  • competență profesională – expert contabil

În viața de zi cu zi administrează o firmă de contabilitate și scrisul îl practică în puținul timp liber, scrie în vise, se trezește și scrie ideea pe o coală pe care o are mereu pe noptiera de lângă pat, numai că de multe ori dimineața nu mai înțelege ce a scris noaptea, scrie când stă la barieră, scrie la masă la restaurant pe șervețele, scrie de parcă ar fura aceste clipe.

Activitatea din care ăși câștigă existența o acaparează, o consumă energetic, iar în clipele de întristare, stres, epuizare psihică și fizică se contopește cu scrisul ca și acesta i-ar fi balsam tuturor durerilor ei.

CĂRȚI EDITATE

  1. Însingurarea visului 2001, poezie
  2. Portretul visului hoinar 2002, poezie
  3. Spovedania ecoului 2004, poezie
  4. Lumină răstignită-n somn 2012, poezie
  5. Balansoar în lacrimă 2012, proză
  6. Luntre de văzduh 2014, poezie religioasă
  7. Dincolo de tăceri 2015, poezie
  8. Tangou de anotimpuri 2015, proză
  9. Aripile așteptării 2018, poezie

 

PREMII

– în data de 5 dec 2012, la Saloanele ”Liviu Rebreanu”, ed. a XXX a, ale Casei de Cultură Bistrita, la concursul național de proză Liviu Rebreanu obtine mentiune pentru volumul ,, Balansoar în lacrimă” (Ed. Cronica, Iaşi, 2012);

– premiul ”Vasile Deac” Vatra Dornei, 2015 în cadrul festivității ASATD Vatra Dornei

Face parte din:

– Liga Scriitorilor Români, Filiala Iași, din dec 2014,

– ASATD, din 2002 Vatra Dornei

 

 

No comments

Lasă un răspuns

Ce parere aveti de noul website valcea-turism.ro?

View Results

Loading ... Loading ...